Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Un nou bilanț rodnic

La Grupul Școlar Industrial din Șuncuiuș

Un nou bilanț rodnic

An de an, în cursul verii, în cadrul unei retrospective, ne aplecăm asupra rezultatelor de peste an obținute de elevii și dascălii Grupului Școlar Industrial din Șuncuiuș, rezultate care nu sunt consemnate în cataloage, dar care sunt la fel de importante, edificându-ne în legătură cu potențialul și activitățile școlare și extrașcolare ale acestora.

 Numele directoarei Ileana Bodea, și al altor profesori, precum: Virgil Matei, Ionel Ardeleanu, Teodor Ianc, Elena Gălășel, Dănuț Gabor, Marius Danciu, Sever Lazău (director adjunct) și Livia Straton (consilier cu munca educativă) le întâlnim mereu, rezultatele foarte bune obținute de elevii pe care îi îndrumă nefiind deloc întâmplătoare și singulare.
Șapte premii la olimpiadele școlare, și concursuri interjudețene
Trebuie să recunoaștem că se cunosc puține nume de elevi din mediul rural care reușesc să obțină premii la olimpiadele școlare, concursurile și întrecerile sportive interjudețene, și nu pentru că nu ar exista, ci datorită unei slabe mediatizări. Cei din Șuncuiuș reușesc să iasă în față și să fie cunoscuți, an de an, prin strădania și consecvența dlui profesor Virgil Matei, care contabilizează toate rezultatele, deținând astfel o întreagă istorie și galerie...
Să-i cunoaștem pe olimpicii și performerii anului școlar 2007-2008. Vlad Coroiu, elevul dlui profesor Teodor Ianc, s-a clasat pe locul al III-lea la olimpiada de limba și literatura română, la etapa județeană. Tot pe locul al III-lea pe județ s-a situat și Mirela Miere, la olimpiada de limba franceză (îndrumată de profesoara Elena Gălășel).
Elevul Gheorghe Liță a reușit o performanță și mai și. Ocupând prima poziție la județ la limba romani, s-a calificat pentru etapa națională, unde a obținut premiul al treilea. Patricia Bold și Răzvan Grecu au adus două premii II de la concursul interjudețean  „Prietenii limbii franceze”. Același Vlad Coroiu s-a remarcat și la etapa județeană a concursului de referate și comunicări științifice, unde s-a clasat pe locul al III-lea, la istorie (îndrumat fiind de prof. Marius Danciu).
Tot șapte premii și la concursurile echipajelor
De ani buni, echipajul de circulație rutieră din Șuncuiuș a monopolizat locul I pe județ la concursul național „Educația rutieră - educație pentru viață”. Și în anul școlar încheiat, echipajul îndrumat de prof. Sever Lazău s-a calificat pentru etapa națională (de la Huși). Până la finală, câștigătorii etapei județene (Andreea Cătană, Patricia Bodea, Manuela Meșter, Sergiu Brândaș, Jean Doboș și Iuliana Roșian) au mai obținut trei premii, câte un premiu II și III la concursurile interjudețene de educație rutieră „Floare de lotus”, desfășurate la Băile Felix, în octombrie 2007 și în mai 2008, și un premiu II, la Cupa 14 mai, de la Satu Mare.
„Sanitarii pricepuți” (Estera Groza, Roxana Petruș, Anda Doboș, Roxana Faur și Andrei Criste, pregătiți de prof. Dănuț Gabor și conduși de prof. George Manci) au ocupat locul al doilea la etapa județeană, la ciclul liceal. Tot la etapa județeană, „Prietenii pompierilor” (pregătiți de prof. Ionel Ardeleanu) au ieșit pe locul III. Tot pe locul III au încheiat confruntarea județeană și membrii echipajului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața” (Bianca Teușdea, Roxana Rus, Dana Gheiți și Ana Bica, instruite de prof. Virgil Matei).
Handbalistele din Șuncuiuș -  vicecampioane naționale
La Șuncuiuș, doi profesori de sport (Ionel Ardeleanu și Virgil Matei) fac minuni la handbal și la fotbal, atât la ciclul primar, cât și la cel gimnazial și liceal.
Liceencele Bianca Ungur, Sanda Bulzan, Adriana Toderaș, Florina Popovici, Raluca Honiș, Kocsis Anamaria, Cseri Anca, Semida Gaje, Raluca Ianc, Roxana Petruș, Daniela Ianc și Bogdana Marc, handbalistele de aur ale județului (antrenate de prof. Ionel Ardeleanu), au devenit vicecampioane naționale. Băieții au încheiat competiția județeană pe locul III.
