Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Simpozion dedicat zilei de 9 Mai

Ieri, în sala ,,Gen. Traian Moșoiu"

Simpozion dedicat zilei de 9 Mai

Vineri, 6 mai 2016, în sala ,,Traian Moșoiu" a Primăriei Oradea, a avut loc un simpozion dedicat triplei semnificații a zilei de 9 Mai - Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, și Ziua Uniunii Europene.

Simpozionul a fost organizat de A.N.C.M.R.R. Gen. Traian Moșoiu, Garnizoana Oradea și Cercul Militar Oradea, fiind moderat de președintele A.N.C.M.R.R. Gen Traian Moșoiu, Filiala Bihor, domnul general de brigadă (r) dr. Vasile Creț, care a salutat invitații și participanții.
Manifestarea a fost onorată de invitați de seamă: comandantul Garnizoanei Oradea, colonel Viorel Buhaș, conf. univ. dr. Claudia Timofte, directorul Cancelariei Prefectului județului Bihor, care a prezentat un mesaj din partea domnului prefect Claudiu Adrian Pop, dl Victor Zlibuț, reprezentant al președintelui Consiliului Județean Bihor, dr. Ionel Vila, secretar al Primăriei Oradea, colonel (r) Grigore Morar, fost comandant al Garnizoanei Oradea, general de brigadă (r) Gheorghe Todor.
După intonarea Imnului de Stat al României, au conferențiat: prof. univ. dr. Viorel Faur - ,,Independența României în context internațional"; prof. dr. Livia Ghiurcuța - ,,Uniunea Europeană și România", general de brigadă (r) dr. Vasile Creț - ,,Ziua Victoriei și urmările ei pentru România".
În sală s-au aflat: cadre active din cadrul Centrului 54 Comunicații Oradea, cadre în rezervă și retragere din structurile de apărare și un număr mare de elevi de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu"  (însoțiți de doamna director, prof. dr. Cristina Marian), de la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu" (prof. însoțitor Traian Adrian Ursuța), de la Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr" (prof. dr. Livia Ghiurcuța și prof. dr. Olga Valentina Drăgan), de la Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuși" (prof. Florica Avrămuț), de la Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul" (prof. Gheorghe Vlase), precum și elevi de la Școala Gimnazială ,,Dacia" (însoțiți de prof. Liliana Voina).
După simpozion, am avut o lansare de carte, în ton cu tema simpozionului; este vorba despre cartea domnului colonel (r) Miron Ignat, intitulată ,,Armata României, victimă a infidelității aliaților în campaniile militare 1877-1878, 1914-1918, 1941-1945".  Lucrarea a fost prezentată de moderatorul evenimentului, gen. br. (r) dr. Vasile Creț, iar autorul a completat cu câte date și informații esențiale. Am avut parte și de un moment artistic susținut de membri ai Ansamblului folcloric ,,Florile primăverii" de la Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr" (coordonați de prof. dr. Livia Ghiurcuța și prof. dr. Olga Valentina Drăgan); s-au remarcat elevii: Cătălin Bulgăre, Olivia Vese, Claudiu Tonț, Rareș Neaga și Gheorghe Ruge.
La final organizatorii au mulțumit celor prezenți și conducătorilor instituțiilor de învățământ care ți-au trimis reprezentanți  la acest eveniment sărbătoresc.
Gen. br. (r) dr. Vasile Creț
Foto: col. (r) Gheorghe Gugea

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:52:24 Ora standard a Europei de Est