Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Săptămâna Poliției Bihorene

În perioada 17 - 24 martie, se sărbătorește

Săptămâna Poliției Bihorene

Avem deosebita onoare de a vă invita să participaţi la aniversarea a 194 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române.

Ziua Poliţiei Române va fi marcată în judeţul Bihor printr-o serie de evenimente menite să exprime recunoştinţa faţă de cetăţean, cel în slujba căruia se află în permanenţă poliţistul bihorean.
Manifestările menite să marcheze, cum se cuvine, în judeţul Bihor, Ziua Poliţiei Române, vor debuta astăzi (joi, 17 martie 2016), odată cu „Săptămâna Poliţiei Bihorene".
Calendarul activităţilor
Astăzi, joi, 17 martie
Concursul preventiv „Şcoala fără violenţă" (adresat elevilor de liceu)
Astăzi, joi, 17 martie, începând cu ora 12.00, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu", se va desfăşura cea de-a IX-a ediţie a Concursului cu tematică preventivă „Şcoala fără violenţă". Concursul este organizat de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi cu cei ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu".
Concursul, care se va desfășura în perioada 17-23 martie, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu", își propune să crească nivelul de siguranță a elevilor în spațiul public și privat, provocându-i să se implice creativ în elaborarea unor piese de teatru cu mesaj preventiv şi să le transpună pe scenă în spectacole destinate propriilor colegi. Totodată, elevii vor avea de parcurs o altă probă pe teme de educație juridică, pe baza cunoștințelor dobândite din Ghidul de prevenire a victimizării minorilor „Un antidot al violenței", editat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor în anul 2015. De asemenea, elevii vor avea ocazia să își demonstreze creativitatea prin conceperea și realizarea unui poster pe tema prevenirii criminalității.
Elevi și profesori din cadrul a 30 de instituții școlare din județul Bihor au răspuns invitației polițiștilor bihoreni de a se înscrie și a participa la competiția desfășurată anual de Poliția bihoreană împreună cu partenerii de proiect.
Astfel, peste 300 de elevi bihoreni din Oradea, Beiuș, Ștei, Aleșd, Tinca, Dobrești, Șuncuiuș, Suplacu de Barcău, Sâmbătă, Roșia, Husasău de Tinca, Vașcău, Câmpani și Rieni, coordonați de profesorii lor, vor concura pentru a-şi dovedi cunoştinţele în materie de prevenire a violenţei în mediul şcolar.
Marți, 22 martie
,,Cupa Poliției bihorene la tir" (concurs de tir destinat elevilor de gimnaziu)
Marți, 22 martie, începând cu ora 12.00, la Poligonul de tragere din cadrul Bazei Sportive „Dinamo" Oradea, se va desfăşura competiţia „Cupa Poliţiei bihorene la tir" pentru elevii de gimnaziu.
În competiție vor fi angrenați elevi de gimnaziu din cadrul unor instituții de învățământ din municipiul Oradea, care vor avea ocazia să își demonstreze precizia în cadrul unui concurs de tragere cu arma de tir cu aer comprimat, sub îndrumarea polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a polițiștilor din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome și medalii.
Miercuri, 23  martie
Concursul preventiv „Şcoala fără violenţă" (pentru elevii de gimnaziu)
Miercuri, 23 martie, începând cu ora 12.00, va fi rândul elevilor de gimnaziu din instituţiile de învăţământ din judeţul Bihor să-şi dovedească cunoştinţele în materie de prevenire în cadrul Concursului preventiv „Şcoala fără violenţă".
Astfel, 18 echipaje de elevi din municipiul Oradea și județul Bihor vor avea de parcurs două probe de concurs pentru a fi declaraţi cei mai buni în confruntarea şcolilor pentru titlul de „Școala fără violenţă".
Prin intermediul acestui proiect educaţional, organizatorii îşi propun să sporească nivelul de siguranţă a elevilor în spaţiul public şi privat, provocându-i să înveţe în mod creativ. Elevii participanţi se vor implica activ în elaborarea unor piese de teatru cu mesaj preventiv pe care, ulterior, le vor transpune pe scenă, în spectacole destinate propriilor colegi.
