Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Spectacolul ,,S-a născut Mesia”

Imnul Vieții în Piața Unirii

Spectacolul ,,S-a născut Mesia”

E iarnă iar, și, pe bună dreptate, cel mai frumos dintre anotimpuri. Decembrie alungă monotonia și tristețea, schimbă decorul și învăluie întregul univers în mantia albă a zăpezii.

În liniștea casei, cu arome de nuci si scorțișoară, cei mici îl așteaptă pe Moș Crăciun, care va veni negreșit; cei mari meditează la anul care s-a scurs.
Pentru toți, decembrie aduce cea mai mare sărbătoare din calendar ,,Crăciunul", ziua sfântă a nașterii  pruncului Iisus, mântuitorul lumii. E vremea celor mai frumoase colinde din care respiră bucuria ce umple sufletul de lumină, armonie și împăcare.
Cu cele mai frumoase gânduri, elevii și profesorii de la CN ,,Avram Iancu" Ștei i-au primit pe colindători dăruind bucurie și satisfacții, pace și lumină.
Ca urmare a acordului de parteneriat încheiat între Centrul de Transfuzie Sanguină Bihor, Societatea de Medicină Transfuzională ,,Karl Landsteiner", reprezentant: Olivia Ligia Burtă și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, elevii CN au fost invitați să participe în număr cât mai mare la intonarea Imnului Vieții, în data de 17 decembrie 2016,la ora 17.00,în Piața Unirii din Oradea: eveniment unic, cu șansa de a intra în Cartea Recordurilor. Imnul pentru viață îndeamnă prin versuri de mare încărcătură emoțională, la solidaritate cu cei în suferință și generează bucuria de a acorda o șansă vieții: ,,Donând, noi vom face iar inimi să bată...!!! "
Au participat 38 de elevi, coordonați de   prof. Andreea Tempeleu și Petronela Heredea.
Sărbătoarea bucuriei, cu imagini pozitive legate de viață i-a reunit pe elevii și profesorii noștri și în cadrul spectacolului ,,S-a născut Mesia" de la Colegiul Național, din data de 22 decembrie 2016, completând astfel șirul activităților la final de an.
Program
1.Corul Armonia și grupul vocal al domnilor profesori: ,,O, ce veste minunată!" și ,,S-a născut Mesia! "
2.Mesaj spiritual: părintele Adrian Suciu
3.,,Suntem trei crai din răsărit! "
4.Evanghelia după Matei, cap.1, versetele 21-23, citește George Jidoi, clasa a V-a
5.,,Emanuel! "
6.,,În noaptea asta s-a născut", recită Melisa Panda, clasa a VII-a
7.,,Seara de Crăciun", duet, Andreea Crișan și Lois Coste, clasa a VII-a
8.,,Nu-l putem vedea pe Iisus", scenetă, clasa a IX-a D, diriginte, Ioana Pordea
9.,,Cerul și pământul!"
10.,,Deschide ușa, creștine!", clasa a IX-a C, diriginte, Mădălina Ropa
11.,,Scrisoarea buclucaşă",scenetă, clasa a V-a, diriginte, Mihaela Zaha
12.,,Feliz Navidad!", clasa a IX-a B, diriginte, Manuela Coroiu
13.Dans de societate, Andreea Hanes, clasa a X-a A și Dan Popescu, clasa a IX-a A
14.,,We wish you a Merry Christmas!", clasa a VI-a, diriginte, Cornelia Frai
15.Concursul ,,Cea mai frumoasă clasă!" - premierea!
Prof. Petronela Heredea
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Spectacolul ,,S-a născut Mesia”.

Trimite email
joi, 13 martie 2025, 19:11:55 Ora standard a Europei de Est