Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Eminescienii orădeni au sărbătorit Ziua școlii și Ziua patronului spiritual

Vineri, a fost sărbătoare la C.N. ,,Mihai Eminescu” din Oradea

Eminescienii orădeni au sărbătorit Ziua școlii și Ziua patronului spiritual

,,Pentru noi, azi e sărbătoare, a spus doamna director, profesor dr. Livia Cătălina Muntean. Ea coincide, deloc întâmplător, cu Ziua Culturii Naționale pentru că educația și cultura clădesc deopotrivă o națiune puternică".

În acest an, conducerea Colegiului Național ,,Mihai Eminescu" din Oradea (director, prof. dr. Livia Cătălina Muntean, directori adjuncți, prof. Ioan Cadar și prof. Hochausser Eniko) a hotărât ca Ziua școlii și Ziua patronului spiritual al colegiului să se sărbătorească vineri, 13 ianuarie 2017, în sala festivă a instituției.
Evenimentul a fost onorat de prezența în prezidiu, alături de conducerea școlii, a reprezentanților Prefecturii, Primăriei și Inspectoratului Școlar.
Primul cuvânt l-au avut elevii care au precizat din start scopul reuniunii: cinstirea memoriei marelui poet român Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 167 de ani; ,,voievod al limbii române", devenit, din 1990, patron spiritual al acestui colegiu.
Aprecieri, îndemnuri, asigurări și felicitări
Referindu-se la cartea de vizită a unui învățământ de excelență, doamna director Livia Cătălina Muntean a subliniat faptul că ,,într-o școală care știe ce vrea, prin profesorii, prin elevii săi și prin părinții acestora, cuvintele nu o iau nici razna, nici înaintea gândurilor, faptelor și stărilor celor care le exprimă, ci caracterizează oameni și situații, corespund unor realități și unor coduri. Sunt sigură că tenacitatea, consecvența, caracterul și activitățile colegilor mei au decis și asupra alegerii făcute de către cei 1.624 de copii, tineri, câți numără azi colegiul, și de părinții lor, pentru a deveni elevi ai școlii noastre... Cu sentimentul împlinirii spirituale certe, ca dascăl, mi-aș dori ca semnele de recunoaștere a apartenenței la comunitatea acestei școli să fie mereu: valoarea, generozitatea, competiția onestă, performanța, întâlnirea dintre tradițiile colegiului și perspectivele vieții moderne, dintre motivațiile noastre lăuntrice și disponibilitățile creatoare ale elevilor, dar mai ales libertatea spiritului", a conchis doamna director Livia Cătălina Muntean.   
Reprezentantul Prefecturii, doamna Claudia Timofte, a făcut cunoscut mesajul domnului prefectul Adrian Claudiu Pop, care își exprimă încrederea în succesul pe mai departe al acestui liceu de renume, în continuarea valoroasei sale tradiții.
În numele domnului primar, ing. Ilie Bolojan, a vorbit dl viceprimar Mircea Mălan, care i-a îndemnat pe eminescieni să se implice în realizarea proiectelor orașului, proiecte care îi privesc, asigurându-i că municipalitatea își va onora obligația asumată: de ridicare a standardelor materiale ale colegiului la nivelul standardelor de calitate ale învățământului pe care le-a atins instituția.
Coordonând și monitorizând activitatea acestui colegiu din partea I.S.J. Bihor, dl inspector școlar Călin Hoțupan a felicitat întreg colectivul pentru tradiția bunelor rezultate obținute în toate domeniile, cu sublinierea că fără a fi o școală cu profil sportiv, colegiul are și un club școlar sportiv cu bune rezultate. Înainte de a adresa felicitări, dl inspector a ținut să se refere la activitatea de revizor școlar a lui Mihai Eminescu.
Vorbind în limba română și în limba maghiară, doamna director adjunct Hochausser Eniko a reiterat tradiția bunelor rezultate și valori ale colegiului.
,,Căutați, cereți, luați, descoperiți...!"  
Ștefan Cosmescu, președintele Consiliului elevilor, a avut o intervenție scurtă, dar cu mare priză la colegi. El a punctat folosind multe verbe și cuvinte sugestive, îndemnând la păstrarea în suflete a spiritului eminescian, la respect pentru dascălii școlii, dar și la verticalitate, curaj, ambiție și motivație.
,,Elevilor aș vrea să le transmit să nu-și lase capul plecat, să nu se descurajeze..., ci să lupte pentru ceea ce își doresc.
Căutați, cereți, luați, descoperiți..., faceți o diferență, pentru că acum este timpul vostru!"
Un exercițiu de admirație
În următorul moment al manifestării, doamna director a invitat asistența la un exercițiu de admirație.
,,Nu există, cred, componentă mai eficientă într-un proces formativ reușit decât capacitatea de a stârni și de a întreține admirația...
Stimați invitați, dragi colegi și elevi, vă invit să facem împreună un exercițiu de admirație pentru elevii, care în anul școlar trecut, ghidați de dascălii lor, au obținut premii la etapele județeană și națională a olimpiadelor școlare sau au finalizat anul de studii cu media generală 10 (zece)".
Doamna director Livia Cătălina Muntean a citit numele celor 15 elevi  de 10 (din clasele V-XI): Șandor Denisa Maria, Seuche Ioana, Furtoș Bianca, Mocanu Daria Maria, Malița Alin Ciprian, Corodeanu Flavius George, Iuhas Octavian Marian, Mihăieș Ana-Maria, Voloșeniuc Lorena Maria, Pantiș Alexandra Valentina, Gyulai Adrienn, Gurzău Ioana Crina, Banciu Patricia Ioana, Cotrău Ioana Daria și Daroczi Boglarka, iar domnul director adjunct Ioan Cadar i-a felicitat și le-a înmânat diplomele.
A urmat premierea celor 44 de olimpici județeni și naționali, precum și a profesorilor care i-au îndrumat.
Tot din cartea de vizită a colegiului fac parte și Anuarul și revista școlii. Cel de-al patrulea Anuar al școlii a fost prezentat de doamna prof. dr. Elena Cristina Marian, iar revista eminescienilor, intitulată ,,Ritmuri eminesciene" (redactată de prof. Diana Costin, Diana Crișan, Teutsch Tunde și Ioan Cadar) a fost prezentată de dna prof. Diana Crișan.
Omagiu Luceafărului
,,Îngânați de dulcele viers eminescian", artiștii l-au cinstit și omagiat pe patronul spiritual, recitând și cântând în fel și chip pe versurile ,,poetului nepereche"; protagoniștii regalului artistic au fost: elevii clasei a XI-a (coordonați de prof. Laura Ardelean); Varga Isabela (a X-a H); elevii clasei a XI-a F (îndrumați de prof. Sorina Duică, Monica Dumitraș și Delia Balaș), cu o scenetă originală (Eminescu - contemporanul nostru); elevii clasei a X-a (coordonați de prof. Ioana Pantor) - cu muzică și dans; Miruna Tomescu (din a XI-a D) a interpretat ,,Mai am un singur dor".
Parafrazând-o pe doamna director Livia Cătălina Muntean, vom încheia spunând că ,,într-o instituție de înaltă spiritualitate, într-o comuniune de idealuri, dascăli cu vocație au modelat artiști... ai cuvântului".
Moise-Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (144 de poze), accesați Galeria foto: Eminescienii orădeni au sărbătorit Ziua școlii și Ziua patronului spiritual.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:48:56 Ora standard a Europei de Est