Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul Zilele Cetății, în haine medievale

În perioada 29 iunie - 3 iulie,

Festivalul Zilele Cetății, în haine medievale

Suspendat în ultimii ani din cauza lucrărilor de reabilitare a Cetății Oradea, festivalul Zilele Cetății revine în atenţia publicului.

Primăria Oradea  și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) organizează din nou, în acest an, în perioada 29 iunie - 3 iulie, Zilele Cetății Oradea.
Detalii legate de acest eveniment au fost prezentate de către Mihai Jurcă, directorul APTOR și de către Gabriela Arghiroiu, șef serviciu management Cetatea Oradea.
Mihai Jurcă a subliniat că, față de celelalte evenimente organizate recent în cetate, festivalul Zilele Cetății diferă datorită temei și specificului medieval, evenimentul având ca obiectiv principal ca ,,Cetatea Oradea să aibă în aceste zile un alt aer față de cel obișnuit, și anume un aer medieval".
În cadrul festivalului vor fi organizate ateliere meșteșugărești, ateliere pentru copii, produse meșteșugărești, bătălii medievale, teatru, jonglerii cu foc, concerte, expoziții şi evenimente care vor face mai vizuală istoria cetății.
De 1 iulie, cu ocazia deschiderii oficiale a evenimentului, se va desfăşura o paradă a trupelor medievale pe tronsonul Str. Republicii - Piața Unirii - Parcul 1 Decembrie - Cetatea Oradea.
În ceea ce privește concertele, pe scenele amenajate în Cetatea, publicul îi va putea asculta pe Dan Andrei Aldea și invitații săi, pe Marian Filip și trupa Taxi, iar duminică, 3 iulie, vor intra pe scenă trupa NOR și Baby Elvis.
După concertele live organizate în fiecare seară, vor avea loc spectacole de lasere şi jonglerii cu focul.
Orădenii sunt aşteptaţi de asemenea după lăsarea serii, la ora 21.30, la proiecţii 3D pe pereţii corpului A, dedicate istoriei oraşului Oradea şi cetăţii.
Dna Arghiroiu a accentuat faptul că în Cetate vor fi deschise și o serie de expoziții interesante cu ocazia acestui eveniment. Astfel, se va putea vizita Muzeul Pâinii, deschis până în 3 iulie, o expoziție de marame în corpul C, expoziția „Note, lumini și amprente. Documente muzicale unice inedite din arhiva familiei Thurzo" în corpul A, precum și expoziții ale Facultății de Muzică și Arte din Oradea.
„Elementul de noutate al festivalului este faptul că, pentru a asigura o atmosferă medievală, peste 150 de persoane îmbrăcate în costume medievale se vor plimba în aceste zile în Cetate, iar festivalul din 30 iunie va fi anunțat și de un toboșar în mai multe locații din oraș. Invităm cu această ocazie toți orădenii și turiștii să ne viziteze și să retrăiască istoria acestei cetăţi", a anunțat Mihai Jurca. (B.P.)
 
