Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor

Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar

Rata de promovare (note peste 5), înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar din data de 15 iulie, după soluţionarea contestaţiilor, este de 76,26%, în creştere cu 2,41% faţă de rezultatele iniţiale (73,85%).

Numărul total de contestaţii depuse, în perioada 20-21 iulie, a fost de 4.469 (21,82% din totalul lucrărilor). Dintre acestea, au fost admise 2.333 de contestaţii (52,20%): pentru 1.566 de lucrări notele au fost majorate, iar pentru 767 de lucrări notele au fost micşorate. Pe tranşe de note, soluţionarea contestaţiilor a produs următoarele modificări: procentul notelor peste 7 a crescut cu 1,91% (de la 37,55% la 39,46%), procentul notelor între 5 şi 7 a crescut cu 0,50% (de la 36,30% la 36,80%) iar procentul notelor sub 5 a scăzut cu 2,41% (de la 26,15% la 23,74%).
Reamintim că în urma probei scrise au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.570 de candidaţi. 92 de lucrări au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478.
După soluţionarea contestaţiilor, 41 de candidaţi au obţinut nota 10, 8.039 de candidaţi (39,26%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 7.536 de candidaţi (36,80%) au obţinut note între 5 şi 7. Din promoţia curentă, 35,86% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 şi 37,60% note între 5 şi 6,99. Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (49,27%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (20,45%).
La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.793 de candidaţi. 3.187 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 27 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativa de fraudă, iar lucrările a 9 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/ inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice, organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 şi 28 iulie.
Detalii suplimentare pot fi obţinute pe http://titularizare.edu.ro, unde, la ora 10.00, au fost postate rezultatele finale la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din data de 15 iulie.
Biroul de presă

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:45:11 Ora standard a Europei de Est