Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Marea stropeală orădeană, ediția a III-a

Sâmbătă, în Parcul 1 Decembrie

Marea stropeală orădeană, ediția a III-a

Asociaţia Business & Intercultural Challenge (ABIC) în colaborare cu Point Event, organizează în data de 30 iulie 2016 Water Splash Fest.

Evenimentul va avea loc în Parcul 1 Decembrie din Oradea, începând cu ora 11.00. Acesta se află la a III-a ediție - primele două s-au desfășurat sub numele Marea stropeală orădeană și au crescut - ca și număr de participanți în fiecare an.
Water Splash Fest se va desfășura pe perioada a șase ore după un program în care vor alterna bătălii cu apă, momente artistice oferite de soliști, dansatori, lecții de dans, tombole cu premii constând în cursuri de dans, cărți, vouchere de vacanță, vouchere pentru piscină, vouchere de înghețată, vouchere cosmetice, obiecte de timp liber, în valoare de 10.000 lei și jocuri pe echipe. 
Un moment special al Festivalului este numărătoarea inversă și bătălia cu apă  care va crea momente de distracție, când toată lumea lansează simultan valuri de stropi de apă în aer.
Evenimentul promovează joaca, interacțiunea umană, buna dispoziție și mișcarea în aer liber.
Intrarea este liberă pentru participanți. Cei care s-au înscris în competiția Team building, vor avea de trecut patru probe și li se oferă materiale, tricouri în schimbul unei donații minime de 15 lei/ persoană. Vor fi premiate locurile III, II și I. Locul I cu diplomă și Premiul I de echipă, locurile II și III cu trofee, medalii și premii. Participarea la tombole se face pe bază de tichet de tombolă. Pentru o donație de minimum 5 lei participanții pot să achiziționeze o băutură răcoritoare, pistol cu apă sau tricou și primesc automat un tichet de tombolă.
Anul acesta ne bucurăm să anunțăm că mai mult de 30 de parteneri ne-au susținut în organizarea acestui eveniment prin suport și premii.
Va fi o experiență inedită, având în vedere faptul că în alte țări și de câțiva ani și în alte orașe din țară, la un asfel de eveniment ies din case mii de participanți.
 Sunt aşteptaţi peste 700 de participanți de diferite vârste și naționalități.
Partenerul principal al acestui eveniment este Primăria Oradea în colaborare cu Tourism Association of Oradea and the region.
 Program WSF
11.00-11.30 Muzică
11.30-11.45 Intro - Invitat Vlad Tătaru
11.45-12.00 Muzică live - Meda Music
12.00-12.40 STROPIT Repriza I
12.40-13.00 TOMBOLA Repriza I
13.00-13.20 Dans popular - Lecții de dans
13.20-14.00 STROPIT Repriza a II- a
14.00-14.20 TOMBOLA Repriza a II- a
14.20-14.26 Muzică live - Meda Music
14.26-14.50 TEAM probele 1 + 2
14.50-15.10 Latino Vibes
15.10-15.50 TEAM probele 3 + 4
15.50-16.30 STROPIT Repriza a III- a
16.30-17.00 PREMIERE
Dan Todea
general manager

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:58:48 Ora standard a Europei de Est