Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Bilanţ de activitate pe 2015

Deputat Florica Cherecheş

Bilanţ de activitate pe 2015

În anul 2015, doamna deputat Florica Cherecheş, secretar al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, a desfăşurat o activitate bogată, cuprinzând 12 declaraţii politice, 24 de întrebări adresate miniştrilor, 31 de propuneri legislative, 7 moţiuni.

De asemenea, a participat la conferinţe, seminarii şi grupuri de lucru, a avut numeroase întâlniri și audiențe cu cetățenii şi a promovat Oradea în ţară şi în străinătate. 
Declarațiile politice au atins subiecte precum: importanța familiei pentru societate, învățământul profesional în sistem dual, referendumul privind unificarea Municipiului Oradea cu comuna Sînmartin, situația dezastruoasă a DN 76, educație, regimul plasamentului și al adopției, sănătate și angajarea de personal de către DGASPC-uri.
În urma identificării unor probleme sau a sesizărilor primite la Biroul parlamentar, s-au formulat întrebări către miniștrii de resort, cu privire la necesitatea elaborării unei noi Legi a Educației, criza manualelor școlare, sistemul de învățământ ante-preșcolar, retrocedarea imobilelor, locurile de muncă în sistemul de asigurări sociale, finanțarea învățământului particular și confesional acreditat, măsurile luate de Ministerul Educației pentru a răspunde cerințelor pieței forței de muncă, elaborarea liniilor directoare şi a ghidurilor de finanţare pentru perioada 2014-2020, dezvoltarea învățământului profesional, demersurile Guvernului României pentru unificarea familiei Bodnariu, după ce autoritățile norvegiene le-au luat cei cinci copii, etc.
Dintre propunerile legislative depuse sau susţinute de doamna deputat amintim:
1.Modificarea legislației astfel încât finanțarea de bază să se acorde tuturor elevilor din România, fără discriminare
Astfel, din 15 septembrie, cei 60.000 de elevi din învățământul privat şi confesional ar fi trebuit să beneficieze de finanțarea de bază. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a încălcat Constituția României şi Legea Educaţiei Naţionale, prin amânarea, nejustificată, a termenului de la care elevii din învăţământul privat şi confesional acreditat beneficiază de subvenţie de la stat.  Din păcate, ea nu a fost pusă în practică de Guvernul PSD nici până la această dată.
2.Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/ 2011 astfel încât reprezentantul elevilor, major, să fie membru cu drept de vot în Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ din ciclul liceal sau postliceal.
3.Propunere legislativă privind organizarea şi desfăşurarea stagiilor profesionale - aflată la comisii. În urma acestor stagii profesionale, tinerii beneficiază de un certificat prin care, la absolvire, perioada de stagiu cuprinsă între trei luni și maximum un an de zile este recunoscută ca experiență profesională.
4.Propunere legislativă pentru modificarea art.18 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011  care stabileşte că părinții/tutorele sau elevul major să solicite în scris să studieze disciplina Religie. Schimbarea opţiunii sau retragerea se face tot prin solicitare scrisă.
5.Propunerea legislativă privind siguranţa în unităţile de învăţământ care prevede obligativitatea întocmirii unui plan anual de măsuri pentru creşterea siguranţei în şcoli, a regulamentului de ordine interioară, a formării unei comisii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, obligativitatea purtării unui semn distinctiv cum ar fi: uniformă, eşarfă, ecuson, precum şi împrejmuirea obligatorie a şcolilor.
6.Propunere legislativă privind darea în plată a unor bunuri imobile  în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite - este adoptată și se află la președinte în vederea promulgării - vine în sprijinul persoanelor fizice  care au contractat credite de la bănci și sunt în imposibilitatea de a achita aceste credite din motive independente de ei - pierderea locului de muncă, reducerea veniturilor etc.
Proiectul de lege își propune să reintroducă echitatea și echilibrul în relațiile dintre părți, întrucât împarte riscul de pierdere între debitor și creditor.
