Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Magia sărbătorilor de iarnă la Târgul de Crăciun Oradea

În perioada 30 noiembrie - 31 decembrie, ediția a II-a

Magia sărbătorilor de iarnă la Târgul de Crăciun Oradea

Ediția a doua a Târgulului de Crăciun Oradea își va deschide porțile în data de 30 noiembrie, în Piața Unirii, într-un decor de poveste, atent amenajat pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele vizitatorilor.

Orașul Oradea se aliniază, astfel, celor mai mari orașe europene, precum: Viena, Budapesta sau Praga, dar și celor românești: Sibiu, Cluj-Napoca sau București, care redau magia sărbătorilor de iarnă, pe toată durata lunii decembrie.
Târgul de Crăciun Oradea este organizat de Primăria Municipiului Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), în Piața Unirii, în perioada 30 noiembrie - 31 decembrie.
Distracție și activități
Piața Unirii va reprezenta în acest an punctul de atracție al sărbătorilor de iarnă, atât prin înfățișare cât și prin activități. Programul evenimentului va include o serie de activități și momente specifice sărbătorilor de iarnă, de la concerte de colinde, la ateliere pentru copii și căsuțe cu cadouri pentru cei dragi. Vizitatorii vor putea admira bradul de Crăciun în mijlocul celor 40 de căsuțe de lemn, la o cană de vin fiert sau la o gustare. Nu vor lipsi nici activitățile pentru cei mici, ei vor avea parte de multe surprize, pe lângă activitățile tradiționale, Atelierul Moșului, Ieslea sau Căsuța lui Moș Crăciun.
Colindătorii și ansamblurile de colindători sunt invitați să se înscrie în programul târgului pentru a încânta vizitatorii cu cântece speciale de Crăciun la adresa de email oradeaturism@gmail.com, până în data de 15 noiembrie 2016.
Cadouri și specialități culinare
Pentru că ne dorim ca vizitatorii Târgului de Crăciun să poată să aleagă cele mai frumoase și inedite cadouri de Crăciun, săptămâna viitoare, din 24 octombrie, îi invităm pe cei mai creativi și cei mai buni producători să participe la licitația publică pentru ocuparea celor 40 de căsuțe cu cadouri. Tot în cursul săptămânii viitoare îi invităm și pe maeștrii în arta culinară tradițională a Sărbătorilor de Iarnă să participe la licitația publică pentru ocuparea celor 5 locații de food. Data licitațiilor va fi comunicată în zilele următoare.
Amenajarea locației
Piața Unirii va fi amenajată cu luminițe, arcade, ornamente și brad de Crăciun și va primi vizitatorii într-un decor plin de magie care le va tăia respirația. Vor fi amenajate cinci zone: căsuțe cu cadouri, zonă de food, zonă de copii, zonă de distracții și scenă.
În perioada imediat următoare, în cadrul unei conferințe de presă vom prezenta detalii suplimentare legat de eveniment și de programul acestuia.
Dorim să le mulțumim atât sponsorului oficial cât și partenerilor acestui eveniment pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a Târgului de Crăciun Oradea.
Sponsor principal: Raiffeisen Bank
Mihai Jurca,
director executiv APTOR

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:40:04 Ora standard a Europei de Est