Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA, a inaugurat American Shelf

Vineri, la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai”

Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA, a inaugurat American Shelf

Vineri, 21 octombrie 2016, Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, a inaugurat, la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai" din Oradea, American Shelf (Raftul american de carte).

La eveniment au participat, alături de managerul bibliotecii, doamna Ligia Mirișan, prefectul Claudiu Adrian Pop, președintele Consiliului Județean Bihor, dl Pasztor Sandor, episcopul Oradiei, Preasfinția Sa Sofronie Drincec, angajați ai bibliotecii, reprezentați ai unor instituții și organizații locale, elevi și cadre didactice.
,,Cărțile reprezintă puntea între popoare"
Managerul bibliotecii, doamna Ligia Mirișan a salutat înalții oaspeți și distinșii invitați, mulțumind Excelenței Sale Hans Klemm pentru donația făcută bibliotecii (,,pentru că în acest fel credem că prietenia și sentimentele noastre adevărate se regăsesc pe aceste rafturi"); domnul prefect Claudiu Adrian Pop a subliniat faptul că: ,,Până la urmă, cărțile reprezintă puntea între popoare, poporul român este prieten al poporului american și viceversa", iar dl Pasztor Sandor a adăugat că: ,,Bihorul a fost perceput ca o poartă a Europei... și vom fi mereu o poartă spre Occident, chiar dacă o vom redefini în permanență..., iar ,,de astăzi, Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai" este mai bogată cu 152 de volume de carte, menite să dezvăluie cititorului o parte importantă a stilului literaturii americane"; donația americană cuprinde lucrări de referinţă, literatură americană clasică şi contemporană, lucrări de metodică a predării limbii engleze, materiale pentru perfecţionarea limbii engleze, precum şi cărţi pentru copii şi tineret;  ele vin să întregească uriașa zestre de peste 700.000 de volume existente în bibliotecă, ,,iar acest colț, acest raft va fi unul de suflet, pentru că ați venit personal să-i faceți inaugurarea", a adăugat doamna manager Ligia Mirișan.
Ambasadorul SUA a mulțumit pentru căldura cu care au fost primiți (Excelența Sa, soția și alți reprezentanți ai ambasadei) și a arătat că în calitate de ambasador ,,prioritară este aprofundarea înțelegerii dintre popoarele român și american", iar ,,această donație reprezintă începutul aprofundării, consolidării relațiilor pe care Ambasada SUA le are cu județul Bihor și cu acest oraș"; călătorind prin România, a fost impresionat de investițiile pe care județele le fac în bibliotecile județene.
,,Decizia este cea pe care o ia poporul român"
Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Excelența Sa a subliniat faptul că în chestiunea legată de căsătorie, ,,decizia este cea pe care o ia poporul român"; prioritățile sale ca ambasador țin de întărirea parteneriatului, promovarea democrației, lupta instituțiilor statului împotriva corupției, respectarea drepturilor minorităților, libertăți cetățenești, promovarea prosperității, prin creșterea investițiilor, găsirea de noi modalități de creștere a înțelegere între popoare (așa cum este și acest eveniment), schimburi academice și promovarea securității în regiune; în problema (programul) vizelor, ambasadorul a fost tranșant, arătând că programul Viza este prevăzut în legislația americană, nu este o chestiune ce ține de politici și de negocieri. Se speră că prin alegerea unui nou președinte și a unui nou congres, acest subiect să fie readus în discuție astfel încât să ajute România.
Despre întâlnirea elevilor agoriști cu Excelența Sa în cadrul Secției de copii și tineret a bibliotecii, am scris deja. De la bibliotecă, ambasadorul Hans Klemm a plecat spre Universitatea din Oradea, unde avea să susțină o prelegere în Aula Magna și să răspundă întrebărilor studenților.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (69 de poze), accesați Galeria foto: Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA, a inaugurat American Shelf.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:28:47 Ora standard a Europei de Est