Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Elevii Școlii ,,Dacia” au obținut 51 de premii și mențiuni

La ediția din 5 decembrie a Concursului național ,,Lumina Math”

Elevii Școlii ,,Dacia” au obținut 51 de premii și mențiuni

Din cei 16 elevi participanți la concurs din clasa a II-a B, ai doamnei profesor Diana Zlibuț, 15 s-au întors laureați: cu două premii I, din care unul cu tabără, cel clasat pe primul loc pe județul Bihor la clasele a II-a, obținut de Ema Constăngioară (94 de puncte), nouă premii II, două premii III și două mențiuni.

Așadar, din cele 51 de premii și mențiunii, elevii clasei a II-a B (prof. Diana Zlibuț) dețin 15, aproape un sfert: două premii I: Ema Constăngioară (cu cel mai mare punctaj pe județ, la clasele a II-a, 94,02803) și David Morozan; nouă premii II: Luca Ardelean, Diana Curț și Lavinia Curț (surioare gemene), Daria Danșa, Casian Iova, Nagy Alexandra, Nagy Andrea, Albert Șereș și Adrian Zdrehuș; două premiul III: Sofia Leț și Mihai Madi; două mențiuni: Vlad Fetea și Aida Toma.
Opt premii și mențiuni la clasa a IV-a C (prof. Florica Hava): două premii II: Daria Creț și Ionuț Darian Gal; trei premii III: Carina Maria Faur, Alexandru Macra și Ana-Maria Ștefania Șandor; trei mențiuni: Rareș Cristian Daina, Anthony Maghiari și Mihail Pele.
Șapte premii și mențiuni la clasa a IV-a D (prof. Maria Costin): premiul II - Maya Cherecheș; două premii III: Darius Paul Berce și Ioana Maghiar; patru mențiuni: Alexia Crista Blejan, David George Borza, Alisia Clostorfeanu și Paul Cezar Erdei.
Șapte premii și mențiuni la clasa a III-a A (prof. Amalia Ciorba): trei premii doi: Alexandru Barbeș, Daria Lisa Harn și Ștefan Luca Săcui; premiul III - Vlad-Cristian Ovănescu; trei mențiuni: Alexandru Cristian Cioban, Rareș Costa și Luca Lăzău.
Cinci premii și mențiuni la clasa a II-a A (prof. Simona Fabian): premiul I - Ștefan Păruș; două premii III: Annemarie Alexia Ganțe și Mihnea Sturza; două mențiuni: Vlad-Ștefan Cosma-Guler și Aron Ștefan Penea.
Trei premii la clasa a III-a C (prof. Aurora Feier): premiul I – Luca Aron; două premii II: Ayanna Claudia Horj și Alessia Nicola.
Trei premii la clasa a II-a D (prof. Viorica Iancu): premiul I – Miruna Cristiana Sturz; două premii II: Sebastian Florin Dragoș și Amalia Ioana Pop.
Trei mențiuni la gimnaziu: Raisa Turcu-Nistreanu, din clasa a V-a (prof. Monica Berce); Patrick Ganțe, din clasa a VI-a (prof. Diana Curilă) și Tudor Aurelian Gherman, din clasa a VI-a (prof. Monica Berce).
Vom încheia cu gândurile exprimate de doamna prof. Diana Zlibuț: ,,Aceste frumoase premii obținute de elevii mei la primul lor concurs de matematică sunt rodul muncii susținute pe parcursul celor doi ani de școală, al efortului și sârguinței, al dorinței de autodepășire și al sacrificiului personal. Dascălul este chemat să-l ajute pe fiecare elev să progreseze potrivit capacităților și în ritmul propriu dat de temperamentul său, să le șlefuiască neîncetat caracterul, înnobilându-l. Cu aceste rezultate, ei au primit confirmarea și răsplata strădaniei, menite să-i stimuleze, să le dea aripi, cum se spune. Meritul este al lor, în primul rând, și al părinților, care se dăruiesc și se sacrifică pentru ei. Eu nu pot decât să-i felicit și să le doresc noi izbânzi. Se spune că succesul naște succes. Așa să fie.
Sărbători binecuvântate, cu pace în suflete!”
Moise-Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Elevii Școlii ,,Dacia" au obținut 51 de premii și mențiuni.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:37:52 Ora standard a Europei de Est