Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea, la jumătate

Dacă Ştrandul avea 500 de locuri, Complexul Wellness Termal Nymphaea va dispune de 1.000 de locuri

Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea, la jumătate

Viceprimarul Mircea Mălan a susţinut vineri, 18 septembrie 2015, o conferinţă de presă în teren, în cadrul căreia a prezentat stadiul lucrărilor la proiectul „Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal Nymphaea Oradea". Acest obiectiv de investiţie este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea au început în luna februarie, termenul de execuţie fiind până la sfârşitul acestui an. Valoarea totală a proiectului este de 88.342.934 lei, din care valoarea eligibilă este de 64.687776 lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă este de 32.343.888 lei.
Lucrările sunt finalizate în proporţie de 50%
„Acum putem spune că lucrările sunt finalizate în proporţie de 50%. În acest moment, s-au deschis noi fronturi de lucru pentru finisori, astfel că în zilele următoare vor începe lucrările de placare cu gresie, faianţă, rigips. În acest moment trebuie să accelerăm lucrările, şi asta vom face, pentru că e important ca muncitorii să acopere toate şantierele începute. Vor fi aduşi cca 400 de muncitori pentru a realiza toate finisările necesare", a spus viceprimarul Mircea Mălan.
Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea sunt realizate în proporţie de cca 50%, astfel: dezafectări - 100%, amenajări peisagistice - 20%, amenajări exterioare - 10%, parcare - 30%, clădirea bazinelor acoperite - 35%, clădiri pentru alimentaţie publică - 30% şi bazine exterioare - 50%
Dacă Ştrandul Municipal avea o capacitate de 500 de locuri, Complexul Wellness Termal Nymphaea va dispune de 1.000 de locuri. Creşterea calităţii şi diversificarea serviciilor turistice de agrement şi wellness se va realiza prin introducerea unor noi funcţiuni specifice turismului termoludic: saună, masaj, hidroterapie, aromoterapie, înfrumuseţare.
Creşterea numărului de turişti în Oradea
Unul dintre obiectivele importante ale proiectului este creşterea numărului de turişti în Municipiul Oradea cu 30% în primii 3 ani după implementarea proiectului, dar şi reducerea totală a sezonalităţii prin construirea bazinelor acoperite, ce vor putea fi exploatate 12 luni pe an.
Proiectul prevede în total 12 bazine interioare, 6 bazine exterioare şi 10 aquatobogane. Totodată, complexul va fi dotat cu o parcare cu 311 locuri pentru autoturisme şi autocare.
„Pentru noi ca administraţie locală nu e important doar să bifăm un proiect, mult mai important este ce se întâmplă cu acel proiect după finalizarea sa", a completat viceprimarul Mircea Mălan.
Punctul central al complexului: Cupola clădirii bazinelor acoperite
Una dintre cele mai inovatoare lucrări urmează să fie executată în perioada imediat următoare - e vorba de cupola clădirii bazinelor acoperite, care va avea un diametru de 50 de metri. Aceasta va fi amplasată deasupra zonei centrale, unde sunt amplasate toboganele interioare şi se va executa sub formă de grinzi arcuite realizate din lemn lamelat încleiat, care se vor ancora de structura de beton articulat. Pentru această structură s-a utilizat lemn de molid (Picea abies), acesta având structura celulară închisă, iar prin uscare porozitatea este redusă la minimum. Cupola va fi acoperită cu o folie transparentă de fluoropolimer triplustrat cu straturi de aer comprimat, plasă de protecţie păsări şi paratrăznet, respectiv trape de evacuare a fumului.
(B.P.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto:

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 21:08:36 Ora standard a Europei de Est