Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Icoana din sufletul economiștilor

Atelier,

Icoana din sufletul economiștilor

E o îndeletnicire sau o virtute să descifrezi suflete și să șlefuiești artiști?
Cu iubire și răbdare, înțelegere și perseverență, conștiință și responsabilitate, profesoara de educație plastică de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Mariana Pădurean, își găsește timp de două ori pe săptămână câte două ore pentru cei dornici de a deprinde meșteșugul picturii pe sticlă.

Azi după-amiază, m-am strecurat în atelierul lor de creație, pentru a vedea cum se așterne culoarea pe sticlă, cum se lipește foița de aur, cum se suflă...

În colț, lângă geam, fetele erau prea concentrate pentru a ne observa. Lumina blitz-ului avea să le dea de veste că am fost cu ochii (și aparatul) pe ele. Alături, un băiat, și colega de bancă vor să se eschiveze, iar a treia își ridică paravan, precum o fetiță de grădiniță, într-un joc copilăresc. Cei mai mulți erau prea implicați spre a ne acorda atenție. Profesoara se mișcă de colo-colo. Ba o surprindem povestind cu băiatul din față, ba Liza vine și îi cere părerea și ajutorul. Apare și Lavinia. Nu apucă să termine de curătat sticla cu spirt când constată că a reușit să se taie la un deget. Dar nimic grav. Continuă să șteargă sticla cu încăpățânare. Cristiana, handbalista, își încheie numărul și își cere voie să se retragă. Bianca Han e toată numai aur ... pe degete. A ajuns să întindă foița de aur pe spatele lucrării, semn că e pe terminate. Doamna profesoară ne face cunoscute etapele de execuție: fixarea modelului pe sticlă, trasarea cu tuș a modelului, punerea petelor de culoare, fixarea foiței de aur, fixarea lucrării cu lac incolor, și înrămarea lucrării.

 

Expoziție de Paști


Din decembrie, circa douăzeci de economiști din clasele a IX-a și a X-a se îndeletnicesc săptămânal cu această „plăcută zăbavă”, pictatul pe sticlă al icoanelor. Vreo 20 sunt finalizate, iar până în săptămâna Învierii profesoara trage speranță că încă treizeci să poată lua drumul expoziției. „Dorim ca de Paști să organizăm o expoziție în sala festivă, cu 50 de lucrări.” De opt ani, pe mulți i-a ajutat Mariana să deprindă meșteșugul picturii pe sticlă. Mai întâi la „Ghibu”, apoi la „Andrei Mureșanu”, și la „Gojdu”, iar acum la Economic. Dintre actualii maeștri, la loc de frunte se situează Ioana Ștefan, din IX E, care mâine, joi, va avea o nouă ieșire în public, la Teatrul de Stat pentru Copii și Tineret „Arcadia”. Lista începe cu Ioana, și continuă cu Lavinia Popuțe, din X A, care s-a aplecat prima oară asupra sticlei în clasa a VI-a, la ea în sat, la Þigăneștii de Criș. „Un alt elev talentat e Cristian Tănase, din IX E, care a deprins meșteșugul aici. Dar să nu o uităm pe Ioana Kortiș, din X C, cu răbdarea-i de fier, și conștiincioasă... Nu lipsește de la nicio întâlnire.”

Câte nu s-ar mai putea scrie despre „Icoana din sufletul economiștilor”. Poate ... cu altă ocazie! (Ovi Dan)

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 09:07:35 Ora standard a Europei de Est