Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Tradiții culturale pe Valea Crișului Repede

Proiect în parteneriat cu patru școli, din Bulz, Aușeu, Roșia și Aleșd

Tradiții culturale pe Valea Crișului Repede

În perioada septembrie - decembrie 2016, Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului, în parteneriat cu ,,Asociația Moșuț" și Primăria comunei Vadu Crișului, a desfășurat activități pentru promovarea tradițiilor, obiceiurilor și folclorului în cadrul proiectului ,,Tradiții culturale pe Valea Crișului Repede".

La acest proiect au participat cinci școli din Bihor: Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului, Școala Gimnazială Bulz, Școala Gimnazială Aușeu, Școala Gimnazială Roșia și Liceul Teoretic ,,Constantin Șerban" Aleșd. Prin acest proiect ne-am propus să valorizăm tradițiile noastre moștenite; dorim să fie preluate și transmise următoarelor generații pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos și autentic.
O activitate importantă în cadrul proiectului a fost ,,Punți de legătură", prilej cu care elevii au descoperit  informații cu privire la particularitățile tradițiilor, obiceiurilor din satele de pe Valea Crișului Repede de la profesorul Miron Blaga, etno folclorist, autor de lucrări științifice de specialitate. S-au desfășurat  activități cultural-artistice (șezătoare, dansuri populare, muzică instrumentală, interpretări de colinde), fiecare participant aducându-și contribuția într-o oarecare măsură.
Elevii implicați în proiect au participat la Festival - concurs „Din vatra satului", care s-a desfășurat la Căminul Cultural din Vadu Crișului, unde au fost prezentate obiceiuri și tradiții specifice zonei.
Spectacolul a impresionat prin varietatea și autenticitatea obiceiurilor și tradițiilor, a portului popular și în mod special a colindelor cuprinse în repertoriul formațiilor. Grupul de colindători de la Școala Gimnazială Bulz a adus pe scenă colinde autentice: „Colinda fetei", „Asta-i sara de Crăciun", „Noi umblăm să colindăm", „Viflaeme, Viflaeme", solist Ionuț Vereș. Elevii au fost pregătiți de doamna profesoară Dumiter Olimpia și doamna  profesoară Stoica Raluca. În aceeași arie tematică au evoluat și grupul de colindători de la Aușeu, coordonați de  doamna profesoară Caba Claudia. Elevii Școlii Gimnaziale Roșia, îndrumați de doamna profesoară Daniela Gherle, director artistic al Ansamblului „Codrenii Bihorului" și doamna profesoară  Valentina Silaghi, au prezentat în spectacol momente din obiceiul de nuntă. Participanți la proiect, elevii de la Liceul Teoretic „Constantin Șerban" din Aleșd, sub îndrumarea doamnei profesoare Monica Achim, au prezentat o șezătoare tradițională din acest areal folcloric. Spectacolul s-a încheiat cu evoluția cunoscutului Ansamblu „Moșuț" din Vadu Crișului, care a completat paleta tradițiilor populare cu dansul specific acestei zonei folclorice. Având un maestru coregraf, bun cunoscător al acestui gen artistic, prof. Florea Crișu, și a doamnei Liana Boț, directorul artistic al ansamblului, formația de dansuri s-a dezvoltat, a devenit ansamblu, fiind cunoscută în județ și în țară, participând la prestigioase festivaluri folclorice. Pe cartea de vizită și în portofoliul ansamblului se găsesc diplome, trofee și premii, obținute la manifestări de prestigiu. Amintim doar două: Marele premiu la Festivalul internațional de folclor pentru tineret de la Negrești, județul Vaslui și „Peștișorul de argint" obținut la Festivalul folcloric „Peștișorul de aur" de la Tulcea. În acest spectacol au prezentat o suită de dansuri de pe Valea Crișului Repede: Luncan, Sălăgean, Fecioresc, Mânânțăl și un dans de Oaș.
Tot în cadrul proiectului a fost prezentată o expoziție de desene, icoane pe sticlă și lemn, lucrările fiind realizate de elevii Colegiului Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului.  
Credem că obiectivele proiectului: cultivarea sentimentului estetic, dragostea pentru tradiții și dansul popular au stimulat interesul elevilor pentru folclorul românesc.
Prof. Mălai Maria & Boț Liana

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:16:14 Ora standard a Europei de Est