Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” - un etalon şi un model instituţional

„Victoria aparţine numai celui care luptă”

Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” - un etalon şi un model instituţional

La fiecare început de an şcolar, dascălii îi întâmpină pe elevi nu numai cu sălile (pre)gătite, ci şi cu sufletele deschise şi cu cele mai sincere urări de bine.

În cuvântul de deschidere,  doamna director Mihaela Miron-Avram şi-a amintit cu emoţie de momentul când a păşit în clasa I şi mama i-a spus că va mai avea o mamă, cea a sufletului şi a minţii. Iar acest chip, chipul părintelui spiritual se întipăreşte pentru totdeauna în inima elevilor.
Împreună cu colectivul de cadre didactice şi cu întreg personalul nedidactic şi auxiliar, conducerea Colegiului Naţional „Iosif Vulcan" s-a străduit să dezvolte o şcoală echilibrată, cochetă, cu personalitate, un loc unde toţi să se simtă în familie şi în siguranţă. Această muncă în echipă a dat rezultate pentru că ,,nu zidurile unei şcoli contează, ci spiritul ce domneşte în ea".
D-na director Mihaela Miron-Avram consideră că  şcoala numită Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan" poate fi apreciată drept un etalon şi un model instituţional.
Domnia sa a rugat părinţii să răspundă chemării şcolii, pentru că este o datorie comună a părinţilor şi profesorilor să modeleze din copil un Om şi un caracter.
Ar fi normal ca elevii să trateze şcoala nu ca pe o obligaţie, ci ca pe un drept, să se implice în toate problemele şcolii, să fie utili celor din jur şi responsabili în tot ceea ce fac. La Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan" elevilor li se oferă un mediu prietenos, promovând binele, adevărul, speranţa, munca, încrederea, responsabilitatea, seriozitatea, punctualitatea ,toleranţa, spiritul de echipă şi competitivitatea.
„Nu vă fie frică de necunoscut, aveţi încredere în voi, pentru că victoria aparţine numai celui care luptă. Lucian Blaga a redat atât de frumos transformarea personalităţii: ,,Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul! Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea!"
Formula utilă pe care doamna director, ca profesor de matematică, o recomandă este: Dacă A= succesul în viaţă, atunci A=b+c+d, unde b este munca, c - pasiunea, iar d - optimismul.
Conform tradiţiei, elevii claselor I i-au primit pe elevii din clasele pregătitoare cu flori şi cu baloane...clasa preg. A - prof. Tifor Georgeta, clasa preg. B - prof. Panti Rodica, clasa preg. C - prof. Meza Rodica, clasa preg. D - prof. Puie Adriana.
Emoţiile au fost împărţite şi împărtăşite şi de noii gimnazişti din clasa a V-a A - diriginte, prof. Nica Gabriela, clasa a V-a B - diriginte, prof. Krenek Claudia, clasa a V-a C - diriginte, prof. Chelariu Estera, clasa a V-a D - diriginte, prof. Vaida Cristina. Deşi mai mari, şi bobocii dintr-a IX-a au vibrat la unison în prima zi de şcoală: clasa a IX-a A - diriginte, prof. Negruţ Margareta, clasa a IX-a B - diriginte, prof. Szecsanski Eniko, clasa a IX-a C - diriginte, prof. Igaş-Vid Mihai, clasa a IX-a D - diriginte, prof. Crăciun Rodica şi clasa a IX-a E - diriginte, prof. Gabor Răzvan.
Să mai spunem că la festivitatea noastră ne-au onorat cu prezenţa şi cu mesajele lor doamna inspector şcolar Citrea Luminiţa, d-na Tripa Dragoş Valentina - din partea Asociaţiei C.N. ,,Iosif Vulcan", d-nul părinte paroh Ioan Marian - Biserica ,,Buna Vestire" şi agent Tirla Diana -din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Maria Duma & Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto:Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” - un etalon şi un model instituţional.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:45:12 Ora standard a Europei de Est