Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Inaugurare, joi, la Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”

Din nou despre Centrul Oncologic

Inaugurare, joi, la Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”

La Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu" din Oradea au fost inaugurate joi, 5 ianuarie 2017, etajele III şi IV ale Centrului Oncologic.

La inaugurare, din partea Primăriei Oradea, au participat primarul Ilie Bolojan, arhitectul-şef Adriana Lipoveanu şi administratorul public Dacian Palladi.
Proiect al Primăriei Oradea, Centrul Oncologic a fost realizat în anul 2012, cu sprijinul substanţial al Ministerului Sănătăţii. Primarul Ilie Bolojan a mulţumit, cu ocazia inaugurării etajelor III şi IV, celor doi miniştri care au contribuit hotărâtor la finanţarea acestui centru, Cseke Atilla şi Ladislau Ritli, precum şi domnului Gheorghe Carp, manager al Spitalului Judeţean, care a fost unul dintre cei care au contribuit la această idee de a avea un Centru Oncologic la Oradea.
„Dacă până acum acest tip de finanţări era asigurat fie de Primăria Oradea, fie de Ministerul Sănătăţii, fie din fonduri europene, acum este prima dată - şi doresc să felicit conducerea spitalului pentru acest lucru - când aceste finanţări sunt asigurate de spital", a spus primarul Ilie Bolojan. Aceste spaţii, care erau neterminate, sunt aduse în acest stadiu, urmând să fie folosite de cele două secţii, cea de hematologie şi cea de oncologie. Le mulţumesc tuturor care au contribuit la aceste lucrări: Clubului Rotary care a finanţat proiectul, firma Trameco care a lucrat aici, şi toţi cei care s-au implicat într-o formă sau alta, cum sunt cei de la Caritas Catolica, Episcopia Romano-Catolică", a mai spus primarul Ilie Bolojan.
Etapele amenajării etajelor III şi IV
În data de 15.12.2016 au fost finalizate lucrările de amenajare a etajelor III şi IV la Centrul Oncologic din cadrul Spitalului Clinic Municipal ,,Dr.Gavril Curteanu" Oradea, iar recepţia finală a lucrărilor a avut loc în data de 22.12.2016.
Lucrările de amenajare a etajelor III şi IV au fost executate de către S.C TRAMECO SRL, lucrări care au început la data de 12.09.2016. Perioada de execuţie a acestor lucrări a fost de 3 luni.
Proiectul pentru aceste lucrări a fost realizat de CLUBUL ROTARY, care a sponsorizat spitalul. Etajele III şi IV au fost executate din fondurile Primăriei Oradea şi din fondurile proprii ale Spitalului Municipal, iar P+2E au fost finanţate de Ministerul Sănătăţii şi Primăria Municipiului Oradea.
Lucrările de amenajare a etajelor III şi IV au constat în compartimentarea spaţiilor existente, precum şi execuţia lucrărilor de instalaţii electrice, sanitare, fluide medicale etc.
Valoarea contractată a lucrărilor de compartimentare a fost în sumă de 2.789.063 lei cu TVA, iar valoarea totală pentru punerea în funcţiune a acestor etaje a fost de  2.827.579 lei şi se compune din:  lucrări de amenajare - 2.511.039 lei cu TVA;  proiectare (sponsorizare) - 32.136 lei; taxe, avize etc. - 32.287 lei şi mobilier - 252.117 lei.
Centrul Oncologic orădean deserveşte Bihorul şi judeţele învecinate
Centrul Oncologic orădean a fost inaugurat la finalul anului 2012, însă iniţiativa construirii a apărut în anul 2010,  când în şedinţă  de Consiliu  Local s-au aprobat şi indicatorii tehnico-economici pentru această importantă investiţie. După deschidere, centrul a preluat o serie de cazuri oncologice, pentru care pacienţii erau nevoiţi înainte să facă drumul la Cluj-Napoca sau în alte centre învecinate.
 În anul 2012 s-a aprobat supraetajarea cu încă două nivele a Centrului Oncologic cu scopul asigurării spaţiului adecvat desfăşurării activităţii medicale în alte patologii oncologice.
Cazurile de spitalizare continuă de oncologie şi radioterapie sunt de aproximativ 2.900-3.000/an. Procedurile care se fac în spitalizare de zi sunt în număr de 21.660 pe an. Cazurile noi la sfârşitul anului 2016 pe radioterapie sunt de 1.060 şi pe oncologie de 1.921, deci în total 2.981 cazuri noi pe an.
Obiectivele de dezvoltare ale Centrului Oncologic orădean
Primarul Ilie Bolojan a vorbit despre ceea ce trebuie făcut în continuare pentru dezvoltarea acestui centru: ,,În continuare, noi trebuie să dezvoltăm zona de oncologie pe două componente: partea de radioterapie, pentru că lucrând cu un singur aparat, ori de câte ori acesta intră în mentenanţă sau apar alte probleme, nu se mai poate asigura continuitatea tratamentelor, iar partea a doua este partea de chirurgie oncologică, pentru că un centru oncologic fără partea de chirurgie nu este un centru complet. Colaborarea cu Universitatea din Oradea şi cu Facultatea de Medicină este una vitală, pentru a dezvolta atât partea de medicină oncologică, dar şi partea de fizică pentru buna funcţionare a acestor aparate medicale. În final, le mulţumesc tuturor celor care lucrează aici pentru ceea ce au făcut şi ceea ce vor face pentru aceşti pacienţi care le trec pragul".
Alte opt lucrări de investiții
Alte lucrări de investiţii contractate de către Spitalul Clinic Municipal ,,Dr.Gavril Curteanu" Oradea în anul 2016 şi care urmează a se finaliza în primul  trimestru al anului  2017 sunt următoarele:
1.REAMENAJARE ŞI REABILITARE NESTRUCTURALĂ PARTER - PARŢIAL CORP A ŞI B CORNELIU COPOSU - 461.230 lei cu TVA
2.Parter clădire Pneumoftiziologie pe Strada IZVORULUI - reabilitare, compartimentări camera de gardă, lift vestiare, punct distribuţie lenjerie , circuit farmacie - 549.350 lei
3.ASIGURAREA REZERVEI DE APĂ - reabilitarea staţiei de hidrofor şi realizarea circuitului PSI în locaţia C. Coposu 12 - 741.608 lei
4.ASIGURAREA REZERVEI DE APĂ - reabilitarea staţiei de hidrofor şi realizarea circuitului PSI în locatia L. Pasteur 26 - 1.029.304 lei
5.Reabilitarea şi reamenajarea laboratorului de anatomie patologică şi prosectura - 488.916 lei
6.Lift exterior pavilion 7 neurologie L. Pasteur 26 - 401.353 lei
7.Lift exterior clădire pavilion 1 Pneumo - locaţia  Izvorului 57 - 480.640 lei
8.Reabilitare şi amenajare magazia de materiale - locaţia Corneliu Coposu nr. 12 - 85.000 lei.
Valoarea totală a investiţiilor ce urmează a fi finalizate este de 4.237.401 lei cu TVA inclus.
În anul 2017 sunt prevăzute şi alte obiective de investiţii care vor fi prezentate după definitivarea strategiei de dezvoltare a spitalului. (B.P.)
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Inaugurare, joi, la Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:16:10 Ora standard a Europei de Est