Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic General (PUG) al Municipiului Oradea

Primarul Ilie Bolojan a prezentat miercuri

Proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic General (PUG) al Municipiului Oradea

Primarul Ilie Bolojan a susţinut ieri, 27 iulie 2016, o conferinţă de presă în care a prezentat cel mai important proiect care va fi supus aprobării în şedinţa Consiliului Local din această săptămână, respectiv proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Oradea.

La conferinţa de presă a mai fost prezentă d-na Adriana Lipoveanu - arhitectul-şef al Primăriei Oradea şi arhitectul Tiberiu Ciolacu, reprezentant al firmei care realizează PUG al municipiului Oradea.
Pentru că vechiul PUG al Municipiului Oradea a expirat, el având o durată de 10 ani, Primăria Oradea a semnat la începutul anului 2012 contractul cu un consorţiu de firme pentru întocmirea unui PUG nou, acest document important fiind un instrument de dezvoltare a Municipiului Oradea.
Etapele parcurse pentru întocmirea noului PUG
Arhitectul Tiberiu Ciolacu a prezentat etapele care au fost parcurse pentru întocmirea PUG, respectiv: analizarea situaţiei existente a Municipiului Oradea, faza de planificare a strategiilor pe termen lung, direcţiile de dezvoltare a Municipiului Oradea până în anul 2030, urmate de realizarea planului de acţiune, iar apoi întocmirea efectivă a PUG, pe baza căruia se vor emite autorizaţii de construcţii pe următorii 10 ani.
Astfel, pentru întocmirea PUG s-au analizat tendinţele de dezvoltare a oraşului, s-au stabilit suprafeţele de teren de care dispune oraşul pentru construirea de zone industriale, pentru amenajarea de zone verzi, dar şi pentru construcţii. Astfel, Oradea dispune de 1000 ha pentru amenajarea altor zone industriale. În ceea ce priveşte spaţiul verde, în Oradea se depăşeşte suprafaţa de 26 mp/cap de locuitor, această suprafaţă minimă fiind una recomandată de normele europene în vigoare. Cu toate acestea, un obiectiv important al Primăriei Oradea rămâne extinderea în continuare a zonelor verzi ale oraşului.
,,Reţeaua de străzi şi de construcţii a oraşului şi reţeaua spaţiilor verzi trebuie să conlucreze. Totodată, este importantă realizarea unui inel central de circulaţie, care să funcţioneze ca o mică centură a oraşului şi care să permită traficului intern al municipiului să ocolească centrul istoric, permiţând astfel luarea unor măsuri de pietonalizare a centrului", a spus arhitectul Tiberiu Ciolacu.
Intravilanul nu se va mai extinde în următorii 10 ani
,,Un lucru foarte important este că intravilanul oraşului nu se va mai extinde în următorii 10 ani. De la 6.000 ha intravilan s-a ajuns azi la 8.000 ha intravilan, cea mai mare extindere având loc din 2008. Această extindere a intravilanului a însemnat construcţii de reţele, utilităţi, în multe zone acestea nici azi nefiind puse la punct. Din cele 8.000 de ha intravilan pe care le avem astăzi, 2.000 de ha sunt disponibile pentru construcţii. O altă temă importantă a PUG este conectivitatea oraşului, în acest sens legătura cu autostrada fiind vitală, dar şi legătura cu comunele învecinate şi extinderea drumului expres către Episcopia, astfel încât Episcopia să nu mai fie tranzitată de traficul greu", a spus primarul Ilie Bolojan.
Primarul Ilie Bolojan a explicat că dacă ne dorim un centru istoric care să nu mai fie o zonă de tranzit auto, atunci trebuie închis inelul central, chiar dacă asta ar presupune lărgirea la patru benzi a străzii Sucevei sau lărgirea străzii Avram Iancu.
Dezvoltarea oraşului se va focusa pe zona de sud
Un alt punct important analizat de PUG este dezvoltarea zonei de sud a oraşului, respectiv zona delimitată de coridorul Peţa, zona magazinului Auchan până la zona Nufărul -  Str. Atelierelor. Toată acestă zonă urmează să se dezvolte prin construirea sălii de sport, dezvoltarea campusului universitar, realizarea cartierului de blocuri de pe Str. Ceyrat, a căminului pentru persoane vârstnice care se află acum în construcţie, dar şi construcţia de noi blocuri ANL.
Extinderea pietonalului şi restructurarea zonelor neutilizate
,,Un alt obiectiv este dezvoltarea zonelor pietonale ale oraşului, precum străzile V. Alecsandri şi A.Lazăr, dar şi extinderea zonei pietonale din Piaţa Unirii către Universitate. Cei care locuiesc în aceste zone vor intra automat sub aceste reglementări. Totodată, Primăria Oradea doreşte restructurarea zonelor neutilizate, precum suprafeţele ocupate de fostele uzine: Sinteza, Alumina, Metalica. Avem interesul să colaborăm cu proprietarii acestor zone, încercând să îi determinăm să facă ceva cu aceste terenuri care afectează faţa oraşului. O să le dăm facilităţi ca să se dezvolte, dar o să-i şi supraimpozităm dacă aceste suprafeţe vor rămâne tot într-o stare abandonată", a completat primarul Ilie Bolojan.
Dacă noul PUG al Municipiului Oradea va fi aprobat în şedinţa Consiliului Local de joi, 28 iulie, acesta va intra în vigoare de la 1 octombrie.
Arhitectul-şef al Primăriei Oradea, d-na Adriana Lipoveanu, a explicat că această perioadă de timp este necesară pentru că noul regulament, respectiv noul PUG aşa cum este el, trebuie transcris în întregime pe o bază de date, iar acestă procedură necesită un anumit timp. (B.P.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:44:31 Ora standard a Europei de Est