Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Avram Iancu, Craiul Munților, a fost sărbătorit la Beiuș

Duminică

Avram Iancu, Craiul Munților, a fost sărbătorit la Beiuș

Asociația ,,Avram Iancu" Beiuș și Primăria Municipiului Beiuș au organizat duminică, 7 februarie 2016, sărbătorirea a 11 ani de la înființarea organizației și omagierea spiritului vizionar al lui Avram Iancu, Craiul Munților, la împlinirea a 166 de ani de la trecerea sa prin Beiuș.

Apoi, participanții au străbătut orașul îmbrăcați în frumoase costume populare, până la bustul lui Avram Iancu (opera sculptorului local Sandu Crăciun), unde, în prezența unei numeroase asistențe formate din senatori, deputați, foști, actuali și viitori primari ai urbei, dascăli, elevi, membri și simpatizanți ai asociației, patrioți, a avut loc un parastas de pomenire. Memoria lui Avram Iancu a fost omagiată de Ianc Viorel, președintele Asociației, Adrian Domocoș, primarul municipiului Beiuș, Nicolae Iuga, președinte al Societății Cultural Patriotice Avram Iancu, Filiala Brad, însoțit de două tulnicărese care au sunat adunarea, prof. dr. Lucian Ropa, poetul Gheorghe Moruț, cu creația Litanie pentru Avram Iancu. Au fost depuse coroane de flori.
A urmat un superb spectacol artistic desfășurat în sala mare a Primăriei Beiuș, deschis de tulnicăresele din Brad și susținut de elevi de la școlile gimnaziale din Beiuș și împrejurimi: Școala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu - coordonator prof. Daniela Rada, secția română și secția maghiară - prof. Benedek Judith, Școala Gimnazială din Remetea - prof. Foldvari Monica, din Sâmbăta și Răbăgani - prof. Lucaci Adriana, Clubul Copiilor Beiuș - prof. Irina Mihoc, împreună cu Casa Francesca și Casa de Cultură Beiuș - prof. Anca Banda.
În partea a doua a spectacolului a evoluat orchestra ,,Codrulețul", condusă de Gheorghe David, cu colaboratorii săi: Paula Lezeu, Lucia Busuioc, Amalia Bota - Școala Gimnazială din Uileac - prof. Adina Bacuș, Mihaela Bogan - C.N. ,,Avram Iancu" Ștei, Ionel Cabău - rapsod popular, Anca Banda, cu ansamblul Românașii din Drăgănești, Paul David, Sorina și Ariana Jula, Daniela Rada, Vlad David, Grupul vocal Permanențe, Roșia, întărit cu câțiva membri ai grupului vocal Lyra, Beiuș, sub bagheta prof. Remus Laza. Fericean Răzvan - C.N. ,,Avram Iancu", Ștei a prezentat un eseu: Folclor și cultura populară.
Un moment deosebit a fost dedicat d-lui Nicolae Fărcuț, instrumentist al orchestrei ,,Codrulețul", căruia i s-a acordat o Diplomă de excelență pentru 50 de ani de activitate în slujba folclorului bihorean.
Prezentarea a fost făcută de prof. Monica Foldvari
Text și foto: prof. Ioan Curpaș
Școala Gimnaziala Finiș, Șuncuiș
 
Litanie pentru Avram Iancu
Este Avram Iancu, Rege al Neamului meu - 
este în mine, în tine, Române, oriunde ai fi,
este El pentru noi, Dar de la Dumnezeu - 
Foc ne e, și Lumină, de-aici spre Vecii...

Ne-a-nvățat prin dârzenia rară, Avram,
că martirul e-un sfânt, când i-e jertfa curată,
și-n tăcere se stinge, în Iubirea de Neam - 
nu-n blestem, sau cârtiri, sau huliri, niciodată!

L-a durut lacrima Neamului meu îndelung răstignit,
l-a durut viața Seminției, trăită-n nevoi,
l-a durut geamătul meu de atunci pâna-acum neoprit,
l-a durut ne-nțelegerea, frate Maghiar, dintre noi!...

Mai presus de orice-i Iubirea de Glie
a celui plămădit demiurgic din lutul străbun,
sfințită prin Pacea trăirii-n Frăție,
cu toții de-o seamă, de-i Maghiar sau Român!...

Și Avram Iancu-a știut că Iubirea de frate-i
poruncă din Ceruri ce-mplinită se cere
de toată Suflarea din Ardeal, și se poate - 
Armonia rânduită de Ceruri, nu piere!...

Nemuririi-i plecat dintre noi Domnul cel Moț
și de-Acolo privește cum în marș triumfal,
Legiunea Auraria Gemina ne unește pe toți - 
să trăim ca Frații-n Iubire, și-n Pace-n Ardeal!
Gheorghe Moruț
P.S. Pentru mai multe poze (62 de poze), accesați Galeria foto: Avram Iancu, Craiul Munților, a fost sărbătorit la Beiuș.
 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:35:39 Ora standard a Europei de Est