La gimnaziu, handbalistele domnului prof. Virgil Matei (Sonia Rusu, Ancuța și Florina Ianc, Flavia Honiș, Lavinia Popa, Ilinca Straton, Șover Edith, Iuliana Roșian, Manuela Meșter, Bianca Iancu, Patricia Bodea și Cosmina Petruș) s-au situat pe locul III pe județ, în timp ce
fotbaliștii gimnaziști (antrenați de prof. Virgil Matei) au încheiat confruntarea județeană pe primul loc, și pe locul IV, la etapa zonală de la Satu Mare. Din echipa de aur a județului au făcut parte: Laurențiu și Bogdan Brîndaș, Alin Novac, Călin Gheiți, Ionuț Cozma, Bogdan Rada, Robert Rusu, Paul Toderaș, Samuel Minea și Bogdan Ogbarschi.
Micii fotbaliști din ciclul primar (ai profesorului Ionel Ardeleanu) au câștigat etapa județeană, iar la zonală, la Satu Mare, au terminat pe locul IV.
Liceul din Șuncuiuș are și cu o atletă de mare perspectivă, Teodora Lascovici, care a câștigat etapa județeană la tetratlon, iar la etapa națională a ocupat locul VIII pe țară. La cros, aceeași Teodora Lascovici s-a clasat a III-a pe județ, iar Andreea Bot, pe locul VI.
Proiecte și parteneriate județene și naționale
Așadar, și la Șuncuiuș, în defileul Crișului Repede, sunt copii talentați, care, înnobilați cu știință, voință și dăruire de către dascăli de carieră, pot ajunge campioni.
Nu vom încheia retrospectiva noastră fără a consemna câte ceva și despre proiectele derulate și parteneriatele încheiate.
În retrospectiva anului școlar trecut, aminteam faptul că între 5 și 7 mai 2007, liceul din Șuncuiuș a fost gazda unui interesant schimb de experiență în cadrul "contractului de parteneriat școlar", prilej cu care circa șaizeci de cadre didactice din șase școli (Școala nr. 2 din Timișoara, Școala nr. 21 din Sibiu, Școala "George Coșbuc" din Sighet, județul Maramureș, Școala "Coresi" din Târgoviște, județul Dâmbovița, Liceul Teoretic "Mihail Veliciu" din  Chișineu-Cris, județul Arad, și liceul din Șuncuiuș) au avut un motiv de întâlnire profesională. S-a vizitat școala, în special cabinetele și laboratoarele recent modernizate (cele de limbi moderne, religie, chimie și fizică), fiind evidențiate și chiar studiate unele dintre materialele metodice expuse...
Respectivul parteneriat educațional s-a menținut și în anul școlar 2007-2008, iar întâlnirea a avut loc la Școala nr. 2 din Timișoara.
În cadrul unui parteneriat cu Universitatea Oradea, derulat prin Departamentul pentru pregătirea și perfecționarea personalului didactic (D.P.P.P.D.), a fost implementat proiectul „Programul Phare-2006” , iar printr-un parteneriat cu Școala cu clasele I-VIII „Ion Bogdan” din Oradea, s-a realizat proiectul educațioal „Învățăm să circulăm, viața să ne-o protejăm”, finalizat în noiembrie 2007 cu filmul „Jurnal pe patul de spital”, film care a ajuns să fie vizionat de elevi din foarte multe școli din județul Bihor, cu concursul Serviciului de circulație rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor.
Elevi din clasele a V-a și a VI-a (îndrumați de prof. Nicolae Teușdea) au derulat proiectul local „Un mediu mai curat pentru sănătatea noastră”, prin care au participat la acțiuni de colectare selectivă a deșeurilor de pe teritoriul comunei, plantare de puieți, drumeție și de realizare a unor eseuri și desene tematice despre natură. La Școala de la Zece Hotare, inst. Dumitru Toderaș și prof. Anca Dumea au derulat un proiect local prin care au fost plantați 1.500 de puieți de brad și au fost ecologizate două hectare de pădure și pășune.
În cadrul proiectului educațional de educație sanitară „Să creștem sănătoși”, Grădinița din Șuncuiuș (educatoare, Eugenia Groza și Valentina Cuciula, împreună cu învățătoarea Monica Straton) au desfășurat activități comune în parteneriat cu Grădinița nr. 25 din Oradea (director, Mărioara Ile),  și Grădinița din Sânmartin (educatoare Aurelia Rogojan).
Și nu în ultimul rând, dorim să facem cunoscut proiectul de realizare a unui centru de documentare și informare, cu largul concurs al conducerii școlii (prof. Ileana Bodea – director, și Sever Lazău – director adjunct) și al altor profesori: Radu Straton, Emil Bodea și Călin Bodea, alături de contabilul Loredana Ungur.  (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Un nou bilanț rodnic.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:18:29 Ora standard a Europei de Est