Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Proiectul regional ,,Prietenia – darul cel mai de preț”

Parteneriat educațional

Proiectul regional ,,Prietenia – darul cel mai de preț”

Vineri (26 februarie 2016), la Grădinița Nr. 27 - ,,Voinicel" din Oradea, a avut loc o nouă întâlnire din cadrul proiectului regional ,,Prietenia - darul cel mai de preț".

,,Astăzi, la Oradea, se desfășoară cea de-a III-a activitate de pe agenda proiectului; prima a avut loc în octombrie 2015, de Ziua educației, un schimb de experiență între educatoarele grădinițelor partenere de proiect; cea de-a doua s-a ținut în decembrie: Colindăm, colindăm iarna - ,,Colind în Țara Beiușului", iar acum, la Oradea - ,,Vesel mărțișor", confecționat mărțișoare, expoziție și târg de mărțișoare, ne-a spus doamna prof. Ligia-Rodica Benea, coordonator de proiect.
Proiectul își propune, în mod deosebit, să cultive relațiile de prietenie și apropiere între copii din mediul rural, din mediul urban și din altă țară. Dar nu doar atât, cât mai ales să dezvolte încrederea în forțele proprii ale copiilor, posibilitățile lor de exprimare; spre exemplu, copiilor din Micherechi le e teamă, mai mult, le e jenă să se exprime românește pentru că nu pronunță corect și nu înțeleg limba literară... "
Proiectul regional ,,Prietenia - darul cel mai de preț" este un parteneriat educațional între grădinițe (școli) din Salonta, Oradea, Beiuș, Tinca, Urviș, Șoimi și Micherechi (Ungaria), care se derulează în perioada 1.09.2015-31.08.2017, fiind inițiat și coordonat de prof. Marișcaș Adriana, Benea Ligia-Rodica și Gherțan Simina-Ioana.
Cei șapte parteneri de proiect sunt: Grădiniţa ,,Toldi" din  Salonta - structura ,,Micul Prinț" (reprezentată de d-na director, prof. Marişcaş Adriana şi coordonator, prof. Benea Ligia-Rodica), Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" Oradea (reprezentat la activitate de d-na prof. Sânziana Neșiu - consilier educativ), structura Grădinița Nr. 27 - ,,Voinicel" (reprezentată de d-na director, prof. Georgeta Druța și coordonator, prof. Coroiu Natalia), Grădinița Nr.1 Beiuș (reprezentată de d-na director, prof. Monica Ștefănică și coordonator, prof. Jakab Liana), Grădinița Nr. 1 Tinca (reprezentată de d-na director, prof. Monica Drimbe), Școala Gimnazială Urviș de Beiuș, cu structurile Grădinița Nr. 1 Urviș și Grădinița Nr. 2 Șoimi (reprezentate de d-na director, prof. Claudia Ile și coordonator, prof. Petruț Livia),
Méhkeréki Román Nemzetiségi Óvoda, Grădinița de Naționalitate Română din Micherechi (reprezentată de d-na director,  prof. Puskár Ottóné Angelika și coordonator Gherțan Simina-Ioana).
În prima parte a reuniunii, partenerii au vizitat sălile de grupă, făcând cunoștință cu copiii și trecând în revistă activitățile de pe agenda zilei, după care s-au retras în sala Comenius, pentru o prezentare în PowerPoint, spectacol și discuții. Făcând trimitere la titlul și tematica proiectului, doamna director Georgeta Druța a punctat câteva idei, arătând că: ,,Prietenia este cel mai de preț lucru de pe pământ; este unul dintre cele mai de preț lucruri pe care le poți avea în viață; prietenia este un dar mai mare decât orice altceva, ea cântărește foarte mult în balanța bogățiilor vieții; prietenia înseamnă iubire, încredere și comunicare; prietenia este cea care îți oferă siguranță în viață... "
Prezentă la reuniune, doamna inspector școlar de specialitate Lucia Caciora s-a arătat încântată de tema parteneriatului și încrezătoare în realizare obiectivelor propuse în derularea celor 11 activități educative, astfel încât, la sfârșit, să poată fi  identificate exemple de bune practici în parteneriatul educațional regional.
În cadrul programului artistic, am ascultat și admirat artiști de artiști, și mai mari și mai mici, dansatori, soliști vocali și instrumentiști, între care: Andrei Corb - solist vocal și Tudor Tulvan (la acordeon) - liceeni (la ,,Iosif Vulcan" și ,,Traian Vuia"), iar Sofia Tomuța - mica vedetă din grupa mare A; dansatorii au fost preșcolari, instruiți de doamnele educatoare și de un instructor profesionist, Annel Ecaterina.
Următoarea activitate de proiect este programată pentru luna aprilie, în săptămâna ,,Școala altfel".
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (104 poze), accesați Galeria foto: Proiectul regional ,,Prietenia – darul cel mai de preț”.  

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 19:39:36 Ora standard a Europei de Est