Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Swimathon Oradea 2016

Fundația Comunitară Oradea a organizat sâmbătă

Swimathon Oradea 2016

Fundația Comunitară Oradea a organizat în data de 25 iunie 2016, la Bazinul „Ioan Alexandrescu" din Oradea, evenimentul Swimathon Oradea 2016.

321 de înotători, peste 900 de susținători individuali și 62 companii din tot județul au participat ca suporteri activi ai celor 18 cauze înscrise.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea sponsorilor, partenerilor instituționali și partenerilor media: C&A Foundation, Celestica, BRD - Groupe Société Générale, Comau, Raiffeisen Bank, Faist Mekatronic, Bioclinica, Măcelăria Poporului, Casa AGRO, Plexus, Unicredit, Sema Expres, Salex, Krüger&Matz Romania, Decitex RO, VPK Packaging Salonta, Aster Premium, Qubiz, Inteva, Consult Center, Asociația D'Apetresi, Hotel President, Pyrostop, Benvenuti, Rotary, Bizmed SRL, Carlos SRL, Dorineli Rovy, Itamber Solutions, Pannon Szoftver Kft, Bio Holistic, Fun Ice, Escenomatica, Pozitron Diagnostica, Decathlon, Blockstart, Farmec, Corporactive Consulting, Spitalul Pelican, Primăria Oradea, CSM Oradea, WOAO Advertising, Weblike PRO, Oradea Info, 157Studio, ET Radio Services, Zile și Nopți, Radio ZU.
Cei mai norocoși 65 dintre donatori au câștigat la tombola Swimathon premii oferite de: Decathlon, Benvenuti, Hotel Double Tree by Hilton, Hotel Ramada Oradea, Digi Mobil și Centrul de terapii complementare Salvia.
În tabelul de mai jos găsiți performanțele sportive din cadrul celei de a IV-a ediții a Swimathonului orădean, împreună cu sumele strânse. Un aspect semnificativ este faptul că din totalul de 150.506,12 lei mobilizați din comunitate, 43.651,62 lei provin din donații individuale, numărul donatorilor persoane fizice depășind 500. Cea mai mare sumă strânsă din donații individuale a fost mobilizată pentru proiectul ,,Emanuela & Aurelian - Pasiunea depășește granițele impuse de boală" respectiv 7.233 lei. Proiectul care s-a remarcat pentru cea mai amplă activitate de fundraising este ,,Tabără terapeutică pentru copii bolnavi de diabet" al Asociației Yuppi. Coordonatorul acestui proiect a reușit să angreneze peste 150 de donatori, înotători și susținători.

Cauza      Lungimi înotate      Km înotați       Sume adunate (lei)

Asociația Caritas Eparhial Oradea - Dușuri sociale pentru persoanele fără adăpost 92  4,60 3.780,00

Asociația Curcubeul Copiilor - Două mâini dibace 278    13,90 9.826,00

Asociația Down - Povești nespuse 53 2,65  5.632,34

Asociația Mișcare de Tabără Yuppi - Tabără terapeutică pentru copii bolnavi de diabet 124 6,20 7.839,79

Asociația Pro Cariere - Împreună pentru o educație mai bună   38 1,90  2.300,00

Asociația Rareș Ștefan - Susține-l pe Rareș! 152 7,60 4.866,00

Asociația SOS Autism Bihor - Grădina terapeutică 101   5,05 3.070,00

Asociația Vladimir Angelman - Un pas mai aproape de primul pas 304,5  15,22 3.904,00

Ecotop Oradea - Junior ranger în Oradea 86 4,30  4.585,50

Emanuela & Aurelian - Pasiunea depășește granițele impuse de boală       69  3,45  7.833,00

FRCCF-Centrul Comunitar ,,Prietenia" Popești - Prietenie pentru o cauză   37 1,85  2.400,00

Fundația Comunia - Tabăra mult visată 121 6,05 2.760,00

Fundația Comunitară Oradea - Fondul Științescu 91 4,55 10.910,50

Fundația Culturală Remember Enescu 44 2,20 1.000,00

Fundația Mihai Neșu - Centrul de recuperare neuromotorie pentru copii ,,Sfântul Nectarie"       

360,5  18,03  17.814,00

Grup de voluntari - Emoții sănătoase, Copii fericiți 146 7,30 7.210,14

Hospice Emanuel - Există viață după doliu 69 3,45 17.896,34

Pyramid Learning Center - Centrul de terapii pentru copii cu dizabilități  132 6,60 4.312,34

FCO    NA      NA    32.566,17

Curse individuale   34  1,70  NA

TOTAL    2332  116.60  150.506,12

 15% din sumele adunate vor fi reţinute pentru acoperirea cheltuielilor logistice de organizare a evenimentului.
Din fonduri proprii, Fundația Comunitară Oradea a acordat  două premii suplimentare:
-1.000 lei pentru cauza pentru care au fost înotate cele mai multe lungimi de bazin -  Centrul de recuperare neuromotorie pentru copii ,,Sfântul Nectarie" al Fundației Mihai Neșu, echipa ,,For children" reușind să înoate 75 de lungimi de bazin în cele 40 de minute alocate;
-1.000 lei pentru cauza pentru care s-a mobilizat cea mai mare sumă din comunitate - ,,Există viață după doliu", propusă de Fundația Hospice Emanuel, pentru care s-au adunat 17.896,34 lei.
La ediţia din anul 2015 au participat 244 înotători, 830 susţinători şi s-au adunat fonduri în valoare de 54.928,85 lei pentru 15 cauze.
Claudia Abrudan
director executiv

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:41:27 Ora standard a Europei de Est