 Program Zilele Cetăţii
29 iunie - Miercuri
Ora 17.00 - Expoziţie „Muzeul Pâinii"- corpul H (deschisă până în 3 iulie)
Ora 17.00 - 19.00 - Tir cu arcul Asociaţia Redpoint - spate Corpul H
Ora 17.00 - 19.00 - Ateliere de creaţie pentru copii, jocuri - corpul I-L
Ora 18.00 - Expoziţie de marame - corpul C (deschisă până în 3 iulie)
Ora 18.00 - Vernisaj „ALEG . E 7" - corpul M (deschisă până în 3 iulie)
 30 iunie - Joi
Ora 14.30 - Expoziţie triptic „Note, lumini şi amprente. Documente muzicale unice inedite din arhiva familiei Thurzo" - corpul A (deschisă până în 3 iulie)
Ora 15.00 - Concert de pian Thurzo Zoltan - corpul A
Ora 17.00 - 18.00 - Teatru pentru copii - Teatrul Szigligeti/Trupa Liliput - Teatrul de
Vară (lb. maghiară)
Ora 17.00 - 19.00 - Tir cu arcul Asociaţia Redpoint - spate Corpul H
Ora 17.00 - 19.00 - Ateliere de creaţie pentru copii, jocuri - corpul I-L
 1 iulie - Vineri
Ora 10.00 - 20.00 - Demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale - Ateliere meşteşugăreşti pentru copii - Corp K
Ora 10.00 - 20.00 - Demonstraţii Tabere medievale - Curtea Castelului şi Bastionul Bethlen
Ora 16.00 - 17.00 Teatru medieval „Osândirea lui Prometeu" - scenă curtea castelului
Ora 17.00 - Expoziţie pictură „Atelier deschis" - Corpul A (deschisă până în 3 iulie)
Ora 17.00 - 18.00 - Parada de prezentare şi deschidere oficială a manifestărilor din cadrul Zilelor Cetăţii Oradea 2016, pe traseul: Platoul din faţa Magazinului Crişul - Strada Republicii (Pietonală) - Piaţa Unirii - Str. Independenţei - Parcul 1 Decembrie - Cetatea Oradea
Ora 17.00 - 20.00 - Concert de muzică medievală şi tradiţională: grupurileTruverii, Hunia di Cantores, Lupus Dacus - incinta cetăţii
Ora 18.00 - 19.00 - Concurs de lupte medievale full-contact - Prima incintă a cetăţii
Ora 18.00 - Expoziţie de design - Facultatea de Muzică şi Arte - Corpul A
Ora 19.00 - 20.00 - Concert cvartet de coarde ProArt - corpul E, etajul 1
Ora 20.00 - 23.00 - Concert pe scena mare - Dan Andrei Aldea + invitaţii
(Speak Floyd, Călin Pop)
Ora 23.00 - 24.00 - Spectacol de jonglerii cu foc - trupa FIRE DREAM

2 iulie - Sâmbătă
Ora 10.00 - 12.00 - Ateliere de dansuri medievale, muzică medievală, pictură pe faţă, jocuri medievale, jonglerii - faţă Corpul A
Ora 10.00 - 12.00 - Tir cu arcul - Lupii din pustă - spate Corpul H
Ora 10.00 - 20.00 - Demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale.
- Ateliere meşteşugăreşti pentru copii - Corp K
Ora 10.00 - 20.00 - Demonstraţii Tabere medievale - Curtea Castelului şi Bastionul Bethlen
Ora 11.00 - 12.00 - Teatru copii - Asociaţia Trendart - Teatrul de Vară
Ora 15.00 - 20.00 - Concursul „Medieval Strong Man" - incinta cetăţii
Ora 16.00 - 17.00 - Teatru medieval „Aventurile căpitanului Spaventi" - scena din curtea castelului
Ora 16.00 - 20.00 - Concurs de lupte medievale full-contact - Prima incintă a cetăţii
Ora 19.00 - 20.00 - Bătălie - „Cucerirea podului cetăţii" - Podul de acces cetate şi Şanţ latura de vest
Ora 20.00 - 23.00 - Concert pe scena mare
- Concert de muzică country Marian Filip
- Concert trupa VUNK
Ora 23.00 - 23.15 - Proiecţie istoria Cetăţii Oradea - faţada corp A
Ora 23.00 - 24.00 - Spectacol de jonglerii cu foc - Trupa FIRE DREAM

3 iulie - Duminică
Ora 10.00 - 12.00 - Ateliere de dansuri medievale, muzică medievală, pictură pe faţă, jocuri medievale, jonglerii - faţă Corpul A
Ora 10.00 - 20.00 - Demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale - Ateliere meşteşugăreşti pentru copii - Corpul K
Ora 10.00 - 12.00 - Tir cu arcul - Lupii din pustă - spate Corpul H
Ora 10.00 - 20.00 - Demonstraţii Tabere medievale - Curtea Castelului şi Bastionul Bethlen
Ora 12.00 - 13.00 - Teatru copii - D'ale lui Păcală. Poveşti cu Păcală şi surorile sale - spectacol interactiv pentru copii - Teatrul de Vară
Ora 16.00 - 17.00 - Teatru medieval „Căsătorie cu de-a sila" - curtea castelului
Ora 17.00 - 18.00 - Bătălie „Asediul Cetăţii" - Poarta de Vest şi Curtina spre Bethlen
Ora 20.00 - 23.00 - Concert pe scena mare
- Concert trupa N.O.R.
- Concert trupa Baby Elvis
Ora 23.00 - 24.00 - Spectacol de lasere şi jonglerii cu foc - trupa Hypnosis

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:53:28 Ora standard a Europei de Est