Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Program de educație financiară pentru liceeni

Programul Be $mart

Program de educație financiară pentru liceeni

Ce sfaturi de educație financiară ți-ai da dacă ai fi din nou elev? Pornind de la această întrebare a luat naștere programul Be $mart, coordonat de către Asociația Good Life Perfomers și finanțat prin Fundația Comunitară Oradea - programul Bursa Talentelor.

Asociația Good Life Performers pornește de la sloganul: Pentru tineri. Pentru o comunicate puternică. Asociația GLP e o organizație non-profit și non-guvernamentală fondată în Oradea, în toamna anului 2014, dedicată  dezvoltării tinerei generații, promovării educației nonformale și a voluntariatului.
Cu toții avem nevoie  să învățăm care este valoarea banilor și modul în care resursele financiare pot lucra în sprijinul lor.  Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Prin acest program, organizatorii își propun să implementeze o atitudine financiară responsabilă în rândul liceenilor. Cum și-au propus să formeze elevii? Pentru început, prin 30 de cursuri interactive și practice pe tema educației financiare susținute de traineri din partea Fundației Dreptul la Educație, la care vor participa nu mai puțin de 750 de liceeni din județul Bihor și cu ajutorul mini-ghidului educativ Be $mart realizat în parteneriat cu experți în domeniul financiar. În ghid, elevii vor găsi 30 de sfaturi pentru a-și economisi banii, dar și recomandări de site-uri și cărți. Capitolul Conversații valoroase reunește 8 interviuri realizate cu profesioniști din domeniul antreprenorial și financiar: Pantiș Octavian, Sava Alexandra, Lorand Soares Szasz, Daniel Zărnescu, Vlad Sarca, Sorin Constantin, Pera Novacovici și Păsat Liviu.
În cadrul programului, elevii participanți vor primi ghiduri educative gratuite, diplome de participare, iar cei mai activi participanți au șansa de a câștiga diverse premii.
Cursurile în cele 10 licee partenere din județul Bihor vor avea loc în intervalul 9 martie - 1 aprilie, după cum urmează:
Liceul Don Orione și Colegiul Național Mihai Eminescu din Oradea, Liceul Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș din Beiuș, Colegiul Tehnic Ioan Ciordaș din Beiuș, Liceul Teoretic Nicolae Jiga din Tinca, Colegiul Național Teodor Neș din Salonta, Liceul Tehnologic Nr. 1 din Salonta, Colegiul Național Octavian Goga din Marghita, Liceul Tehnologic Horea din Marghita, Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd.
Evenimentul de încheiere al programului va avea loc pe data de 2 aprilie, în intervalul orar 15.00-17.00, în sala de festivități a Colegiului  Național „Mihai Eminescu" din Oradea unde sunt așteptați parteneri, sponsori, colaboratori, persoane dornice să se alăture promovării educației financiare, dar și tineri interesați.
De ce educația financiară? 
„În timp ce derulam campania-concurs de promovare a talentelor intitulată Orice ai face, fă-o bine! din cadrul programului Good Life Performers 2015, ne-am gândit la ce premiu educativ, dar totuși interesant pentru elevi, am putea oferi liceelor care s-au remarcat cel mai bine în cadrul campaniei. Astfel am descoperit Fundația Dreptul la Educație care oferă workshop-uri gratuite pentru liceeni în domeniul financiar și ni s-a părut că ar fi un premiu atractiv, de care ne-am fi bucurat și noi dacă-l câștigam în perioada liceului. Am reușit în cele din urmă să punem cap la cap un parteneriat și astfel 50 de elevi s-au bucurat de un curs gratuit. Feedback-urile au fost pozitive, elevii fiind încântați pentru că, deși activitățile sunt dinamice și chiar amuzante, aceștia învață lucruri utile și practice din domeniul financiar. Imediat după această experiență, am realizat un sondaj mai extins în rândul elevilor bihoreni și am ajuns la concluzia că merită și e nevoie să investim în această direcție și să dezvoltăm programe de acest tip." - Mark Lukacs, președinte fondator al Asociației Good Life Performers, student în anul II la specializarea Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Așa cum afirmă și preşedintele Fundației „Dreptul la Educație", László Diósi, tinerii au nevoie să învețe care este valoarea banilor și modul în care resursele financiare lucrează în sprijinul lor. Contextul economic și studiile recente relevă un nivel de educație financiară sub medie, în România, ceea ce validează necesitatea dezvoltării educației financiare a noii generații. Este o misiune pe care avem datoria să ne-o asumăm cu toții.
Roxana Trifa

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:26:22 Ora standard a Europei de Est