Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Comemorarea victimelor Holocaustului și marcarea președinției române a IHRA, la ICR Stockholm

Luni, 23 ianuarie

Comemorarea victimelor Holocaustului și marcarea președinției române a IHRA, la ICR Stockholm

În contextul exercitării de către România a preşedinţiei IHRA (International Holocaust Remembrance Alliance) și pentru marcarea în Suedia a Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului, Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Ambasada României în Regatul Suediei organizează luni, pe 23 ianuarie 2017, de la ora 17.30, la sediul Institutului, o serie de evenimente dedicate acestor momente.

Programul serii include o conferință și o discuție, cu participarea doamnei Ana Maria Bărbulescu, cercetător ştiinţific şi lector la Universitatea Bucureşti și a preşedintelui Comitetului Suedez Împotriva Antisemitismului (SKMA), Svante Weyler. Acestea vor fi urmate de vernisarea expoziţiei fotodocumentare Drepţi între popoare, dedicată personalităţilor din România implicate în salvarea evreilor în perioada nazistă.
În intervenția sa, doamna Ana Maria Bărbulescu va prezenta rezultatele celei mai recente cercetări naţionale din România, referitoare la modul cum este amintit Holocaustul în contextul României actuale, studiu realizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel.
 Conferinţa va fi urmată de o discuţie, moderată de către preşedintele Comitetului Suedez Împotriva Antisemitismului (SKMA), Svante Weyler, pornind de la aspectele ridicate de  doamna Bărbulescu.
Programul serii va fi completat de difuzarea filmului documentar Şi lespezile vorbesc... Cimitire evreieşti din Moldova şi Bucovina, realizat de Fundaţia Art Promo, cu sprijinul Guvernului României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
Despre Ana Bărbulescu
Ana Bărbulescu (n. 1976) este doctor în sociologie al Universităţii din Bucureşti, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel" şi lector universitar la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Domeniile de interes şi de cercetare ale Anei Bărbulescu acoperă o paletă variată, printre acestea numărându-se: regimul de muncă forţată impus evreilor din România în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi reconstrucţia memoriei publice a Holocaustului în postcomunism. Ana Bărbulescu a participat la numeroase conferinţe internaţionale şi a publicat studii în reviste şi volume academice.
Despre Svante Weyler
Svante Weyler (n. 1953) este scriitor, ziarist și editor suedez. În prezent el este președintele Comitetului Suedez împotriva Antisemitismului (SKMA). Este una dintre marile personalități culturale suedeze. A fost timp de mulți ani corespondentul Radiodifuziunii Suedeze pentru Europa de Est, șef al prestigioasei edituri suedeze Norstedt, actualmente șef al editurii care îi poartă numele.
Conferința se va desfășura în limba engleză.
Miryam Diko,
coordonator de proiect

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 06:54:32 Ora standard a Europei de Est