Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim

Duminică, am sărbătorit

Praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim

Duminică, 24 aprilie 2016, la Biserica Ortodoxă cu hramul Sf. Apostol Andrei din Oradea, părinții parohi, părintele vicar Vasile Bota și părintele dr. Ion Alexandru Mizgan, au oficiat, dimpreună cu părintele George Indrecan, slujba de Florii.

În cuvântul de învăţătură, părintele vicar Vasile Bota a vorbit despre semnificațiile Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.
Pentru început ne-a explicat proveniența numelui popular de Florii a sărbătorii, datorită faptului că ,,strămoșii noștri (romanii) aveau în acea perioadă a anului o sărbătoare a florilor, numită Floralia, care a căpătat nuanțe creștine. Apoi se mai numește sărbătoarea Floriilor pentru că la intrarea Domnului în Ierusalim, poporul L-a întâmpinat cu flori și cu ramuri înverzite, cântându-I și aclamându-L: ,,Osana, Fiul lui David, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dar semnificația religioasă a acestei sărbători este Intrarea triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Ierusalim. Putem spune că odată cu această sărbătoare se încheie perioada celor 40 de zile de post și începe o altă perioadă de o săptămână, foarte importantă - Săptămâna Sfintelor Patimi sau a sfintelor pătimiri ale lui Hristos.
La sărbătoarea de astăzi, biserica ne-a prezentat relatarea Evangheliei Sf. Evanghelist Ioan cu privire la Intrarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Observăm că au fost două evenimente care au precedat intrarea în Ierusalim. Mai întâi a fost învierea lui Lazăr pe care am prăznuit-o în sâmbăta dinaintea Floriilor, una din cele mai mari minuni, care a spulberat orice necredință (întrucât Lazăr murise de patru zile). Iar cel de-al doilea eveniment a fost cina din casa lui Lazăr cel înviat în prezența celor două surori ale sale, Maria și Marta, și a ucenicilor (între care era și Iuda). Spre uimirea multora, Maria a adus un vas de alabastru (prețios) în care se afla mir de mare preț (cam 300 de dinari, aceasta însemnând cam plata a 300 de zile de muncă). S-a așezat la picioarele lui Iisus, a spart vasul și i-a turnat pe picioare acel mir, iar mirosul a cuprins întreaga încăpere. Iuda s-a și scandalizat de acea risipă, motivând că banii de pe acel mir risipit puteau fi dați săracilor; cunoscând de fapt adevăratele intenții ale lui Iuda, Iisus i-a replicat imediat: ,,Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar această femeie a păstrat acest mir pentru îngroparea mea", a spus Iisus. Duhul lui Dumnezeu a inspirat-o pe Maria. Pentru că Hristos nu avea să se bucure de o înmormântare după cum era rânduiala evreilor întrucât a fost grăbită luarea sa de pe cruce și așezarea în mormânt pentru că urma sărbătoarea Paștilor la evrei. Gestul Mariei îl propovăduim în fiecare duminică a Floriilor. Ea a șters apoi picioarele lui Iisus cu părul capului său ca semn al recunoștinței și dragostei față de Iisus care i-a înviat pe fratele lor, Lazăr; este totodată și o prevestire a morții și îngropării Domnului, care va avea loc peste câteva zile".
,,Prin patimile Lui, noi toți ne-am mântuit"
Revenind la Intrarea Domnului în Ierusalim, părintele vicar Vasile Bota avea să sublinieze că toate momentele importante din viața Domnului au fost prevestite de către prooroci cu sute de ani înainte de Hristos și care s-au adeverit, s-au împlinit întocmai în vremea lui Hristos. În cărțile Vechiului Testament, în cartea Proorocului Isaia cap. 52-53 se vorbește despre Patimile lui Hristos ca și cum Isaia ar fi fost contemporan cu Hristos, iar Proorocul Zaharia în cap. IX, verset 9 spune clar cu sute de ani înainte de Hristos: ,,Bucură-te fiica Ierusalimului că iată Împăratul tău vine la tine drept și smerit călare pe mânzul asinei".
Hristos intră triumfător în Ierusalim, biruitor asupra morții lui Lazăr și prevestind biruința lui Hristos asupra propriei sale morți. Acestea sunt semnificațiile Intrării Domnului în Ierusalim. Drept și smerit! Și mai reținem un lucru foarte important: Hristos se duce la jertfa sa de bunăvoie. El și-a asumat mântuirea neamului omenesc. Tot Pr. Isaia spune în cap. 53: ,,El a luat asupra sa păcatele noastre și prin patimile Lui, noi toți ne-am mântuit. Așa spune Pr. Isaia despre jertfa lui Hristos: ,,Prin patimile Lui, noi toți ne-am mântuit".
Slavă, îndelung răbdării Tale, Doamne. Slavă Ție!
Potrivit obiceiului, părintele vicar Vasile Bota s-a referit în încheierea cuvântului de învățătură și la perioada următoare. ,,Doresc să vă mai pun la suflet că urmează o perioadă de împreună pătimire cu Hristos, săptămâna viitoare: Săptămâna Sfintelor Patimi sau a sfintelor pătimiri. Să medităm adânc la dragostea lui Hristos față de neamul omenesc și față de fiecare dintre noi. Hristos se află într-o stare de jertfă. Să medităm adânc în fiecare zi la dragostea lui Hristos, la jertfa Lui pentru păcatele noastre, pentru mântuirea neamului omenesc.
Slavă, îndelung răbdării Tale, Doamne. Slavă Ție!"
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:41:41 Ora standard a Europei de Est