Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Expoziţia Poduri şi semne 3 cu tema Natură/metaforă-realitate

În perioada 8 noiembrie - 3 decembrie

Expoziţia Poduri şi semne 3 cu tema Natură/metaforă-realitate

Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea, anunţă organizarea expoziţiei Poduri şi semne 3 cu tema Natură/Metaforă-Realitate care este dedicată picturii şi graficii

Expun în Galeria de Arte Vizuale Oradea (Str. Republicii, Nr. 15) artişti plastici care fac parte, din singura uniune (asociaţie) profesională care reprezintă interesele artiștilor plastici profesioniști din Bihor.
Titlul acestei noi expoziţii reprezintă, în continuare, un mesaj important din partea celor care şi-au asumat promovarea artiştilor contemporani orădeni, în totalitatea lor, să ridice poduri între plasticienii tineri şi cei maturi ai Filialei, între toţi profesioniştii organizaţiei şi publicul interesat de frumos. Fiecare artist este individualizat printr-un stil ce mizează pe o sumă de semne, pe un vocabular plastic prin care este personalizat genul de artă pe care-l practică.
Această a treia expoziţie sub genericul Poduri şi semne propune nume de artişti plastici din toate generaţiile, care vin să ofere spre vânzare publicului orădean lucrări de artă plastică (pictură şi grafică) cu tematică diversă. Pot fi admirate lucrări semnate de: Paul BLÎNDA, Maria BOLOGA, Gabriel BRINȘAN, Ovidiu BUDUREAN, DEÁK Árpád, Florian HEREDEA, HOLLÓ Barna, JAKOBOVITS Márta, JANKÓ SZÉP Noémi, Eugenia MANGRA, MÁRTON Katalin, MURÁNYI Mihály, Nada PANAIT, Horia SĂLĂGEAN, Ovidiu SĂLĂGEAN, Dorina ȘTEFAN, UJVÁROSSY KEREKES Gyöngyi, UJVÁROSSY László și Stela VESA.
Expoziţia este deschisă săptămânal, de marţi până vineri, între orele 10.00-18.00, iar sâmbătă între orele 10.00-14.00. Perioada de timp în care poate fi vizitată este 8 noiembrie - 3 decembrie 2016.
Reiterăm ideea că Filiala Oradea a UAPR, sub noua conducere, îşi propune să organizeze periodic evenimente care să-i aducă în prim plan pe acei artişti ale căror activitate şi statut le dă dreptul să expună (membrii titulari, stagiari și absolvenți ai facultăților de Arte Plastice). Banii strânşi în urma expoziţiilor cu vânzare vor fi folosiţi pentru refacerea interioară a Galeriei de Arte Vizuale.
Galeria de Arte Vizuale Oradea oferă spre vânzare, în mod excepțional,lucrări de pictură, grafică și sculptură create de artiști plastici contemporani orădeni și nu numai, dispăruți (Barabas Eva, Coriolan Hora, Haller, Incze Janos Dezso, Kristofi Janos, Miklos Janos, Mottl Roman, Tirnovan Ari Vid), dar care au contribuit la afirmarea Oradiei în peisajul artelor plastice contemporane din România
Radu Tîrnovean

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:00:28 Ora standard a Europei de Est