Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Orădenii au încins Hora Unirii în Piața Unirii

Marți, la sărbătorirea Unirii Principatelor Române

Orădenii au încins Hora Unirii în Piața Unirii

Un soare darnic a binecuvântat marți, 24 ianuarie 2017, adunarea românilor în Piața Unirii din Oradea, la sărbătoarea zilei.

Reuniți în fața statuii voievodului Mihai Viteazul, sute de orădeni au cinstit ,,Mica Unire", înfăptuită la 24 Ianuarie 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Despre semnificația unirii celor două principate au vorbit prefectul județului, domnul Claudiu Adrian Pop și dl prof. univ. dr. Mircea Brie.
,,Cinste și onor înaintașilor noștri!"
În alocuțiunea sa, dl prefect Claudiu Adrian Pop a punctat despre însemnătatea actului istoric de la 24 Ianuarie 1859, evidențiind reformele importante înfăptuite în scurta domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, rolul lor și meritele domnitorului; l-a citat pe Mihail Kogălniceanu în discursul rostit la alegerea domnitorului Alex. I. Cuza (în 5 ianuarie 1859, în Moldova): „Alegându-te pe Tine Domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii ceea ce ţara toată doreşte: la legi noi, om nou... Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare; iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun şi blând. Fii bun mai ales pentru aceia, pentru cari mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători şi răi..."
Domnul prefect și-a încheiat intervenția cu ,,Cinste și onor înaintașilor noștri!"
,,Să învățăm să construim o Românie a tuturor"
Istoricul Mircea Brie ne-a îndemnat ,,să-i elogiem și noi pe cei care au luptat pentru ca noi, astăzi, la Oradea, să sărbătorim această zi (ziua de 24 Ianuarie 1859) ca un moment deosebit al împlinirii noastre naționale, subliniind că ,,acest proces nu a fost un cadou dat nouă de nicăieri; nu a fost un cadou pentru românii de atunci și pentru românii de astăzi, ci a fost un proces îndelungat..." și a punctat evenimentele importante care au condus la înfăptuirea Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918. În încheiere, domnul profesor ne-a sugerat ,,Să învățăm să construim o Românie a tuturor".
Momentul de simțire... în armonie
La cinstirea memoriei înaintașilor s-au aliniat bărbații vrednici de laudă ai Corului veteranilor ,,General Traian Moșoiu", cu un recital omagial, Fundația Rock Filarmonica, solist vocal Simona Brișcan, membrii unui detașament de elevi voluntari, grupul de copii ,,Poienarii" al Rominei Nemeș, cărora li s-a alăturat și Alexandrina Chelu.
Hora Unirii, în Piața Unirii
După momentul festiv al depunerilor de corone, jerbe și buchete la statuia voievodului Mihai Viteazul, a urmat defilarea detașamentului de onoare și marea horă pe care orădenii au încins-o alături de oficialitățile prezente și membrii Ansamblului Artistic Profesionist ,,Crișana".
Din Piața Unirii, am trecut apoi în Strada Vasile Alecsandri, unde a fost dezvelită o placă comemorativă avându-l în centru pe Avram Iancu - ,,un discret medalion Avram Iancu", realizat de distinsul sculptor Cornel Durgheu în urmă cu 35 de ani și donat  Societății Cultural-Patriotice ,,Avram Iancu", Filiala Oradea.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (111 poze), accesați Galeria foto: Orădenii au încins Hora Unirii în Piața Unirii.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:12:49 Ora standard a Europei de Est