Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Echipa PNL Oradea a depus la BEM lista de candidaturi pentru Consiliul Local

Vineri,

Echipa PNL Oradea a depus la BEM lista de candidaturi pentru Consiliul Local

Filiala municipală a Partidului Național Liberal și-a prezentat vineri (22 aprilie 2016), în cadrul unei conferințe de presă susținută în sala mare a Primăriei, echipa de consilieri locali și planul de dezvoltare a municipiului pentru următorii patru ani.

Primarul Ilie Bolojan a prezentat lista de consilieri ai PNL Oradea: Bolojan Ilie Gavril, Mălan Mircea, Dușe Traian Adrian, Birta Florin Alin, Palladi Dacian Salvator, Dulcă Camelia Mariana, Maci Mihai, Negrean Daniel Dumitru, Morar Grigore, Buhaș Camelia Liana, Dragoș Marcel Daniel, Revnic Adrian, Marinău Florin Liviu, Filimon Teofil Laviniu, Lezeu Ioan, Felea Adrian Ioan, Fonoage Corina, Zdrîncă Ionel Marius, Ionescu Romeo, Dan Octavian, Chiană Laurențiu, Tau Ioan, Stanciu Bogdan, Popescu Anca, Bârsan Ioan, Locovei Andrian, Grama Anca Georgeta, Breb Dumitru, Miclăuș Dan Sorin, Letea Maria, Pop Dumitru Gabriel, Codrean Rareș George, Barabaș Călin, Sidic Sebastian, Tătar George Corneliu.
,,Echipa de consilieri este formată din actuali consilieri, din membri PNL care nu au mai deţinut funcţii, dar şi din oameni care nu au mai făcut politică, care au adus un plus de valoare în domeniul în care activează şi care s-au alăturat echipei noastre", a declarat Ilie Bolojan.
Primarul Ilie Bolojan a prezentat planul de dezvoltare a municipiului pe care îl propune alături de echipa sa pentru perioada 2016-2020.
,,Nu se poate progresa rapid doar improvizând și cârpind. E nevoie să ai un plan după care să se lucreze. Să existe capacitatea de a lua decizii strategice și de a le pune în practică. Succesul planificării implică continuitate și o majoritate stabilă în consiliul local", a subliniat Ilie Bolojan. Cele cinci direcții pe care administrația locală le va urmări în mandatul următor sunt:
1.Orașul conectat (conectarea rutieră la autostrăzile europene, realizarea terminalului intermodal, electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Episcopia Bihor, operarea mai bună a aeroportului, drumuri și legături mai bune între Oradea și comunele din jur, o circulație mai bună în oraș).
2.Orașul competitiv (susținerea în continuare a atragerii de investiții, dezvoltarea a încă două noi parcuri industriale, măsuri pentru creșterea numărului de locuitori, construirea de locuințe noi la prețuri accesibile, racordarea sistemului de învățământ la economia locală, oferirea de servicii publice de calitate).
3.Orașul cu spații publice de calitate (controlul extinderii urbane, reconvertirea suprafețelor mari de terenuri neutilizate, punerea în valoare a orașului, patrimoniului și clădirilor, finalizarea asfaltării străzilor din orașul vechi, continuarea amenajării locurilor de parcare din cartiere și izolarea termică a blocurilor, parcuri noi în fiecare cartier, creșterea suprafețelor verzi, conectarea prin piste de biciclete și aliniamente de arbori).
4.Orașul inteligent (susținerea dezvoltării și calității învățământului superior, oferirea de facilități universitare, precum clădiri de curs, cămine studențești, laboratoare, amplasarea în zona centrală a unei infrastructuri conectate care va furniza informații locale prin internet și extinderea infrastructurii de conectare și digitalizare în vederea dezvoltării serviciilor online, exploatarea durabilă a apei geotermale).
5.Orașul turistic (reamenajarea zonei Crișului Repede, amenajarea de muzee, construcția sălii de sport polivalentă, amenajarea de săli de spectacole și evenimente, aquapark-ul, organizarea de evenimente sportive, culturale și de divertisment, dezvoltarea unor servicii medicale de calitate pentru încurajarea turismului medical).
,,Am prezentat un plan de dezvoltare cu cinci direcţii, un plan ambiţios, dar fezabil, pentru un oraş prosper, iar fuziunea cu Sînmartinul va crea condițiile ca Oradea să devină capitala turismului balnear din România și cel mai vizitat oraș din vestul țării în următorii ani. Vom susține ridicarea nivelului stațiunilor Băile Felix și 1 Mai la standarde europene", a adăugat primarul Bolojan.
Viceprimarul Mircea Mălan a subliniat și el modul în care s-a dezvoltat orașul în ultimii ani: ,,Cred că putem vorbi în Oradea de un model de dezvoltare de succes, care vine în urma unui efort continuu și susținut. Vrem să continuăm dezvoltarea orașului, vom continua proiectele municipalității și vom dovedi și pe parcursul următorului mandat că PNL Oradea propune o echipă puternică, axată pe proiecte, în vederea creșterii bunăstării orașului", a declarat acesta.
,,Oradea a reușit să valorifice în mod inteligent fondurile europene, a reușit să atragă atenția asupra ei și să surprindă plăcut. Lucrurile însă nu stau în loc, Oradea trebuie să valorifice în continuare resursele pentru dezvoltare și să devină un loc prosper în care să trăiești alături de familie", a amintit juristul Dacian Palladi, candidat la funcția de consilier local al municipiului Oradea.
,,Și eu doresc Oradea mare, un oraș curat, al viitorului, în care copilul meu să-și dorească să trăiască. Doresc să mă asigur că în Consiliul Local se vor lua acele hotărâri care vizează sănătatea pacienților din oraș și județ", a subliniat și doctorul Dușe Adrian, candidat la funcția de consilier local al municipiului Oradea.
,,Un oraș nu se schimbă cu adevărat până nu se schimbă oamenii care locuiesc acolo, până când dinamica tenace cu o viziune clară a administrației locale nu se transferă asupra fiecărui cetățean. Oradea mare suntem noi înșine", a arătat lectorul universitar Mihai Maci, candidat la funcția de consilier local al municipiului Oradea.
,,Am asistat în acești ani la proiecte care au vizat o direcție, o viziune. Echipa trebuie să urmărească mai departe un interes major: calitatea vieții și bunăstarea orădenilor", a închis luările de cuvânt actualul consilier local Dan Octavian.
După prezentarea programului echipa PNL Oradea a depus lista de candidaturi pentru alegerile locale din 5 iunie la Biroul Electoral Municipal.
Anca Grama Sas

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:04:59 Ora standard a Europei de Est