Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Din moarte la viaţă - dublă lansare de carte, Mihaela Dindelegan

Luni, la Biblioteca Judeţeană

Din moarte la viaţă - dublă lansare de carte, Mihaela Dindelegan

Patimile, moartea și învierea Mântuitorului Iisus Hristos au constituit de-a lungul secolelor subiect de inspirație pentru sute și mii de scriitori.

Povestea Dumnezeului întrupat, ucis de cei la care a venit să le ofere cuvintele vieţii veşnice, a făcut înconjurul lumii, fiind pusă în cărţi cu caracter documentar, istoric, teologic, dar şi literar: dramaturgic, eseistic, liric, regăsindu-se în romane sau poeme dintre cele mai diverse.
La mijloc de Post al Paştelui, poeta Mihaela Dindelegan vine cu o perspectivă proprie asupra divinităţii întrupate, evidenţiind două aspecte semnificative şi complementare ale lucrării divine: pe de o parte suferinţa lui Dumnezeu, iar pe de alta ţinta şi rezultatul acesteia. Noile ei cărţi, intitulate: „Lacrima lui Dumnezeu" şi „Învierea din noi", constituie de fapt două faţete ale unei monede unice în care este cântărită valoarea lucrării de sacrificiu a lui Dumnezeu realizată cu scopul atingerii învierii şi a vieţii desăvârşite, prin El. Cărţile au apărut în această lună la Editura Primus şi conţin peste 250 de sonete, alături de alte poezii cu formă fixă: catrene, terţine, distihuri, pantum, triolet.
Deşi poeziile fac referire la suferinţa lui Dumnezeu, ele sunt absolut şocante din punct de vedere al actualităţii conţinutului şi mesajului, nefăcând decât extrem de vagă referire la moartea şi învierea istorică, în avantajul prezentării unui Dumnezeu actual şi concret:
Te-ar fi crezut un bulgăre de slavă,
Împrejmuit de-un nimb de foc, ce-şi are
Puterea de a sta în nemişcare,
Ca semn că a Sa viaţă este bravă.
 
Te-ar fi crezut o stea în cerul mare,
Cu ochi de sticlă şi lumină gravă,
Fiindu-i nesimţirii în veci sclavă,
Uitată pe o boltă-n depărtare.
 
Te-ar fi crezut străin de vreo durere,
Privind cu gândul critic ce-au făcut,
Şi-analizând din lumi neefemere
 
Sărmanul Om ce-n chinuri a zăcut;
Dar că, în lacrimi, inima Îţi piere,
De le-ai fi spus, ei nu Te-ar fi crezut.
(„Nu Te-ar fi crezut" - sonet triplu din volumul Lacrima lui Dumnezeu)
De-o actualitate şi mai debordantă sunt versurile sonetelor din volumul „Învierea din noi". Ele unesc trecut, prezent şi viitor într-o perspectivă a vieţii veşnice devenită posibilă tocmai prin jertfa lui Dumnezeu. Licenţiată în teologie, autoarea versurilor respectă tiparele credinţei creştine, dar fuge mereu cu gândul şi trăirea într-o relaţie actuală cu Dumnezeul biblic. Dovadă sunt şi versurile sonetului „Lucrarea Ta":
Atât de frumoasă în timp Ţi-e lucrarea!
Atât de profundă Ţi-e urma lăsată
În rana de moarte ce-a ars altă dată,
Că singură-mi caut în gând lumânarea,
 
Pomelnic să fac din trăirea mea toată,
S-arăt cum adus-ai în piept extirparea,
Ca frica adâncă şi-ntinsă ca marea
Să fie pe veci în abis lepădată.
 
Pe urma ei, iată, în inima frântă
Lăsat-ai cuţitul să taie cu-asprime
Felia de jale, teroarea cea cruntă,
 
Ca forţa de viaţă din nou să se-anime,
Şi-atunci când privirea Ta calmă se-ncruntă,
Să plece tot răul departe de mine.
Evenimentul lansării cărţilor va avea loc la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai", luni, 11 aprilie 2016, de la ora 17.00, cărţile urmând a fi prezentate de Prea Sfinţia Sa Episcopul Virgil Bercea, prof. Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene, esteticianul literar Mircea Bradu şi preşedinta Uniunii Femeilor Bihor, Ana Pop.
Roxana Popescu

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:33:59 Ora standard a Europei de Est