Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad

FITCA 22 continuă, texte clasice în formule regizorale curajos de contemporane

Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad

Festivalul Internațional de Teatru Clasic se află la jumătatea drumului și continuă să ofere publicului arădean si invitaților săi șansa descoperirii variatelor formule teatrale, șansa unor întâlniri de excepție, șansa unor întâlniri necesare.

La FITCA, în următoarele două zile, regizoarea Ada Lupu Hausvater, trupa Subcarpați și scenografa Iuliana Vilsan re-creează lumea shakespeariană pe texte remixate de Peca Ștefan. Iar directorul de scenă Victor Ioan Frunză, împreună cu scenografa Adriana Grand redescoperă actualitatea lui Molière. 
Astăzi, 17 noiembrie, în a șasea zi a Festivalului, de la obișnuita oră 19.00 și în aceeași sală plină de aer proaspăt, sărbătoresc, Teatrul Național „Mihai Eminescu" Timișoara prezintă Hamlet. Nu unul prăfuit, nici unul vocal pentru care adevărul, principiile și exercițiul libertății reduc compromisul și meschinăria la dimensiunea unui vârf de spadă, ci un „Hamlet" profund social, remixat de Peca Ștefan și inspirat pigmentat de sunetele cu reflexe ancestrale ale artiștilor de la Subcarpați. Un spectacol curajos de contemporan, o lume apusă, dar extrem de actuală. Simbolul cultural universal cuprins într-un text precum Hamlet este revelat de Ada Lupu Hausvater într-un spectacol fără limitări canonice.
Spectacolul Domnul Jurdan certifică valabilitatea universală a structurii „Burghezului gentilom", de Jean-Baptiste Poquelin Molière. Rescrisă dramaturgic de Victor Ioan Frunză și jucată de actorii Teatrului „Regina Maria" din Oradea, piesa se transformă într-un spectacol al vremurilor noastre. O comedie cu un nou înveliș, despre un nepieritor parvenit, pedant care își decorează viața cu aceleași artificii dar, de această dată, în „tendințele" vremii. Directorul de scenă semnalează această încercare eternă și asiduă de a corespunde înaltei societăți, însă fără a știrbi spiritul comediei, râsul tonic care îndreaptă moravuri. Spectacolul este prezentat la Arad vineri, 18 noiembrie, ora 19.00, la Sala Mare.
Seara de vineri se va sfârși într-o cheie muzical-vizuală remarcabilă. Un eveniment-happening, unic în România - The Tango Orchestra Show, produs de Asociația Tango Timișoara. O compoziție aparte ce cuprinde tangouri originale compuse de Cári Tibor, interpretate de The Tango Orchestra - Cári Tibor Project și „ilustrate" cu lucrările pictorului Andrei Medinski. De la ora 22.00, în Sala Studio. Un eveniment exercițiu de eliberare a spiritului de convențiile artei.
„Bucuria e starea de spirit normală a omului" - spunea Cehov. Cu bucurie și cu sufletul deschis, vă așteptăm și în zilele următoare la FITCA 22!
Mirela Sandu

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:27:31 Ora standard a Europei de Est