Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Săptămâna educativă ,,Școala altfel” la Ș.G.I. Agora

O tradiție care bucură

Săptămâna educativă ,,Școala altfel” la Ș.G.I. Agora

Moto: ,,Jocul este cea mai bună formă de învățare".

În perioada 18.04. 2016-22.04.2016, elevii școlii noastre, însoțiți de cadrele didactice, au participat încântați și plini de curiozitate, la activitățile extracurriculare programate pentru săptămâna ,,Școala altfel" devenită deja tradiție.
Astfel, cu mic cu mare, toți copiii pregătiți și instruiți din timp, au intrat în mirajul unor experiențe unice pe care le-au trăit cu mare bucurie, de la  vizitarea unor obiective industriale, atracții turistice, exerciții demonstrative militare, până la prezentarea unor informații utile pentru viață sau ateliere de creație unde au fost extrem de cooperanți și implicați în a afla lucruri noi.
Luni, 18 aprilie, am fost primiți cu drag la firma de autoturisme D&C Oradea, unde dl director David Dan  ne-a prezentat show-roomul cu autoturisme marca BWM, Audi, halele de tip service în care se repară  autoturismele avariate, se fac reviziile tehnice sau se înlocuiesc piesele.
 Marți, 19 aprilie, Firma ,,Escenomatica", cu sediul în comuna Oșorhei, a fost gazda noastră, unde elevii mai mici ai școlii au participat la ateliere de creație cu produse din ceramică, având ca temă lumea fantastică a poveștilor, pe care le-au modelat și vopsit, sub îndrumarea specialistei, d-na Cioară Ligia. Elevii mai mari au vizitat între timp Turnul Primăriei Oradea, de unde au putut admira panorama orașului, au f[cut poze și și-au cumpărat suveniruri.
 Miercuri, 20 aprilie, bucuria ne-a fost și mai mare, când am vizitat pentru prima dată Compania de Apă Oradea, cu sediul în Calea Clujului, unde echipa de proiect s-a mobilizat extrem de bine și ne-a oferit un tur al companiei, arătându-le copiilor tehnologia de care dispune pentru filtrarea și purificarea apei de consum, circuitul apei în natură, cursul Crișului Repede cu cele două maluri, măsurile de prevenire a poluării apei. La sfârșitul activității, copiii au fost premiați cu medalii de onoare, agende personalizate, pixuri și apă plată îmbuteliată. 
 Joi, 21 aprilie, a fost ziua alocată activităților demonstrative oferite de Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor. Activitățile oferite i-au ținut pe copii cu sufletul la gură, datorită echipamentelor din dotare pe care le-au putut atinge, folosi sub supraveghere (veste, măști, bastoane, căști de protecție etc), datorită mașinilor de intervenție în care au urcat, activând girofarurile și sirenele; datorită demonstrațiilor de forță la care au privit admirativ și curioși, și nu în cele din urmă grație măsurilor de prim ajutor la care au fost implicați ca voluntari. Atracția cu cel mai mare succes a avut-o câinele polițist Rocco al brigăzii anti-tero, care a făcut o demonstrație de depistare de material explozibil, și s-a lăsat mângâiat de copii. Pe tot parcursul vizitei la I.P.J. Bihor, d-na comisar-șef Ioana Indrieș ne-a însoțit, oferindu-ne materiale informative suplimentare.
Vineri, 22 aprilie, a fost ziua dedicată excursiei în stațiunea Băile Felix, iar vremea frumoasă  ne-a dat prilejul de a petrece momente plăcute plimbându-ne prin parcuri, pădure, vizitând Lacul cu nuferi și broscuțe țestoase, biserica din lemn, izvorul cu apă geotermală ,,Felix" , bazarul cu suveniruri. Băieții s-au jucat cu mingea, fetițele au cules flori, ziua fiind încununată de bucurie.
Deși la Școala Agora fiecare săptămână este altfel, diferită de școlile de stat, agoriștii s-au bucurat să participe la alt gen de activități în programul ,,Școala altfel".
Consilier educativ,
prof. Pașca Laura

Trimite email
marți, 21 ianuarie 2025, 15:34:53 Ora standard a Europei de Est