Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

La proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sunt aşteptaţi 9.385 de candidaţi

Joi, 9 iulie

La proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sunt aşteptaţi 9.385 de candidaţi

Proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2015, se desfăşoară joi, 9 iulie 2015, începând cu ora 10.00, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti).

Dintre cei 10.297 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi să participe la proba scrisă 9.385 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar. Cei mai mulţi candidaţi sunt cadre didactice în învăţământul preşcolar (1.801 candidaţi) şi primar (1.433 de candidaţi).
În sesiunea 2015, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 127 de discipline. Proba scrisă conţine subiecte de specialitate, metodica predării, pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei. Durata de redactare a lucrării este de 4 ore. În judeţele Argeş, Constanţa, Dâmboviţa şi Suceava, dar şi în municipiul Bucureşti, durata probei scrise se va prelungi cu maximum 2 ore pentru 5 candidaţi cu nevoi speciale.
Nota obţinută la proba scrisă este nota la examen. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen.
Afişarea rezultatelor va avea loc în data de 14 iulie. Perioada 14-17 iulie este destinată înregistrării şi soluţionării contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie.
Pentru evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor s-au constituit 6 centre de evaluare/contestaţii la nivel naţional, prin arondarea disciplinelor de examen. Astfel, lucrările tuturor candidaţilor care au optat pentru o anumită disciplină de examen sunt evaluate în acelaşi centru.
Subiectele de examen, traducerea acestora şi baremele de evaluare au fost elaborate, pentru fiecare disciplină în parte, de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei, la ora 15.00, http://subiecte2015.edu.ro. Atât programele de examen pentru toate disciplinele, cât şi modele de subiecte şi bareme pentru discipline de examen au fost postate pe paginile http://definitivat.edu.ro, respectiv http://subiecte2015.edu.ro, şi au fost utilizate în activităţile de pregătire a debutanţilor, desfăşurate de Casele Corpului Didactic.
Coordonarea metodologică a examenului naţional revine Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, iar organizarea şi desfăşurarea probei scrise este asigurată de inspectoratele şcolare judeţene/a municipiului Bucureşti.
Biroul de presă

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:33:06 Ora standard a Europei de Est