Iniţiativa urmăreşte prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, domeniu care reprezintă o prioritate permanentă a poliţiştilor bihoreni.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, co-organizator al proiectului, are o experienţă bogată în derularea de proiecte şi campanii centrate pe informarea minorilor pentru evitarea comportamentelor delictuale, dar şi pentru adoptarea unor măsuri de autoprotecţie. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate după acţiuni în care mesajele preventive au fost transmise prin metode atractive, interactive şi cu puternic impact vizual. Tocmai de aceea, concursul implică un număr mare de tineri care au libertatea de a-şi alege mesajele şi forma în care transmit recomandările specialiştilor în prevenirea criminalităţii.
În cadrul concursului „Şcoala fără violenţă", elevii vor avea posibilitatea să abordeze într-un mod original recomandările poliţiştilor, prin combinarea educaţiei cu arta teatrală, pentru a transmite un mesaj de impact vizavi de prevenirea manifestărilor violente.
Încurajarea elevilor de a aborda problematici specifice generaţiei lor este benefică, aceştia devenind astfel mai conştienţi şi mai responsabili, atât faţă de propria conduită, cât şi relativ la comportamentul colegilor sau prietenilor lor, fiind capabili să discearnă şi, astfel, să evite anumite riscuri.
Demonstrație practică destinată liceenilor - ,,Șofer de tir pentru o zi"
Miercuri, 23 martie, începând cu ora 11.00, sub genericul ,,Șofer de tir pentru o zi", 20 de liceeni orădeni de clasa a XI-a vor fi întâmpinaţi de poliţiştii rutieri la sediul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor (din Piața Independenţei).   
Pe platoul din fața instituției va fi amplasat un autotren, care va putea fi observat îndeaproape de liceeni. Polițiștii rutieri, alături de câțiva șoferi de tir profesioniști le vor demonstra practic elevilor, de la volanul autotrenului, pericolele care se pot ivi în timpul deplasării cu un astfel de autovehicul, raportat la obligativitatea respectării regulilor de circulație de către pietoni și bicicliști.
Elevii participanţi vor fi răsplătiţi cu premii.
Joi, 24 martie
Conferința internațională „Antreprenoriat public și tehnici inovative utilizate în investigația financiară"
Joi, 24 martie, în intervalul orar  9.00-16.00, în sala de ceremonii a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor se va desfășura conferința internațională „Cooperare internațională: Antreprenoriat public și tehnici inovative utilizate în investigația financiară", organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.
Conferința va reuni polițiști și specialiști în investigații financiare din țară și străinătate, respectiv din România, Ungaria, Serbia, Polonia, Germania, Austria, Olanda și Luxemburg.
Speaker-ii evenimentului sunt invitații speciali: dl. Sebastian Văduva, conf. univ. dr. în domeniul antreprenoriatului managerial, d-na Suzan Braemer Verbruggen, șefa Diviziei de Cooperare Internațională a Unității Centrale Antifraudă a FIOD - Serviciul de Investigații Criminale al Administrației de Taxe și Vămi Olandeze și dl. Bernhard Schwarz, din Luxemburg, investigator privat de fraudă.
Moderatorul conferinței va fi comisarul de poliție Florian Sîrca, șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Conferința își propune ca participanții să dezvolte deprinderi de antreprenoriat  public, pe care să le utilizeze și implementeze la nivelul structurilor pe care le coordonează. Caracteristicile antreprenorilor - determinare și perseverență, dorința de a câștiga, căutarea feedback-ului, inițiativă și responsabilitate, orientare spre oportunități, toleranță la eșec, încredere în sine și optimism, realizarea de viziune, creativitate și spirit de inovație, lucrul în echipă - nu sunt altceva decât instrumente necesare pentru crearea unei culturi organizaționale performante, capabile să se adapteze permanent provocărilor lansate de evoluția criminalității.
Expertul conf. univ. dr. Sebastian Văduva va prezenta, în acest sens, următoarele subiecte: Trenduri generale în economia globală și importanța antreprenoriatului; Natura, importanța și impactul inovației în societatea secolului XXI.
