Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Tineri din Italia în vizită la Primăria Oradea

Imaginea României în lume

Tineri din Italia în vizită la Primăria Oradea

În perioada 20-24 iulie 2016, Episcopia Greco-Catolică de Oradea organizează un schimb de experiență cu Diecezele de Matera, Acerenza, Melfi, Tricarico şi Potenza (Italia), ca o pregătire pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor din 24-31 iulie, care va avea loc la Cracovia, în Polonia.

La acest eveniment participă 120 de tineri italieni și 70 de tineri orădeni, la schimbul de experiență participând și  doi episcopi, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, episcopul gazdă şi Excelenţa Sa Gianfranco Todisco, episcop de Melfi.
Cu ocazia acestui eveniment, participanții la schimbul de experiență au vizitat vineri, 22 iulie, Primăria Oradea, unde au fost primiți de către viceprimarul Florin Birta. În discursul său, viceprimarul le-a prezentat municipiul Oradea, a arătat că municipiul este un oraș multicultural și multiconfesional în care toți cetățenii trăiesc în bună înţelegere, iar Oradea este un oraș în continuă transformare, fiind printre primele orașe din România care accesează cu mult succes fonduri europene. Ca exemplu, viceprimarul a menționat Piața Unirii, dealul Ciuperca, locații care, de asemenea, vor fi vizitate de către tinerii din Italia.
,,În numele administrației locale vă doresc ședere plăcută în Oradea, vă mulțumesc că ați ales să vizitați orașul nostru, iar Episcopiei Greco-catolice și Presfinției Sale Virgil Bercea îi mulțumesc pentru sprijinul acordat și pentru colaborarea eficientă pe care o avem", a spus viceprimarul Birta.
La rândul său, episcopul Bercea a prezentat pe scurt istoria orașului Oradea și a subliniat importanța relației dintre tinerii din Oradea și cei din Italia.
Tinerii participanți la schimbul de experiență vor vizita în aceste zile obiectivele turistice din Oradea: Cetatea, dealul Ciuperca, Băile Felix și 1 Mai, Basilica Romano-Catolică, pietonalul, iar vineri, 22 iulie, de la ora 20, vor asista la un spectacol cu tematică creştină în Piaţa Unirii, al cărui  invitat special va fi Randi.
Tot vineri seară, pe scenă vor urca Carla Marin, Alexandru Cristea, Ansamblul Folcloric Lioara, Claudia Gui, Andrada Abrudan, Davide Gruosso şi Ovidiu Lazăr. (B.P.)
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Tineri din Italia în vizită la Primăria Oradea. 

Trimite email
duminică, 24 noiembrie 2024, 00:14:16 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...