7.Propunere legislativă pentru completarea Legii privind siguranţa naţională a României nr. 51 din 29 iulie 1991 - votată de Parlament, prin care defrișările ilegale sunt considerate vulnerabilități la adresa siguranței naționale
8.Legea privind aprobarea OUG nr 65/2014 - dublarea alocației copiilor
Amendamentul PNL, votat de plenul Camerei Deputaţilor, chiar dacă inițial nu a fost susținut de PSD, prevede ca alocația lunară de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei.
9.Lege pentru modificarea art.27 din Legea nr.217/2003 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie - Modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr.217/2003 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie în sensul stabilirii unui termen de cel mult 72 de ore pentru judecarea cererilor pentru emiterea ordinului de protecție.
10.Propunere legislativă privind prevenţia în sănătate - o prioritate a PNL, care consideră că adoptarea unei Legi a prevenţiei în sănătate reprezintă o necesitate pentru societatea românească. Prin acest proiect legislativ vor fi stabilite principiile și obiectivele prevenției în sănătate, alături de obligativitatea statului de a concepe strategii pe termen lung și mediu.
11.OUG 94/2014 privind modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, care are prevederi în domeniul  învăţământului profesional în sistem dual. La sfârşitul lunii februarie, PNL a reuşit în Camera Deputaților să impună amendamente de corectare a Ordonanţei de Urgenţă 94/2014, una din ordonantele distructive pentru sistemul de educaţie. Creştea birocraţia din sistem şi scădea spre zero şansele elevilor din comunităţile sărace să urmeze cursurile unei şcoli profesionale. Victor Ponta, prin Ordonanţa 94, impiedica mediului privat să susţină învăţământul profesional, adică exact cei care pot susţine astfel de laboratoare moderne, pentru că tot ei vor fi beneficiarii acestei forţe de muncă.
12.În decembrie au fost depuse două iniţiative legislative care să introducă o reprezentare echilibrată a femeilor în rândul candidaţilor la alegerile locale şi parlamentare: cel puţin 30% pe lista de candidaţi a fiecărui partid. Având în vedere faptul că în Parlamentul României femeile reprezintă doar 11,5% din totalul parlamentarilor, în comparaţie cu 28%, media din ţările membre UE și lucrurile nu stau mai bine nici în ceea ce privește administrația locală, s-a considerat oportun ca progresul natural înregistrat în sensul creșterii reprezentării femeilor în politică să fie accelerat de modificarea legislației.
13.Amendamente la propunerea de modificare a Legii nr.273 privind procedura adopţiei -  care se referă în special  la  reducerea perioadei de timp în care copilul se află în stadiul măsurii de protecție, de la 1 an la 6 luni, reducerea termenului în care părinţii şi rudele copilului și-ar putea retrage declarația de consimţământ la adopţie la 30 de zile, acordarea concediului de îngrijire a copilului adoptat, pe o perioadã de un an, indiferent de vârsta copilului, precum şi de o indemnizaţie lunară egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni. De asemenea, în cazul adopţiilor internaţionale în care măcar un părinte e român, am propus scurtarea termenelor din legislaţia în vigoare pe care copiii trebuie să le petreacă în sistemul de stat, de la doi ani la şase luni.
14.PNL a deținut președinția Comisiei speciale privind legile electorale, timp în care au fost adoptate patru legi, având ca inițiatori parlamentari liberali:
*Noua lege a partidelor politice care permite înființarea unui partid cu numai trei membri, față de 25.000 cât era până în prezent
*Noua lege a finanțării partidelor politice, act normativ care introduce modalități transparente de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale
*Noua lege a alegerilor locale, potrivit căreia primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin, iar președinții de consilii județene din rândul consilierilor prin vot indirect.
PNL a susținut cu tărie  alegerea primarilor în două tururi de scrutin, fapt pentru care a depus ulterior un proiect de lege separat în acest sens.
*Noua lege a alegerilor parlamentare care prevede revenirea la sistemul de vot proporțional pe liste și aduce o scădere semnificativă a numărului de parlamentari prin scăderea normei de reprezentare
