Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Câștigătorii Concursului foto ,,Economie și turism. Promovează Bihorul!”

Agenția de Management al Destinației Bihor

Câștigătorii Concursului foto ,,Economie și turism. Promovează Bihorul!”

Marele premiu a fost câștigat de un tânăr din Oradea, Andrei Ovidiu Bulzan în vârstă de 19 ani, student în anul I la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației din cadrul Universității din Oradea.

Fotografia intitulată Natură a fost realizată în satul Remeți. Fotografia postată de Andrei a primit 2.477 de voturi online. Efortul lui a fost răsplătit de susținătorii concursului cu un weekend pentru două persoane la o pensiune din Vârtop, albume foto și dvd-uri de promovare a obiectivelor turistice din județul Bihor, bilete de intrare la cinema și AquaParkul Nympheea din Oradea, tichete de intrare pentru două persoane la Peștera Meziad și Peștera cu Cristale de la Mina Farcu și hărți turistice. La fel ca toți ceilalți câștigători, Andrei poate alege să participe la mai multe cursuri și seminarii oferite gratuit de Facultatea de Științe Economice din cadrul Univeristății din Oradea.
Locul I la toate celelalte secțiuni a fost câștigat de domnișoare
Premiul 1 de la secțiunea ,,Peisaje turistice din Bihor" a fost atribuit potrivit numărului de voturi online, elevei  Sonia Kliment din comuna Aușeu. Poza intitulată MULTITUDINE DE CULORI.... a primit 728 de voturi online. Sonia a surprins un peisaj de toamnă din mediul rural.
Secțiunile ,,Obiective turistice din Bihor" și ,,Activități turistice" au fost câștigate de Manea Rebeca. La secțiunea ,,Obiective turistice din Bihor"  tânăra a concurat cu fotografia intitulată ,,CREDINȚĂ A POPORULUI ARHAIC", poza reprezentând biserica de lemn cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril"din localitatea Beznea, comuna Bratca. La secțiunea ,,Activitati turistice" s-a înscris cu o fotografie alb negru denumită ,,TÂRGUL DE CRĂCIUN".
Rita Teci, elevă la Colegiul Tehnic Vadul Crișului a câștigat premiul 1 la categoria ,,Oameni din turism care m-au impresionat".
Concursul a avut un număr de 90 de participanți, au fost înscrise în competiție un număr de 118  fotografii din care au fost premiate 25. Premiile au constat în albume și obiecte de promovare a județului Bihor, hărți turistice, bețe telescopice pentru autoportrete, bilete de intrare la diferite obiective turistice, la cinema, la piscine, la săli de sport și posibilitatea de participare gratuită la diferite cursuri puse la dispoziție de Facultatea de Științe Economice din Oradea.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului a avut loc în Aula Magna a Universității din Oradea în prezența participanților înscriși la concurs, a sponsorilor și organizatorilor. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Management al Destinației Bihor în colaborare cu Universitatea din Oradea - Departamentul de Economie - ECTS - Administrarea Afacerilor Oradea, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și Rețelei de Centre de Informare Turistică din județul Bihor.
Claudiu Gabriel Bonaciu,
consultant în management, turism

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:54:06 Ora standard a Europei de Est