Prin prezentarea tehnicilor inovative de investigație financiară se urmărește creșterea procentului de recuperare a prejudiciilor rezultate din săvârșirea de infracțiuni, conștientizarea noilor moduri de operare și identificarea fenomenelor infracționale.
Doamna Suzan Braemer Verbruggen, din cadrul FIOD, va prezenta tehnicile inovative utilizate în investigația financiară, după cum urmează:   „Tehnici de investigație inovative și antreprenoriat în Olanda" și „Recuperarea prejudiciilor", prin care se urmărește o strategie nouă: recuperarea prejudiciilor de la infractorii emigranți, drept obiectiv cheie faptul că „Infracțiunile nu au voie să aducă venit!"
„Operațiuni sub acoperire" și „Deepweb", prin care se va simula activitatea infracțională electronică, online, a unui prezumtiv infractor, pentru o mai bună înțelegere a modului de operarea a acestuia.
„Trendwatching" (Urmărirea trendurilor fenomenului infracțional)" vizează  prezentarea schimbărilor sociale, a inovațiilor și a altor dezvoltări importante pentru monitorizarea, investigarea și impunerea prevederilor legale, precum și prezentarea de bune exemple obținute de către FIOD, în activitatea sa.
Dl. Bernhard Schwarz este investigator privat de fraudă în Luxemburg și coordonează activitatea unei companii în acest domeniu. Acesta va prezenta un caz de fraudare a T.V.A., de tip carusel, cu produse contrafăcute, în care a conlucrat cu unități de poliție din Austria, Germania și Slovacia.
Experiența dobândită de domnul Bernhard Schwarz în domeniul cooperării cu agențiile de aplicare a legii din Europa ar putea fi preluată drept bună practică în dezvoltarea cooperării polițienești internaționale.
Conferință de presă
Joi, orele 12.30-13.00, va avea loc o conferință de presă, în sala de ceremonii a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor (din Parcul Traian, Nr. 18), prilejuită de organizarea, în premieră, în județul Bihor, a Conferinței internaționale „Cooperare internațională: Antreprenoriat public și tehnici inovative utilizate în investigația financiară".
Concurs teoretic „Un elev informat, un elev salvat"
Tot joi, ora 11.00, la sediul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor (Piața Independenţei), se va desfășura concursul teoretic destinat prevenirii victimizării minorilor prin accidente rutiere „Un elev informat, un elev salvat".
În competiție vor fi angrenați 15 elevi de gimnaziu din școlile orădene, grupați în cinci echipaje. Copiii vor avea ocazia să se întreacă în cunoașterea regulilor de circulație, completând chestionare de specialitate. Cei mai merituoși vor fi recompensați cu cupe și diplome.
„Cupa Poliţiei bihorene la tir" pentru jurnalişti
Joi, începând cu ora 10.00, la Poligonul de tragere din cadrul Bazei Sportive „Dinamo" Oradea, se va desfăşura competiţia „Cupa Poliţiei bihorene la tir" pentru jurnalişti.
Reprezentanţii mass-mediei locale sunt invitaţi să participe la concurs, urmând ca cei mai merituoşi să fie răsplătiţi cu cupe şi diplome.
 „Poliţist de ordine publică pentru o zi"
Joi, începând cu ora 11.30, la sediul Poliţiei Municipiului Oradea (din Calea Aradului) se va desfăşura activitatea educativă „Poliţist de ordine publică pentru o zi".
Astfel, 21 de elevi din clasa a V-a vor avea ocazia să viziteze sediul Poliţiei Municipiului Oradea şi Dispeceratul Poliţiei Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, locul în care este amplasat sistemul de supraveghere video a străzilor orădene.
Poliţiştii de ordine publică bihoreni le vor dezvălui elevilor de gimnaziu din tainele meseriei de poliţist de ordine publică. Elevii vor avea posibilitatea să însoţească poliţiştii în teren, într-o misiune de patrulare în oraş, să observe modalitatea de reacţie în urma unui apel la numărul 112 şi să asiste la simulări de intervenţie a Poliţiei de ordine publică la anumite evenimente.