Una dintre cele mai importante prevederi, atât la locale cât și la parlamentare, este introducerea sistemului electronic pentru prevenirea votului multiplu.
VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ - PNL a depus la sfârșitul lunii martie o propunere legislativă în acest sens, privind reforma legilor electorale, lege votată de Parlament. Deși Legea adoptată nu a îndeplinit în totalitate doleanțele societății civile, ale diasporei și exigențele PNL în materie, totuși parlamentarii PNL au susținut acest proiect legislativ, considerând că astfel s-a făcut un  pas important în vederea reformării sistemului electoral. Doamna deputat Florica Cherecheş a participat la mai multe conferinţe şi evenimente, dintre care amintim:
*Marșul pentru viață 2015, eveniment anual, dedicat valorizării și protejării vieții copiilor începând de la concepție.
*Masă rotundă organizată de UNICEF pe tema protecţiei copilului
*Conferinţa Internaţională „Clasa politică și societatea civilă - lupta comună împotriva traficului de ființe umane" care a avut loc în 22 aprilie la Palatul Parlamentului
*Târgul școlilor profesionale 2015 în luna mai în Oradea
*„Balcanic Gathering", conferinţă cu participare numeroasă internaţională, desfășurată în 22-23 mai la Palatul Parlamentului
*Conferinţă pe tema migraţiei romilor, la Oradea
*Dezbaterea cu tema ,,Politici liberale pentru susţinerea familiilor active şi pentru creştere demografică", desfășurată în 22 iunie la Palatul Parlamentului
*Campanie de informare cu privire la prevenirea şi diagnosticarea la timp a cancerului la sân, organizată la Oradea de către Organizaţia Femeilor Liberale Oradea;
*Micul dejun cu rugăciune organizat în luna octombrie la Palatul Parlamentului, de către Grupul ecumenic de rugăciune din Parlamentul României.
*Summit-ul organizat de Alianţa România fără Orfani, pe tema adopției, la Cluj-Napoca în noiembrie
*Conferința pro life de la Călărași în luna noiembrie
*Dezbatere ,,Modificările Codului Muncii" - cu participarea reprezentanților organizațiilor patronale, în București și în Oradea
*Dezbatere ,,Modificările Codului Muncii" - cu participarea reprezentanților organizațiilor sindicale, în București și în Oradea
*Dezbatere pe tema Legii prevenției în sănătate, în București și în Oradea
*Dezbatere ,,Programele de educație și formare profesională din  România"
Ca membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Coreea,  Islanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Elveția, Finlanda și Danemarca, doamna deputat a participat la evenimente și întâlniri dintre care amintim:
*Adunarea Generală a Coaliției Parlamentare Internaționale pentru Refugiații Nord-Coreeni și Drepturile Omului, la care a participat în perioada 12-13 august, la Viena, în calitate de membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coreea.
*Întâlnire cu  domnul Mauro Dell'Ambrogio, secretar de Stat pentru Învățământ, Cercetare și Inovare din Elveția și Ambasadorul Elveției, pe tema învățământului profesional, în 16 septembrie, la solicitarea Ambasadei Elveției
*Manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a Republicii Coreea, la data de 7 octombrie, la invitația Ambasadorului corean.
*Pe relația cu SUA - doamna deputat a participat la Micul dejun cu rugăciune organizat la Washington DC, în februarie. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 3.000 de persoane din peste 20 de țări. Cu această ocazie, doamna Cherecheș a avut o mulțime de întâlniri cu senatori și membri ai Congresului american, discutând pe teme de interes comun și prezentând motivele pentru care România ar trebui inclusă în programul Visa Waiver.
*La începutul lunii decembrie, la solicitarea Ambasadei SUA, doamna deputat Cherecheș s-a întâlnit cu doamna ambasador Susan Jacobs, consilier special al secretarului de Stat pe Problemele Copilului, Departamentul de Stat, care a fost însoțită de alte două consiliere din aceeași instituție și reprezentanți ai Ambasadei SUA. Discuțiile au vizat legislația în domeniul plasamentului și adopției, modificări în sistemul de protecția copilului.
(C.M.)

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:56:54 Ora standard a Europei de Est