Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Elevii din Suiug au plantat un nuc

De Ziua verde a eco-şcolilor din România

Elevii din Suiug au plantat un nuc

În data de 29.10.2015, elevii claselor pregătitoare, a II-a şi a IV-a de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Abram, structura Şcoala Primară Nr. 3 Suiug, au participat la activitatea Ziua verde a eco-şcolilor din România. Însoţiţi de d-na. învăţătoare Chirilă Georgeta au plantat un nuc în curtea şcolii din Suiug.

Diseminarea informaţiei despre această activitate am făcut-o la întâlnirile cu părinţii, dar şi în cadrul consiliului profesoral care a avut loc la nivel de PJ.
În desfăşurarea acestei activităţi am fost susţinuţi de către părinţii elevilor care ne-au ajutat la pregătirea locului pentru plantare şi de asemenea în procurarea pomului.
Elevii, deşi puţini la număr, au participat cu interes la activitate, exprimându-şi dorinţa pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi cât mai des. Începând cu ziua următoare, elevii au udat pomul  pentru a fi siguri de reuşita demersului lor. (C.G.)

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 06:19:19 Ora standard a Europei de Est