Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concert Sam Newsome & Lucian Ban Ensemble

Jazz româno-american într-un turneu european

Concert Sam Newsome & Lucian Ban Ensemble

După un turneu de lansare cu impact răsunător în Statele Unite, albumul„The Romanian-American Jazz Suite", semnat de Sam Newsome și Lucian Ban, ajunge și în Europa. Primul din seria de nouă concerte ale turneului continental organizat de Institutul Cultural Român va avea loc la București, duminică, 19 octombrie, la Sala ARCUB.

După concertul din București, Sam Newsome & Lucian Ban Ensemble vor lansa „The Romanian-American Jazz Suite" în cluburi și festivaluri de prestigiu din Europa: Jazzkaar Festival, Tallinn / Estonia, Opderschmelz Cultural Centre, Luxemburg, World Music Dance Center, Rotterdam/  Olanda, Music Village, Bruxelles /Belgia, Blue Note, Poznan /Polonia, Club Alterna, Brno / Cehia, Reigen Live, Viena / Austria, Duc Des Lombards, Paris / Franța.
 "The Romanian-American Jazz Suite este încântătoare – impresionantă, atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic." (All About Jazz); "unul dintre cele mai neobișnuite evenimente muzicale ale anului..." (Los Angeles Times); "...album plin cu surprize minunate, o mare bucurie adusă din lumea jazz-ului... " (HotHouse) sunt câteva citate care ilustrează modul în care a fost întâmpinat acest album de cronicarii muzicali din Statele Unite în timpul turneului de lansare.
Rod al interacțiunii dintre două culturi foarte diferite, albumul conține piese compuse de saxofonistul Sam Newsome și pianistul Lucian Ban, piese care îmbină folclorul românesc cu jazz-ul american. Perspectiva unui muzician american de jazz care explorează muzica românească se întâlnește, în cuprinsul albumului, cu aceea a unui jazzman român care redescoperă muzica țării sale după ani petrecuți în America.
 Grupul este compus din muzicieni americani și români de clasă mondială: Sam Newsome – saxofon sopran, Lucian Ban – pian, Sorin Romanescu – chitară, Alex Harding – saxofon bariton, John Hebert – double bass și Willard Dyson – tobe.
Evenimentul este susținut financiar de Hotel Novotel și de Casa de Avocatură Dragomir și Asociații.
Detalii despre bilete și achiziționarea lor vor fi disponibile la adresa www.icr.ro/jazz_suite după
1 octombrie 2008. (Teo Zabava)

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:26:07 Ora standard a Europei de Est