Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Dramatizarea ca experiment și bucurie de exprimare, dublată de trăiri intense

Ieri, la Grădi 44, omagiu lui Ion Creangă

Dramatizarea ca experiment și bucurie de exprimare, dublată de trăiri intense

Un exemplu viu și o demonstrație de forță didactică creatoare aveam să vedem ieri: cum poți transforma o ,,banală" activitate metodică într-un spectacol de ținut minte!

Copiii-actori ai grupei mari B de la Grădiniţa Nr.44 „Rază de soare", înnobilați cu știință și voință, cu meșteșugul exprimării întru Ion Creangă de către prof. Dorina Copăcean și Cristina Popa, l-au omagiat, ieri (miercuri, 6 aprilie 2016), în fapt, pe genialul povestitor din Humulești, într-o activitate model a comisiei metodice, devenită spectacol de teatru și teatru de păpuși.
Descoperim cu bucurie, cu fiecare activitate la care luăm parte, că această grădiniță (Rază de soare), structură a Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu" din Oradea, dispune de resurse umane nebănuite: copii minunați și educatoare titrate, care puteau lesne obține, ieri, titlul de profesor emerit!
Sala toată a fost cuprinsă de mister, iar micii actori au fost vrăjiți, îmbrăcând hainele personajelor lui Creangă, spiritul lor, frumusețea și mărimea sufletească a lor, pozitive și negative, cu farmecul lor inegalabil. Lumea poveștilor și amintirilor a fost deschisă de genialul povestitor cu personajele din Capra cu trei iezi, continuată de Nică cel isteț, cu Amintirile sale din copilărie și Fata babei și fata moșneagului, o monografie a satului humuleștean, o operă de artă teatrală cu o lume colorată de caractere și situații fericite în care personajele își dau arama pe față și adevăratul examen. Geniali actori! Demni de marea scenă și micul ecran. Liniștea din grupul copiilor și din colectivul de evaluatori a fost primul semn al succesului. Toți erau numai ochi și urechi la actorii în exercițiu, iar aceștia excelau în trăiri și exprimări ca la carte. Nici nu am realizat cum s-au scurs cele vreo 50-60 sau chiar 90 de minute de spectacol. Cu siguranță, imaginile vă vor spune mult mai mult(e).
Din modesta ladă dobândită de Fata moșului pentru prestația, sufletul și calitățile sale, au avut parte de bucurii multe și dulci toți actorii, dar și ceilalți comeseni...
,,E greu să lucrezi cu copiii mici!"
Este concluzia la care a ajuns doamna director, prof. dr. Gheorghina Bîrlădeanu, după zeci de ani de muncă didactică și de asistență la activitățile celor mici. Impresionată de activitatea metodică de excepție vizionată, a ținut să felicite actorii și educatoarele, să le mulțumească pentru spectacol, exprimând în cuvinte alese și potrivite RESPECTUL și PREȚUIREA. ,,Am trăit o experiență plăcută, care m-a emoționat profund", iar copiilor le-a vorbit cât se poate de deschis și sincer: ,,Eu știu că actorii dobândesc meseria când au terminat o școală; voi sunteți actori până nici nu ați ajuns la școală. Bravo! Vă consider actori grozavi! Cei mai minunați actori! Vă lansez invitația să veniți la școală să prezentați elevilor frumosul vostru spectacol. Am trăit cu adevărat acest spectacol. Chiar dacă ne-am fi dus la Teatru, nu am fi fost atât de emoționați!"
Astăzi e ziua cea MARE!
În mărimea lor sufletească, cei mici intuiesc și apreciază dimensiunea trăirilor, pe care le pun pe tavă și pe masă cu sinceritate. Așa au apreciat ei: că astăzi (ieri - n.n.) e ziua cea mare; Mare va fi, cu siguranță, și atunci când vor prezenta spectacolul în fața elevilor școlii coordonatoare sau în fața colegilor mai mici din grădi și în fața părinților.
Poezie, rol, cântare, mișcare - la superlativ
În luările de cuvânt, aprecierile unanime au fost la superlativ, că au venit din partea directorului adjunct al Școlii, dl prof. Cosmin Velimirovici, din partea celuilalt director adjunct (conducătorul Grădiniței Nr. 44), doamna prof. Floare Bodea, din partea prof. metodist Ana Mărcuț - responsabilul Comisiei metodice ori din partea învățătorilor profesori (Elena Bejușca - cls. a IV-a A, Claudia Bei - a IV-a D și Ramona Anghel - a IV-a C), prezenți la activitate; ne-au surprins până și aprecierile administratorului (patrimoniu), ec. Florentina Lia Piț, care privește și iubește copiii ca o educatoare; domnia sa a predat ani buni (11 ani) la catedră, ca suplinitor. ,,Copiii sunt viața mea! Felicit copiii și colegele pentru această activitate impresionantă. Vă iubesc!"
Să mai spunem că în partea a doua a activității metodice, am asistat la prezentarea în PowerPoint a unor considerații metodice (idei teoretice și extrase din practica didactică, exemple de bune practici) exprimate în scris, pe ecran de doamna profesor Floare Bodea - dir. adjunct, Ana Mărcuț - resp. Comisiei metodice și prof. Janina Sabău, pe tema ,,Dramatizarea oferă copilului mic posibilitatea de a experimenta de timpuriu".
Din parte-ne: nota maximă, cu felicitări, tuturor actorilor, mari și mici, ai întâmplării de miercuri de la Grădinița ,,Rază de soare".
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (87 de poze), accesați Galeria foto: Dramatizarea ca experiment și bucurie de exprimare, dublată de trăiri intense. 

Trimite email
duminică, 6 aprilie 2025, 12:13:27 Ora de vară a Europei de Est