Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Învățarea prin cooperare - adevărata egalitate

Miercuri, la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”

Învățarea prin cooperare - adevărata egalitate

Miercuri, 18 noiembrie 2015, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir" Oradea a sărbătorit Săptămâna Educației Globale, cu tema Egalitatea trebuie să fie reală.

Invitați au fost doamna Miorița Săteanu, președinte de onoare al Uniunii Femeilor, cetățean de onoare al Municipiului Oradea și domnul profesor psiholog dr. Alin Crețu.
Participanții la eveniment au fost elevi ai claselor V-VIII și cadre didactice ale școlii.
În secolul XXI, învățarea nu trebuie să fie centrată doar pe profesor, ci mai ales pe elev. Toți elevii au șansa să învețe împreună, să coopereze în scopul de a realiza ceva, indiferent de vârstă, gen, etnie, rasă sau mediul din care provin. Teoreticienii au venit cu termenul de învățare prin cooperare, care se orientează spre interacțiune, cooperare, sprijin, spirit de solidaritate.
În concordanță cu aceste aspecte cheie s-a legat și discuția de astăzi. Doamna Miorița Săteanu le-a explicat elevilor prezenți că toți trebuie să fie uniți și să nu existe discriminare între ei. Domnia sa a comparat munca în grup cu relațiile dintr-o echipă de fotbal, unde toți trebuie să înțeleagă și să participe în mod egal, pentru a realiza ceva bun. La sfârșit, le-au fost arătate niște filmulețe în care toți copiii realizau desene de toamnă. Echipa lor se numea Ceata lui Pițigoi.
Pentru a evidenția învățarea prin cooperare produsă în cadrul instituției școlare, elevul Udvar Patrick din clasa a VIII-a C a vorbit despre activitatea realizată în cadrul orei de dirigenție, unde s-a discutat despre egalitate, pace, toleranță.
Consilierul educativ, doamna prof. Andra Crăciun, a avut un discurs axat pe învățării prin cooperare și avantajele acesteia. Ideea este că la toate materiile se pot face proiecte, la care să participe toți elevii, fiecare având rolul său bine definit.
La final, domnul psiholog Alin Crețu le-a explicat conceptele de genotip și fenotip. Folosindu-se de niște eșarfe colorate, audiența a fost întrebată ce semnifică culoarea roșie. Răspunsurile nu au întârziat să apară: E culoarea agresivității; Reprezintă un zid, un obstacol etc. Eșarfa mov reprezentă faptul că toți copiii fac parte din același tipar, model, nimeni nu este lăsat pe dinafară.
Activitatea a stârnit interes în rândul elevilor, și noi sperăm că termenii de egalitate și învățare prin cooperare nu mai reprezintă o enigmă pentru nimeni. (M.C.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Învățarea prin cooperare - adevărata egalitate. 

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:10:54 Ora standard a Europei de Est