De asemenea, elevii vor putea observa îndeaproape autoturismele din dotarea poliţiştilor de ordine publică.
În perioada 11 - 23 martie
„Cupa Poliţiei bihorene la fotbal"
În perioada 11 - 23 martie, în cadrul evenimentelor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române se desfăşoară competiţia „Cupa Poliţiei bihorene la fotbal".
Meciurile sunt disputate pe terenul de sport al Bazei Sportive „5x5" Ioşia, în campionat fiind angrenate 16 echipe formate din poliţişti din toate structurile din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, care vor juca în patru grupe.
Meciurile pentru calificările în finală se vor desfăşura vineri, 18 martie, începând cu ora 12.00, iar miercuri, 23 martie, începând cu ora 14.00, la Baza Sportivă „Dinamo" Oradea, vor avea loc jocurile pentru locurile I - IV. Fiecare echipă va avea minimum şase jucători, iar numărul rezervelor este nelimitat. Durata fiecărui meci este de 10 minute, fără întrerupere. Vă invităm la fair-play!
Vineri, 25 martie
Ziua Poliției Române
Este un prilej de celebrare a ceea ce deţinem drept virtute şi nobleţe a fiinţei naţionale (de 194 de ani... de istorie şi tradiţie)
Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
A devenit deja o tradiţie, ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători.
Şedinţă publică festivă
La ora 9.30, la Teatrul de Stat ,,Regina Maria", va avea loc Ședința publică festivă, în cadrul căreia se va desfășura ceremonia de premiere a polițiștilor cu rezultate profesionale deosebite. În același cadru festiv vor fi omagiați și polițiștii recent retrași din activitate, pentru profesionalismul şi devotamentul cu care şi-au închinat întreaga carieră nobilei profesii de poliţist, îndeplinindu-şi misiunea cu onoare, în spiritul jurământului depus.
La manifestare vor lua parte și delegațiile polițiștilor din Ungaria, Serbia, Polonia, Germania, Austria, Olanda și Luxemburg, care vor fi prezente în această perioadă în municipiul Oradea, pentru a participa la evenimentele organizate de polițiștii bihoreni cu ocazia Zilei Poliției Române.
Poliţia bihoreană sărbătoreşte alături de comunitate
Sărbătoarea Zilei Poliției Române va fi marcată în intervalul orar 10.00 - 16.00, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, organizat în aer liber, în Piața Unirii din Municipiul Oradea.
Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii bihoreni, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru.
Astfel, în Piața Unirii din Municipiul Oradea, începând cu ora 10.00, vor avea loc următoarele activităţi dedicate cetăţenilor, cei în slujba cărora poliţiştii bihoreni se află în permanenţă:
*Demonstraţii de abilităţi ale unităţii canine;
*Demonstraţii tactice ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale;
*Defilarea unui detaşament format dintr-un pluton de poliţişti de ordine publică, un pluton de poliţişti rutierişti, un pluton de poliţiste, un pluton de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o formaţiune de câini;
*Parada tehnicii şi mijloacelor auto deţinute de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, respectiv motociclete, maşini de patrulare, maşini de intervenţie rapidă şi autolaboratorul criminalistic;
*Expoziţie cu armamentul şi tehnica de ultimă generaţie din dotarea Poliţiei bihorene;
*Prezentarea dotărilor autolaboratorului criminalistic, cu suportul de specialitate al poliţiştilor criminalişti bihoreni;
*Standuri de documentare-informare în cadrul căruia vor fi distribuite pliante, broşuri şi alte materiale de promovare a profesiei de poliţist şi cu conţinut educativ - preventiv;
*Jocuri și concursuri organizate pentru copii de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității pe teme de prevenire;
*Expoziţie cu sisteme tehnice de securitate.
Vă mulţumim pentru colaborare şi vă aşteptăm cu drag să sărbătoriţi alături de poliţiştii bihoreni!
Alina Dinu

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 12:37:43 Ora standard a Europei de Est