Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Acțiune de 1 Iunie la Oradea Shopping City

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor

Acțiune de 1 Iunie la Oradea Shopping City

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor a organizat un eveniment pentru copiii și tinerii din structura sa.

La acest eveniment care a devenit o tradiție deoarece este organizat de mai bine de cinci ani, au participat aproximativ 140 de copii/ tineri aflați în plasament la rude până la gradul IV/ alte persoane, familii / asistenți maternali profesioniști, centre de plasament pentru copii cu dizabilităţi și centre de plasament.
Acțiunea a avut loc la Oradea Shopping City și s-a desfășurat după un program structurat pe trei secțiuni:
1.Programul artistic susținut de copiii / tinerii din structura noastră, care a cuprins cântece, dansuri, poezii și interpretarea instrumentală (vioară și acordeon).
2.Programul artistic susținut de copiii/ tinerii din structura noastră cuprinși în Proiectul „Tinerețe responsabilă într-o comunitate dinamică - educație în sprijinul incluziunii sociale eficiente a tinerilor din județul Bihor aflați în situații de risc". Este vorba de un proiect finanțat în cadrul Apelului Sinergii pentru promovarea incluziunii sociale", program finanțat din Granturi SEE 2009 - 2014.
Acest program a constat în dansuri populare, cântece, recitări poezii, expoziție de pictură. La acest program au participat și elevii Liceului Tehnologic „Horea" din Marghita implicați în acest program.
3.Scenetă de teatru interactiv cu personaje din desene animate și baloane modelate de aceștia.
La sfârșitul spectacolului, copiii/ tinerii care au susținut momente artistice au fost premiați, li s-au înmânat diplome. Evenimentul s-a încheiat prin distribuirea cadourilor tuturor copiilor/ tinerilor participanți.
Acest eveniment a fost organizat de Biroul strategii - programe - proiecte relaţia cu organizaţiile neguvernamentale, Serviciul Management de Caz pentru Copil în Sistem Familial și Serviciul Management de Caz pentru Copil în Sistem Rezidențial din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.
Doamna Monica Popovici, director al Euromonandy, partener în cadrul proiectului „Tinerețe responsabilă într-o comunitate dinamică - educație în sprijinul incluziunii sociale eficiente a tinerilor din județul Bihor aflați în situații de risc", s-a arătat încântată de finalitatea cursurilor non-formale prestate în cadrul proiectului și de faptul că efortul cadrelor didactice implicate în proiect (educator metodist Violeta Dumiter, prof. Sebastian Bratu, Vlad Valean, Ervin-Gyula Racz și Szabo Florina) au fost răsplătite cu momente deosebite în cadrul spectacolului, precum interpretarea excepțională a unui vals la acordeon de către A.F. sau interpretarea vocală a două piese, solist A.G., nemaivorbind de minunatele picturi, realizate de copiii incluși în proiect, expuse pe scena spectacolului.
Totodată, doamna director a ținut să aducă mulțumiri personalului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, care au asigurat baza materială și au depus eforturi susținute pentru a asigura desfășurarea cursurilor în bune condiții, personalului Centrului de Plasament Oradea, modul ,,Dalmațienii", locul unde s-au desfășurat cursurile, dar și domnului Sebastian Covaciu, managerul de proiect, care a fost alături de participanți în toată perioada. (R.P.)
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Acțiune de 1 Iunie la Oradea Shopping City.  

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:09:47 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...