Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Alege să fii corect!”

Acțiuni stradale în cadrul campaniei M.A.I. de informare a cetățenilor

„Alege să fii corect!”

Polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră bihoreni desfășoară acțiuni pentru prevenirea fraudelor electorale, în cadrul campaniei naționale „Alege să fii corect".

Miercuri, 23 noiembrie 2016, în cadrul campaniei naționale „Alege să fii corect!", derulată de Ministerul Afacerilor Interne în contextul organizării alegerilor parlamentare din 11 decembrie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al Județului Bihor și de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, pentru informarea cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot.
Polițiștii de prevenire, alături de jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră bihoreni au fost prezenți în Parcul 1 Decembrie din municipiul Oradea, în zona adiacentă unor piețe orădene și în stațiile mijloacelor de transport în comun pentru a le oferi cetățenilor recomandări utile în raport cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală, să respecte confidențialitatea votului și să sesizeze de îndată, la 112, orice încălcare a legii electorale.
În cadrul activităților informativ - preventive desfășurate, au fost distribuiți fluturașii tipăriți ca suport al campaniei naționale de informare  „Alege să fii
corect!"  în locuri publice cu aflux mare de cetățeni, pentru ca mesajul informativ - preventiv să ajungă la publicul țintă.
Acțiunile de informare desfășurate în cadrul campaniei naționale „Alege să fii corect!" continuă în județul Bihor în paralel cu derularea campaniei electorale.
Contravenţii electorale
Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevăzute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia (10.12.2016 ora 7.00) - se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei
Sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidați - se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei
Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite - se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei
Aplicarea a mai mult de două afişe electorale pe un panou electoral de către fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţiei a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidat independent - se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei
Organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli în perioada de desfășurare a cursurilor - se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.
Mai multe detalii aici ...
http://www.mai.gov.ro/popup/2016_dec/contraventii%20legea%20208.pdf
Infracțiuni electorale
Acestea sunt prevăzute în Codul Penal, Titlul IX. Infracţiuni electorale, la art. 385 - 393. Printre aceste infracțiuni, enumerăm:
Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat - se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi.
 Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales - se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani
Utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals - se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Fapta persoanei care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător - se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
Mai multe detalii aici ...
http://www.mai.gov.ro/popup/2016_dec/infractiuni%20cod%20penal.pdf
Centrul de Comunicare Județean Bihor
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Alege să fii corect!”

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 12:10:23 Ora standard a Europei de Est