Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Program de educație financiară destinat liceenilor

Peste 140.000 de elevi au luat parte la cel mai amplu

Program de educație financiară destinat liceenilor

Programul BaniIQ a fost urmat la clasă de peste 100.000 de liceeni din toată ţara, care au aflat cum pot lua decizii înțelepte pentru viitorul lor financiar.

Peste 47.000 de tineri au învăţat ce înseamnă comerțul electronic şi cum pot face cumpărături online în condiţii de siguranţă, în programul Banii pe net.
Peste 140.000 de elevi au luat parte anul acesta la cel mai amplu program de educaţie financiară şi comerț electronic pentru liceu, implementat gratuit de organizaţia JA România, în parteneriat cu Visa Europe şi băncile membre din România.
Programul a fost lansat în anul 2012 sub numele BaniIQ, cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea cunoştinţelor tinerilor despre produse şi concepte financiare. Din 2014, a fost inclusă şi o componentă dedicată comerţului electronic, numită Banii pe net, ce urmăreşte familiarizarea tinerilor cu instrumente şi procese comerciale folosite în mediul online şi folosirea acestora în condiţii de cunoaştere, siguranţă şi securitate.
Potrivit unui sondaj realizat la începutul programului, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani se arată vulnerabili în domeniul finanţelor, mai ales din cauza lipsei de informaţii avizate. Peste 90% dintre participanţi au declarat că se bazează pe familie atunci când trebuie să se informeze despre finanţe sau să îşi planifice bugetul, însă mai mult de 50% dintre ei nu ştiu ce înseamnă termeni financiari de bază, precum garant sau card de credit. Doar 39% dintre tineri au formulat o definiţie acceptabilă pentru cum pot utiliza cardul de credit sau alte tipuri de împrumut, în timp ce 10% dintre ei consideră că perioada de graţie a unui card este aceea în care pot face cumpărături gratuite nelimitate.
Programul de educaţie financiară derulat de JA România este predat la clasă şi include noţiuni teoretice esenţiale şi studii de caz despre planificarea financiară, organizarea bugetului personal, economisire, investiţii, riscuri şi instrumente financiare. Programa a fost realizată de JA România după o metodologie learning by doing, adaptată la mediul economic din România şi îmbogăţită cu exemple din viaţa reală şi cu activităţi practice.  Concepte precum venituri, cheltuieli, impozite, economii, credit, debit, ipotecă, Euribor, scadenţă, obligaţiuni şi multe altele au fost explicate pe înţelesul elevilor, cu ajutorul consultanţilor voluntari din mediul bancar care au participat în program.
Elevii au avut la dispoziţie manuale moderne şi au lucrat împreună cu profesorii pentru a-şi dezvolta abilităţile financiare şi pentru a deveni mai conștienţi de riscurile şi de oportunităţile pe care le au şi pentru a lua decizii înţelepte pentru viitorul lor financiar. În urma unui sondaj de evaluare, 97% dintre tinerii implicaţi în program au apreciat faptul că sesiunile le-au oferit atât informaţii teoretice, cât şi exemple şi exerciţii practice. De asemenea, 75% dintre tineri au declarat, după program, că domeniul financiar le este mult mai accesibil şi mai pe înţelesul lor.
Programul include şi o aplicaţie Facebook pentru administrarea bugetului personal şi două platforme interactive de e-learning pe site-urile www.baniiq.ro şi www.baniipenet.ro, unde orice persoană interesată de educaţie financiară şi comerţ electronic poate accesa în mod gratuit traininguri online. Elevii au fost încurajaţi să urmeze cursurile online având şansa să câştige o finanţare de 10.000 de euro pentru liceele lor, în cadrul unei competiţii organizate în perioada 25 martie - 15 mai 2015.
Programul de educaţie financiară sprijină formarea unor generaţii de tineri informaţi şi independenţi, care se pot adapta cu uşurinţă la schimbările mediului financiar, în contextul în care peste 14% din românii cu vârsta cuprinsa între 14 şi 45 de ani sunt analfabeţi financiar, iar 65% au dificultăţi sau nu reuşesc să-şi acopere nevoile financiare zilnice.
Proiectul este finanţat de Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Raluca Petrescu

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:57:43 Ora standard a Europei de Est