Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ziua porţilor deschise

Sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai" Bihor

Ziua porţilor deschise

Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai" Bihor vă invită sâmbătă, 14 noiembrie 2015, între orele 10.00-18.00, la ediţia din acest an a Zilei porţilor deschise - Eco-biblioteca.

Agenda zilei
10.00 - Printre stele - lecţie de astronomie, Astroclub Meridian „0" (Ludotecă, et. 1)
10.00-18.00 - Cineclub Marienbad
Filme difuzate: Aftermath, Uimitoarea planetă Pământ, Încălzirea globală,Devorând pământul, Călătorie la marginea universului, Samsara, Soylent Green, Triunghiul Bermudelor (Mediatecă, et. 1; Sala de lectură, et. 1)
11.00 - Conferinţa Ce mai pot face tinerii în ziua de azi?! - Ioana Ştefănică (Amfiteatru, et. 1)
12.00 - Atelier de lucru Arta reciclării - Şcoala Gimnazială „Avram Iancu" Oradea, coord.: prof. Felicia Goina, Claudia Şpan şi Steliana Cârciumaru (Ludotecă, et. 1)
12.00-14.00 - Atelier de lucru Cum să realizăm un semn de carte Eco-Down - Centrul de Informare Comunitară al Bibliotecii, în colaborare cu tinerii de la Asociaţia Down - Centrul de zi Iedera; premierea celui mai reuşit semn de carte (Centrul de Informare Comunitară, parter)
14.00 - Masa rotundă Literatura şi viaţa - tema dezbaterii- toleranţa. Moderator - dr. Florin Cioban. Invitaţi: dr. Eva Szekely şi dr. Marius Miheţ - Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea.
Emanuel Perţea - prezentarea Incursiune în biografiile lui Tolstoi şi Dostoievski. (Amfiteatru, et. 1)
14.00 - Club de lectură în limba germană pentru copii (Ludotecă, et. 1)
15.00 - Atelier pentru copii - Emese Bokos, Editura Casa (Ludotecă, et. 1)
16.00 - Carnaval pentru copii - Eroi de basm (Ludotecă, et. 1)
16.00 - Prezentarea Apa Kangen - apă alcalină. Ing. Vasile Pitic (Amfiteatru, et. 1)
16.00 - Lansare de carte Puiu Olteanu - Spre Sud, tot mai departe, ed. Arhip Art. Invitat - Radu Theodoru (Sala de consiliu, et. 2)
17.00 Cuibul democraţiei - Oradea în dezbaterea cetăţenilor - ecologia şi problemele comunităţii - dezbatere, atelier de lucru (Sala polifuncţională, et. 2)
ACTIVITĂŢI PE DURATA ÎNTREGII ZILE
Activitate demonstrativă - O carte tratată pentru fiecare abonat al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai" Bihor (Laborator de conservare, parter)
Expoziţia S.O.S. Natura (Serviciul de informare comunitară, parter; Secţia Colecţii speciale şi Carte veche)
Expoziţia Valori naturale în Ţara Crişurilor - Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius Oradea (Galeria expoziţională, et. 1)
Expoziţia de carte 13 noiembrie - Ziua Limbii Maghiare (Galeria expoziţională, et. 1)
Expoziţia Mirifica planetă Pământ (Galeria expoziţională, et. 1)
Expoziţie de cărţi ale autorului Ioan Degău (Galeria expoziţională, et. 1)
Semne de carte gratuite pentru public (Serviciul Comunicarea colecţiilor, et. 1)
Expoziţia foto cu tematică marină Nave, vechi şi noi - Dorin Chiş (Galeria expo., et. 2)
ÎNSCRIERI ŞI REVIZĂRI GRATUITE ale permiselor de bibliotecă.
Program în filialele Bibliotecii
Filiala Dacia
Bv. Dacia Nr. 106, bl. AN 5 Oradea
  • 10.00-12.00 - Club de poezie  
  • 12.30-14.00 - Vizionare de film
  • 14.00-16.00 - Bricolaje din materiale reciclabile - afişe confecţionate de copii şi părinţi
  • 16.00-18.00 - Karaoke
  • Premierea celor mai activi cititori
  • Înscrieri gratuite la Bibliotecă
  • Desene pe asfalt
  • Ecologia în imagini - expoziţie de cărţi
Filiala Ioşia
Str. Cazaban Nr. 57, bl. S 80 Oradea
  • 12.00-13.30 - Vizionare de film
  • 14.00-16.00 - Bricolaje din materiale reciclabile - afişe confecţionate de copii şi părinţi
  • Premierea celor mai activi cititori
  • Înscrieri gratuite la Bibliotecă
  • Desene pe asfalt
  • Ecologia în imagini - expoziţie de cărţi
Vă aşteptăm!
Paul Zoț

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 13:53:23 Ora standard a Europei de Est