Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Unitate în diversitate

Proiectul ,,european” cu ,,Oltea Doamna”

Unitate în diversitate

Prin acest parteneriat am încercat să introducem atât elevii Școlii Gimnaziale Internationale Agora cât și elevii Școlii Gimnaziale ,,Oltea Doamna", în patrimonial cultural, științific și natural al țărilor care alcătuiesc Uniunea Europeană.

De la școala noastră au participat elevii din ciclul primar și gimnazial, iar de la partenerii noștri, elevii claselor a IV-a D, A și E, coordonați de doamnele prof. Ienei-David Laura, Curpaș Anca și Oros Daniela.  A fost o activitate interactivă soldată cu multe premii, oferite de partenerul nostru Centrul Europe Direct  (carte europeană, baloane și diplome personalizate), care au fost înmânate de doamna conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu.
Uniunea Europeană
Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare și integrare început în 1951 de șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda.
Au urmat șase valuri de aderare (1973 - Danemarca, Irlanda și Marea Britanie; 1981 - Grecia; 1986 - Spania și Portugalia; 1995 - Austria, Finlanda și Suedia; 2004  - Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia și Ungaria;  2007 - România, Bulgaria, 2013 - Croația).
Astăzi, Uniunea Europeană include 28 de țări, cu 24 de limbi oficiale.
U. E. are peste 500.000.000 de locuitori.
După ce am trecut în revistă părinții fondatori ai U.E., ne-am ,,duelat" în cadrul
rubricii Știați că în a evidenția și a reține cele mai importante informații despre fiecare din țările Uniunii Europene.
La final, ca de obicei, am avut momentul de socializare cu partenerii noștri de proiect de la ,,Oltea Doamna".
Prof. coord. Crina Miere
Foto: Florin Naghi
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Unitate în diversitate.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:46:40 Ora standard a Europei de Est