Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Dar din dar, cu dragoste!

Cu daruri la Centrul de Plasament Nr. 2

Dar din dar, cu dragoste!

Alex, Sebi, Francesco şi Quim, patru elevi de la Şcoala Gimnazială Internaţională „Agora" din Oradea, au însoţit-o, ieri (joi, 16 iulie 2015), pe doamna profesor Daniela Drugaş la Centrul de Plasament Nr. 2 din Oradea pentru a împărţi daruri copiilor.

Cele patru pungi conţineau 40 de perechi de papuci pentru plajă, dăruiţi de copiii de la Agora. Anterior, doamna profesor Daniela Drugaş a luat legătura cu directorul Asociaţiei „Curcubeul Copiilor", asociaţie care administrează centrul, doamna Duma Rodica Georgeta, pentru a-i da numele copiilor care vor fi premiaţi (cadorisiţi) şi numărul pe care îl poartă fiecare la încălţăminte, aşa încât, papucii să le fie potriviţi destinatarilor.
Iată un gest mai puţin obişnuit şi bine gândit, ca darul să fie pe măsură! Ceea ce nu aflasem noi la ora când s-au împărţit darurile era că joi, era ziua de naştere a doamnei profesor Daniela Drugaş, iar darurile erau din partea dumneaei şi a copiilor de la Agora, oferite chiar de ziua domniei sale.
Acest amănunt l-am aflat la întoarcere de la domnişoara profesor de engleză Crina Miere.
Deci, papucii oferiţi în dar erau dar din darul doamnei profesor Daniela Drugaş.
Încântător şi neobişnuit!
Felicitări şi LA MULŢI ANI , doamnă profesor!
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto:Dar din dar, cu dragoste!

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:16:48 Ora standard a Europei de Est