Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul de colinde „Noi umblăm a colinda”, ediția a XII-a

Marți, la Era Shopping Park

Festivalul de colinde „Noi umblăm a colinda”, ediția a XII-a

Marți, 20 decembrie 2016, în sala de festivități a centrului comercial Era Shopping Park din Oradea s-a desfăşurat ediţia a XII-a a Festivalului de colinde „Noi umblăm a colinda", organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea, Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O.), Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Filiala Bihor, cu sprijinul Era Shopping Park.

Festivalul are ca obiectiv identificarea şi promovarea colindului creștin autentic de către elevii din școlile bihorene. El se adresează elevilor de la toate unităţile de învăţământ din judeţ, indiferent de ciclul de învăţământ şi este structurat pe două secţiuni: Colinde bihorene inedite (culese de la colindătorii în vârstă din sate) - sub formă de concurs şi, cea de a doua, Colinde de largă circulaţie.  Festivalul care a devenit un  eveniment important în peisajul cultural și educativ-religios bihorean în luna decembrie, s-a dovedit a fi necesar nu doar pentru a marca Praznicul Naşterii Domnului, dar și pentru a arăta că elevii și tinerii sunt preocupați de promovarea trăirii autentice românești, a zestrei de cântece, tradiţii şi obiceiuri care trebuie transmise mai departe, în stare nealterată. Mai mult, acesta este un eveniment care oferă publicului ocazia extraordinară de a retrăi atmosfera de odinioară din preajma marelui praznic al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, dar și de reitera parteneriatul dintre școală-biserică-comunitate. Festivalul a fost precedat de o paradă a costumelor populare care s-a desfăşurat în centrul municipiului Oradea, pe porţiunea pietonală a Străzii Republicii și s-a încheiat la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, unde cei peste 600 de copii și tineri prezenți la eveniment au fost primiți de Ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, în catedrală, care a răsunat de glasul colindelor. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a adresat tuturor un cuvânt în care a evidențiat importanța unei astfel de manifestări, rolul tinerilor în păstrarea și valorificarea patrimoniului spiritual pe care l-au primit ca moștenire și pe care trebuie să-l păstreze și să-l transmită nealterat.
Pe scena de la Era Shopping Park Oradea au evoluat 34 de grupuri de colindători, de la unităţi de învăţământ din judeţul Bihor și ansambluri folclorice: Școala Gimnazială Aușeu, Școala Gimnazială Bucuroia, Școala Gimnazială Chijic, Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu", Școala Gimnazială Pietroasa, Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman" Aleșd, Școala Gimnazială Aștileu, Școala Gimnazială Balc, Școala Gimnazială Beznea, Liceul Teoretic ,,Gabriel Țepelea" Borod, Școala Gimnazială Bulz, Școala Gimnazială Brusturi, Școala Gimnazială Căbești, Școala Gimnazială ,,Dacia" Oradea, Școala Gimnazială Derna, Liceul Tehnologic Dobrești, Școala Gimnazială Husasău de Tinca, Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" Oradea, Liceul Tehnologic Dobrești - Școala Gimnazială Luncasprie, Școala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu" Beiuș, Asociația Cultural Sportivă ,,Poienarii" Popești, Școala Gimnazială Răbăgani, Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială Săcădat, Școala Primară Șuști, Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia" Oradea, Liceul Tehnologic Dobrești - Școala Gimnazială Topa de Sus, Colegiul Tehnic Vadu Crișului, Școala Gimnazială Vașcău, Școala Gimnazială Vășad, Școala Gimnazială Butani, Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir" Oradea, Liceul Tehnologic  Sanitar ,,Vasile Voiculescu", Liceul Tehnologic Dobrești - Școala Gimnazială Hidișelu de Dobrești.
În cadrul programului, Grupul de colindători ,,Moștenitorii Bihorului" de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, coordonați de d-na prof. Anamaria Gal, Grupul ,,Corinteii" de la Liceul de Arte Oradea, coordonați de d-na prof. Aurica Bonțu și Corul ,,Diacon Nicolae Firu" al Liceului  Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, condus de arhidiacon Ștefan Lakatos, au susţinut câte un minirecital de colinde.
Juriul festivalului-concurs a fost alcătuit din: doamna prof. Aurica Bonțu, profesor canto popular la Liceul de Arte Oradea; preot prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ și activități cu tineretul la Episcopia Oradiei; pr. Călin Popa, membru în Comitetul de conducere APOR - filiala Bihor; doamna prof. Daniela Sopota - inspector școlar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor; pr. conf. univ. dr. Viorel Popa - director de departament în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea; pr. Simion Goga - inspector pentru cateheză la Episcopia Oradiei și prof. Dan Nicolae Peter, director al Palatului Copiilor și Elevilor Oradea.
Pentru prestația din cadrul festivalului, s-au acordat grupurilor premii pe ciclu de învățământ: primar, gimnazial și liceal, fiind apreciată calitatea interpretării, autenticitatea repertoriului și a costumelor populare. Participanții, profesorii însoțitori și rapsozii au primit  vouchere, iconițe și calendare oferite cu generozitate de sponsorii festivalului.
S-a evidențiat o dată în plus vocația, implicarea și profesionalismul, care în parteneriat cu preoții dezvoltă în rândul elevilor dragostea față de valorile spirituale locale. Acestora li s-au alăturat ca în fiecare an comunitățile locale și părinții elevilor care au susținut și sprijinit participarea acestora la acest eveniment. Costumele populare, interpretarea colindelor în dialect, prezența rapsozilor la festival au reușit să mențină particularitatea acestei manifestări între programele similare prezentate în această perioadă.
Pr. prof. Florin Negruțiu, inspector școlar

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:38:56 Ora standard a Europei de Est