Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Proiectul Eco-școală ,,Sandvișul prietenos”

La clasa a IV-a D, ,,Oltea Doamna”

Proiectul Eco-școală ,,Sandvișul prietenos”

La sfârșitul lunii ianuarie, am organizat activitatea ,,Sandvișul prietenos" cu elevii clasei a IV-a D de la Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna".

În cadrul activității, am urmărit trei obiective: promovarea unor comportamente alimentare sănătoase; cultivarea gustului estetic și dezvoltarea abilităților de comunicare și cooperare între elevi.
Pentru eficientizarea activității, am împărțit clasa de elevi în 10 grupuri cooperante, a câte trei elevi fiecare, deoarece munca în echipă poate fi, de cele mai multe ori, mai eficientă și mai plăcută decât cea individuală, și din dorința de a le oferi elevilor oportunitatea de a comunica atât în limba engleză, cât și în cea maternă. Astfel, ei au acționat împreună dialogând pentru realizarea sarcinii de lucru, fiecare membru al grupului implicându-se activ și venind cu idei pentru a finaliza la timp activitatea și a oferi un sandviș prietenos, cât mai apetisant, dar și sănătos. În primele 10 minute le-am făcut cunoscute instrucțiunile organizatorice necesare (constituirea grupurilor de lucru și pregătirea materialelor și ingredientelor). Timpul efectiv de lucru a fost de 30 de minute. Ultimele 10 minute au fost dedicate prezentării produsului final, realizat de fiecare grupă.
Elevii au dat dovadă de multă creativitate și îndemânare, s-au ajutat între ei, au dialogat folosind limba engleză în denumirea ingredientele folosite, ceea ce a fost foarte util pentru recapitularea și fixarea cunoștințelor de limbă (de vocabular) referitoare la mâncare.
Pe tot parcursul activității, elevii mai timizi au fost încurajați să comunice cu colegii lor de grupă și să se implice în realizarea sarcinii.
Concluzionând, la final, elevii au înțeles mesajul educativ: că ceea ce mâncăm trebuie să fie nutritiv, să ne ofere energie, să nu fie hipercaloric, să fie atât gustos cât și aspectuos.
Nu în ultimul rând, elevii au fost felicitați pentru produsele realizate și modul exemplar în care au cooperat.
Prof. limba engleză Otilia Chirilă,
coordonator activitate
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Proiectul Eco-școală ,,Sandvișul prietenos”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:50:07 Ora standard a Europei de Est