Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Peste 300 de locuri de muncă la firmele din Parcul Industrial

Poate căutaţi un loc de muncă

Peste 300 de locuri de muncă la firmele din Parcul Industrial

În Parcul Industrial Eurobussiness din Oradea activează în prezent 20 de companii, iar alte 33 au semnat contracte pentru a activa în parc. Conform cerinţelor impuse de administraţia locală, acestea au realizat deja 3.000 de locuri de muncă pentru cetăţeni, urmând să mai realizeze încă 2.000.

Firmele şi-au prezentat ofertele de muncă şi la târgul locurilor de muncă organizat de AJOFM săptămâna trecută, unde au fost prezentate peste 300 de locuri de muncă disponibile acum pentru cei interesaţi.
Firmele din parc oferă o varietate largă în ceea ce priveşte locurile de muncă, atât pentru cei cu studii superioare, cât şi pentru studii medii.
Astfel, de exemplu, la EMERSON ORADEA, sunt posturi libere pentru asistent comercial, analist servicii client, consultant sisteme de calitate, inginer automatist, responsabil proces, şef serviciu, electrician montator de instalaţii automatizate, lucrător gestionar, operator CNC, recepţionist, tehnician, electromecanic, coordonator etc; la FAIST MEKATRONIC se caută electrician, operator date, programator software, inginer calitate etc, iar la SHINHEUNG ELECTRONICS sunt locuri pentru electricieni, muncitori necalificaţi, manipulant marfă etc. posturi care pot fi consultate şi pe site-ul Parcului Industrial, http://www.eurobusinessparc.ro, secţiunea Cariere.
Cei interesaţi pot depune CV la adresa firmelor respective sau pe adresele de e-mail afişate pe site-urile companiilor.
,,Miza dezvoltării oricărui oraş este legată de dezvoltarea economică a oraşului, iar elementele care dezvoltă un oraş sunt legate de companii care generează locuri de muncă pentru cetăţenii oraşului. Administraţia locală trebuie să dezvolte aceste companii, care la rândul lor dezvoltă atât pieţele locale cât şi pieţele naţionale. Parcul industrial oferă condiţii optime pentru ca firmele să se poate dezvolta, fiind un instrument economic de atragere a firmelor străine şi locale, iar dacă vom reuşi să atragem şi în viitor la fel de mulţi agenţi economici care să investească în Oradea, oraşul îşi va menţine ritmul de creştere în continuare", consideră primarul Ilie Bolojan. (B.P.)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 20:45:50 Ora standard a Europei de Est