Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

„Rămâi gândul cel dintâi”

Alexandra Uşurelu ne surprinde din nou!

„Rămâi gândul cel dintâi”

În mijlocul pregătirilor pentru dublul concert pe care îl va susține în Sala Mare a Teatrului Național din București, artista lansează „Rămâi gândul cel dintâi", unul dintre noile cântece care se vor afla pe al doilea album al său, însoțit de un videoclip în care actorul Marius Manole joacă extraordinar rolul unui medic orb ,,care taie pe cord".

La fel ca majoritatea cântecelor Alexandrei, ,,Rămâi gândul cel dintâi" este scris și orchestrat pentru band și orchestră de Bobby Stoica, iar sursa inspirației pentru cântec și clip o constituie oamenii „care umblă legați la ochi prin sufletul nostru, iar noi îi acceptăm și îi primim așa, deși știm că sunt ,,fum dintr-un foc de suflet bun", povesteşte Alexandra Ușurelu.
La rândul său, Marius Manole, actor la Teatrul Național din București, cu o bogată activitate artistică pe toate scenele de teatru din România, atât independente, cât și instituționalizate, ne spune de ce s-a alăturat proiectului Alexandrei Ușurelu: ,,Îmi place cum există, îmi place discreția cu care își face loc în lume. Muzica ei mi se potrivește perfect. Mi-a plăcut mult să lucrez cu ea. Alexandra Ușurelu e un om care adună în jurul ei energiile pozitive, le dă glas și îi face pe oameni puțin mai fericiți", încheie actorul.
,,Am să fiu eu casa ta"
În doar câteva săptămâni, pe 30 ianuarie 2017, Alexandra Uşurelu, tânăra artistă independentă care a readus bunul-simț pe scenele din România, va reveni pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu spectacolul ,,Am să fiu eu casa ta", în cadrul căruia va cânta împreună cu o orchestră de 24 de instrumentiști. Artista va susține două concerte simfonice consecutive în aceeaşi zi: de la orele 17.00 şi de la 20.00.
Biletele la concertul de la ora 17 pot fi cumpărate din rețelele eventim.ro, iabilet.ro, bilete.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului Național și mystage.ro.
Videoclipul, filmat de Florin Botea, poate fi vizionat aici: https://youtu.be/P5uWsaMEzAQ
PR & Press
HTAG PR

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:18:01 Ora standard a Europei de Est