Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Primarul Ilie Bolojan a depus jurământul

Oradea are un nou Consiliu Local

Primarul Ilie Bolojan a depus jurământul

În cadrul şedinţei de constituire a noului Consiliu Local al Municipiului Oradea, care a avut loc miercuri, 22 iunie 2016, Ilie Bolojan a depus jurământul pentru un nou mandat de primar, obţinut prin votul la alegerile locale din 5 iunie 2016. Ilie Bolojan a fost votat de 52.400 de orădeni, ceea ce reprezintă un procent de 70,95% din numărul de voturi valabil exprimate.

Prefectul judeţului, dl. Claudiu Pop, i-a felicitat pe toţi cei aleşi la data de 5 iunie, pentru câştigarea mandatelor şi pentru modul decent de desfăşurare a campaniei electorale.
În cadrul şedinţei au fost validaţi 25 de consilieri din cei 27, urmând ca doi consilieri, Mircea Mălan şi Corina Fonoage, care au lipsit motivat, să fie validaţi într-o şedinţă ulterioară. Cei 25 de consilieri locali validaţi sunt: Birta Florin Alin (PNL), Buhaş Camelia Liana (PNL), Dragoş Marcel Daniel (PNL), Dulcă Camellia Mariana (PNL), Duşe Traian Adrian (PNL), Felea Adrian Ioan (PNL), Filimon Teofil Laviniu (PNL), Ionescu Romeo (PNL), Lezeu Ioan (PNL), Maci Mihai (PNL), Marinău Florin Liviu (PNL), Morar Grigore (PNL),  Negrean Daniel Dumitru (PNL), Palladi Dacian Salvator (PNL), Revnic Adrian (PNL), Zdrîncă Ionel Marius (PNL), Avram Nicolae Ioan (PSD), Coste Marina - Adelina (PSD), Mohan Aurel George (PSD), Negrea Adrian (PSD), Sabău Popa Liviu Mihai (PSD), Huszar Istvan Eric (UDMR), Kecse Gabriella (UDMR), Kirei Melinda (UDMR), Kis Gabor Ferenc (UDMR).
După depunerea jurământului, consilierii au votat şi cei doi viceprimari, în persoana lui Florin Birta şi a lui Dacian Palladi, ambii de la PNL.
După preluarea mandatului şi depunerea jurământului, primarul Ilie Bolojan s-a adresat celor prezenţi: „Le mulţumesc orădenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Îmi doresc să continuăm dezvoltarea municipiului Oradea, astfel încât oraşul nostru să prospere, să devină atractiv pentru turişti, să ofere oportunităţi pentru dezvoltarea mediului de afaceri, oportunităţi penru tineri şi condiţii cât mai bune de viaţă pentru locuitorii săi. Pentru aceasta voi susţine trei direcţii importante de dezvoltare: realizarea proiectelor majore, care asigură dezvoltarea oraşului, majoritatea acestor proiecte realizându-se din bani europeni. O altă direcţie este cea a politicilor publice pe care dorim să le dezvoltăm în anii următori, politici privind taxele şi impozite locale, adaptarea învăţământului la realităţile economice, amenajarea zonei centrale a oraşului etc. A treia direcţie pe care o vom urma este îmbunătăţirea serviciilor publice pe care Primăria Oradea le oferă orădenilor. În continuare mă bazez pe o bună colaborare cu consilierii locali, cu colegii din Primăria Oradea, dar şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii locale. Mandatul care începe acum va fi un mandat de muncă. Dumnezeu să aibă în pază oraşul nostru! Doamne ajută!" (B.P.)

 

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:15:38 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...