Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Lasă-te dus de val!

Noutăți, curiozități și sclipiri

Lasă-te dus de val!

După 11 săptămâni, elevii Școlii Gimnaziale Internaționale Agora au finalizat, vineri, 20 ianuarie 2017, unitatea ,,Go With Yhe Flow-Rivers", prilej cu care au prezentat în fața colegilor și a părinților materiale ilustrative.

Toți elevii au fost premiați cu materiale ale Centrului Europe Direct Agora Oradea.

În cele 11 săptămâni, copiii s-au familiarizat și au dobândit cunoștințe noi despre stagiile unui râu, lacuri, ghețari, cascade, peșteri, baraje, poduri și circuitul apei în natură.
Pentru momentul adevărului, cei mai mulți au lucrat în echipe, gândind prezentări PowerPoint cât mai relevante.
Ana Bologa a ales să ne prezinte câteva lucruri interesante despre cel mai lung râu al Americii de Nord - Mississippi (sau Marele râu).
Kiss Pădurean Alice și Iulia Popa ne-au redat povestea Nilului, fluviul care a creat o civilizație.
Ștefan Țiplea ne-a spus câteva lucruri despre Gange (Fluviul sacru) - fluviul venerat, fluviul cu cea mai poluată apă din lume.
Kofler Julian ne-a povestit despre un loc minunat, un loc care evidențiază puterea, măreția și frumusețea naturii - Niagara Falls.
Vlad Bungău a realizat o prezentare PowerPoint despre cele mai frumoase și mai cunoscute poduri din lume, adevărate minuni moderne, simboluri recunoscute de oamenii din întreaga lume. Unele poduri sunt mai mult decât o simplă cale de a traversa un râu sau o prăpastie.
Amalia Socaciu și Maya Barbur ne-au încântat cu un material despre bătrâna Tamisa, prețioasa comoară a Angliei, care este și cel mai lung râu al Angliei.
Raul But și Eric Corridoni ne-au prezentat locul în care înțelegi cu adevărat expresia speechless (fără cuvinte) - The Grand Canyon.
Grau-Roșu Quim a ales să aterizeze forțat pe platoul celei mai mari cascade - Angel Falls - reușind să se întoarcă la civilizație abia după 11 zile.
Sebi Lucaci ne-a forțat să intrăm în lumea peșterilor prezentându-ne lucruri interesante despre formarea stalactitelor și stalagmitelor.
Alex Joldoș și Riccio Alessandro ne-au uimit cu spectaculozitatea Cascadei de Foc din Parcul Yosemite - cu siguranță un fenomen natural unic în lume. Cascada de Foc sau Cascada Coada Calului este cu adevărat specială timp de numai două săptămâni pe an.
Sebi Bulzan ne-a purtat într-o lungă călătorie pe valurile Dunării, care străbate 19 țări. Dunărea este cel de-al doilea ca lungime dintre fluviile Europei, după Volga.
Toți au excelat atât în ceea ce privește bogăția de idei, cât și în prezentarea cât mai ingenioasă și atractivă . Toți elevii au fost premiați cu materiale ale Centrului Europe Direct Agora Oradea.
Profesor Crina Miere
Pentru mai multe poze (60 de poze), accesați Galeria foto: Lasă-te dus de val!

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:12:09 Ora standard a Europei de Est