Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Informaţii suplimentare privind organizarea concursului de ocupare a funcţiilor de directori de şcoli

Criteriul de vârstă...

Informaţii suplimentare privind organizarea concursului de ocupare a funcţiilor de directori de şcoli

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a transmis joi, 15 septembrie 2016, inspectoratelor şcolare judeţene, o notă cu informaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Una dintre cele mai importante precizări vizează criteriul de vârstă. Astfel, în vederea respectării principiului egalităţii de tratament pentru toţi salariaţii (prevăzut de Codul Muncii), Ministerul Educaţiei anunţă că se pot înscrie pentru susţinerea concursului inclusiv cadrele didactice care, în anul şcolar 2016-2017, au obţinut acordul pentru menţinerea în activitate, ca titular, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare.
De asemenea, MENCŞ aduce o serie de clarificări privitoare la referinţele bibliografice valabile pentru proba scrisă. Astfel, în vederea pregătirii acestei probe, candidaţii vor parcurge capitolele 1,2,3,4 şi 8 din volumul Leadership şi management educaţional. Teorii şi practici actuale de T. Bush (Editura Polirom, Iaşi, 2015), capitolul 9 din volumul Învăţarea vizibilă de J. Hattie (Editura Trei, Bucureşti, 2014) şi capitolul 4 din Analiza sistemului de învăţământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Politici educaţionale bazate pe date, autori O. Apostu et al. (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Editura Universitară, Bucureşti, 2015). Resursele bibliografice privind legislaţia sunt utile doar pentru pregătirea interviului.
Referitor la proba de evaluare a CV-ului susţinută în faţa comisiei judeţene de concurs, Ministerul Educaţiei precizează că la criteriul Participare la stagii de formare/perfecţionare în specialitate şi/sau management educaţional în străinătate vor fi punctate şi vizitele de studiu, participarea la sesiuni/grupuri de lucru, la schimburi de experienţă sau la conferinţe. La criteriul Studii acelaşi regim de punctare îl vor avea şi cursurile efectuate, în regim postuniversitar, în cadrul departamentului pentru pregătirea personalului didactic.
În ceea ce priveşte cunoaşterea unei/unor limbi străine de circulaţie internaţională dovedită prin documente emise de o autoritate în materie, se acordă punctajul maxim şi candidaţilor care prezintă în foaia matricolă/suplimentul diplomei de licenţă/absolvire o limbă străină de circulaţie internaţională studiată ca disciplină pe parcursul studiilor.
În legătură cu oferta managerială prezentată în cadrul interviului, aceasta trebuie să conţină două elemente: analiza proiectului de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ şi un plan operaţional pentru o durată de un an,  în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ pentru care candidatul As-a înscris există proiect de dezvoltare instituţională în derulare; o propunere de proiect de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ şi un plan operaţional pentru o durată de un an în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ nu s-a realizat proiectul de dezvoltare instituţională sau valabilitatea acestuia a expirat.
Reamintim că pentru fiecare probă de concurs din cele trei, punctajul maxim este de 50 de puncte şi că punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declaraţi „admişi" candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă, respectiv un punctaj total de cel puţin 105 puncte, rezultat din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs. Este declarat „promovat" la concurs, candidatul „admis" care a obţinut cel mai mare punctaj total.
Biroul de comunicare

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:26:01 Ora standard a Europei de Est